Rămâi conectat

Știri

În Alba, 8 persoane se află în carantină și 1.705 sunt în izolare la domiciliu

Publicat

în

În județul Alba, 8 persoane se află în carantină și 1.705 sunt în izolare la domiciliu.

La data de 02.06.2020, situaţia la nivelul judeţului Alba este următoarea:

  • persoane în carantină – 8;
  • persoane ieşite din carantină – 1.080;
  • persoane izolate la domiciliu – 1.705;
  • persoane ieşite din izolarea la domiciliu – 5.951.

Polițiștii din Alba au continuat să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În cursul zilei de ieri, 01 iunie a.c., 154 polițiști din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Alba și 55 de polițiști locali au desfășurat misiuni specifice.

Au fost verificate 1.895 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor privind izolarea/ carantinarea sau circulația și au fost organizate două acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 36 de autovehicule și 42 de persoane.

De exemplu, între orele 11.00 – 13.00, la Aiud a fost organizată o acțiune punctuală pentru menținerea siguranței publice și prevenirea răspândirii COVID – 19. Au fost verificate 55 de persoane aflate în izolare, au fost reținute două permise de conducere pentru consum de alcool și au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.785 de lei.

Acțiunea a fost organizată de polițiștii Poliției Municipiului Aiud și polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud, alături de care au participat jandarmi și polițiști locali.

În contextul stării de alertă, polițiștii au acționat, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Obiectivul Inspectoratului de Poliție Județean Alba  este siguranță cetățeanului

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba continuă să desfăşoare misiuni specifice în contextul pandemiei cu noul Coronavirus si in starea de alertă. Jandarmii asigură măsuri de pază şi protecţie la nivelul a unui centru de carantină, precum şi misiuni desfăşurate cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniu.

În ultimele 24 de ore, 94 de jandarmi au acţionat pe raza judeţului Alba, fiind angrenaţi în 64 de misiuni în contextul actual.

În minivacanţa de 1 iunie, jandarmii au acţionat pentru siguranţa cetăţenilor, asigurând măsuri de ordine publică. De asemenea, jandarmii montani s-au aflat pe traseele montane şi în staţiunile turistice, pentru a informa cetăţenii şi pentru a interveni în cazul producerii unor evenimente neplăcute.

Cu siguranţă pentru fiecare!

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Unirea” al Județului Alba (ISU) au efectuat o misiune de transport a persoanelor care au intrat în țară şi au desfășurat un număr de 15 misiuni de decontaminare pentru echipajele proprii și ale Serviciul de Ambulanță Județean.

Reamintim că ISU Alba asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/ confirmate ca infectate.

În aceste misiuni au fost implicate 18 cadre ISU Alba.

Vă reamintim că documente oficiale emise la nivel naţional în contextul pandemiei de COVID – 19 pot fi consultate pe portalul https://stirioficiale.ro/informatii, la secţiunea ,,Hotărâri şi legislaţie”.

De asemenea, pe Platforma Naţională de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă (https://fiipregatit.ro/) poate fi consultat Ghidul pentru Starea de Alertă, care cuprinde răspunsuri la cele mai frecvente întrebări, precum şi explicaţii şi reglementări referitoare la Starea de alertă.

Prefectul Nicolae Albu face un apel către locuitorii judeţului să rămână vigilenţi şi responsabili în continuare, respectând recomandările specialiştilor şi prevederile actelor normative în vigoare. Doar aşa vom depăşi cu bine şi această perioadă.

Mulţumim tuturor celor care au înţeles că numai împreună vom reuşi să depăşim această perioadă.

Instituţia Prefectului – Judeţul Alba


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba