Rămâi conectat

Știri

În cadrul acțiunii „Atenție la tren”, polițiștii au aplicat 86 de amenzi, din care 10 pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată!

Publicat

în

La data de 17 octombrie a.c., peste 30 de polițiști din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Alba în colaborare cu polițiștii rutieri și de ordine publică au acționat pentru prevenirea evenimentelor produse în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

Cu această ocazie au fost monitorizate 8 treceri la nivel cu calea ferată de pe raza județului Alba, dintre care 7 semnalizate doar cu indicatoare rutiere și una semnalizată cu sistem automat.

În cadrul acțiunii au fost aplicate un număr de 86 de sancțiuni contravenționale, dintre care 10 pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată, au fost reținute 11 permise de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de peste 23.845 lei.

Acțiunea a avut, ca scop principal, conştientizarea de către participanţii la traficul rutier, a riscurilor la care se expun prin nerespectarea semnalizării rutiere şi a obligaţiilor care le revin în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

Amintim faptul că sancţiunea prevăzută de OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru nerespectarea obligaţiilor la trecerile la nivel cu calea ferată, este amenda de la 9 la 20 de puncte, adică  de la 1.305 la 2.900 de lei, cu măsuri complementare, după cum urmează:

– dacă trecerea la nivel cu calea ferată este prevăzută cu indicator de oprire (crucea Sf. Andrei, la care conducătorul auto trebuie să oprească pentru a se asigura), măsura complementară este de 6 puncte penalizare (reamintim că la 15 puncte penalizare cumulate în 6 luni, se suspendă dreptul de a conduce);

– dacă trecerea la nivel cu calea ferată este prevăzută cu bariere sau sisteme de avertizare acustico-luminoase, măsura complementară care se va aplica este suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba