Rămâi conectat

Știri

În 2016, două noi declaraţii informative intră în circuitul fiscal. Ce firme le vor depune?

Publicat

în

Din 2016, anumiţi contribuabili vor completa şi depune anual la Fisc două noi declaraţii informative, potrivit unui act normativ publicat luni în Monitorul Oficial.

Cei care au rezidenţa într-un alt stat membru al Uniunii Europene (UE) şi care obţin venituri de natură salarială sau asimilate acestora vor fi menţionaţi într-o nouă declaraţie informativă care va trebui depusă la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) de firmele din România unde lucrează. Într-un formular informativ similar, vor fi raportate şi persoanele rezidente în alte state membre UE care au contractat asigurări de viaţă pe teritoriul Romaniei.
Măsurile sunt prevăzute în Ordinul ANAF nr. 2727/2015 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare de declarații informative, publicat luni în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 924 şi ale cărui prevederi intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016.
Potrivit actului normativ, informaţiile colectate prin aceste noi documente sunt necesare pentru realizarea schimbului automat de informaţii dintre administraţiile fiscale din România şi cele din UE.

Codul de procedură fiscală prevede ca în scopul realizării schimbului automat obligatoriu de informaţii între administraţiile fiscale din România şi cele din statele membre ale UE, compartimentele de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor au obligaţia de a transmite organelor fiscale din cadrul ANAF informaţii cu privire la:
• venituri din muncă;
• remuneraţii plătite administratorilor şi altor persoane asimilate acestora;
• produse de asigurări de viaţă neacoperite de alte instrumente juridice ale UE, în cazul schimbului de informaţii sau al altor măsuri similare.
Pentru realizarea acestui lucru, autorităţile administraţiei publice vor trebui să colecteze, de la persoanele rezidente într-un stat membru al UE care obţin venituri de natură salarială în România sau care sunt asiguraţi pe teritoriul ţării noastre, informaţiile stabilite la nivelul Comisiei Europene.
În acest sens, angajatorii români, în calitate de plătitori ai veniturilor din salarii sau asimilate salariilor obţinute de persoanele rezidente în alte state membre UE pe teritoriul României, precum şi asigurătorii (societăţile de asigurare persoane juridice române autorizate să desfăşoare activitate de asigurare) vor fi entităţile raportoare obligate să depună la ANAF declaraţiile informative cu privire la rezidenţi.
Concret, actul normativ apărut ieri aprobă modelul şi conţinutul a două formulare:
• Formularul 402 – Declaraţie informativă privind veniturile de natură salarială sau asimilate salariilor/remuneraţiile administratorilor şi ale altor persoane asimilate acestora, rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene, realizate în România;
• Formularul 403 – Declaraţie informativă privind produsele de asigurări de viaţă contractate de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României.

Cum şi când vor depune declaraţia informativă plătitorii veniturilor?
Potrivit legislaţiei române, entităţile raportoare au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile din salarii sau alte remuneraţii, obţinute în baza unui contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, dar şi din orice alte activităţi dependente, de către „beneficiarii de venit”, acele persoane rezidente în alte state din UE care obţin venituri din România ca urmare a activităţii de conducere şi administrare (ex: administratori, directori, membrii directoratului, membrii consiliului de supraveghere etc).
Conform documentului, entităţile raportoare vor avea obligaţia depunerii declaraţiilor informative privind veniturile de natură salarială sau asimilate salariilor/remuneraţiile administratorilor şi ale altor persoane asimilate acestora, rezidenţi ai altor state membre UE, realizate în România, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul anterior.
Declaraţia se va depune în format electronic sub forma unui fişier PDF, care va avea ataşat fişierul XML, la organul fiscal la care entitatea raportoare este înregistrată în evidenţa fiscală.
Totuşi, declaraţia va putea fi depusă şi pe suport electronic, în format hârtie (doar prima pagina), semnat, conform legii. Declaraţia în format electronic, însoţită de formularul listat, semnat, se va depune direct la registratura organului fiscal în a cărui evidenţa entitatea raportoare este înregistrată ca plătitor de impozite, taxe şi contribuţii, ori se va comunica prin poştă cu confirmare de primire, în condiţiile legii.
Important! Declaraţia informativă privind veniturile de natura salarială sau asimilate salariilor/remuneraţiile administratorilor şi ale altor persoane asimilate acestora realizate de beneficiarii de venit, va putea fi corectată de entităţile raportoare din proprie iniţiativă, prin depunerea unei declaraţii rectificative.

Citește și Nedepunerea declarațiilor fiscale: Când poți scăpa doar cu avertisment?

Cum vor proceda asigurătorii pentru a depune declaraţiile?
Potrivit prevederilor cuprinse în Ordinul ANAF nr. 2727/2015, asigurătorii, definiţi conform Legii nr.32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, sunt societăţile de asigurare persoane juridice române autorizate să desfăşoare activitate de asigurare sau societăţile mutuale de asigurare şi sucursalele societăţilor de asigurare dintr-un stat membru sau dintr-un stat terţ.
Aceştia vor avea, dupa ce dispoziţiile prezentate vor intra în vigoare, adică la 1 ianuarie, obligativitatea transmiterii organelor fiscale din cadrul ANAF, prin completarea declaraţiei informative, a informaţiilor necesare realizării schimbului automat de informaţii, cu privire la rezidenţi ai altor state membre ale UE, care au calitatea de asigurat, beneficiar, plătitor de primă, contractant (titular) în cadrul unor poliţe de asigurări de viaţă încheiate pe teritoriul României.
Termenul de depunere va fi tot ultima zi a lunii februarie a anului în curs, pentru anul anterior, pentru informaţii referitoare la produsele de asigurări de viaţă contractate de rezidenţi ai altor state membre ale UE pe teritoriul României.
Şi în acest caz, asemenea declaraţiei privind veniturile de natură salarială, formularul se va depune în format electronic sub forma unui fişier PDF, care va avea ataşat fisierul XML, la organul fiscal la care entitatea raportoare este înregistrata în evidenţa fiscală.
De asemenea, va exista posibilitatea depunerii declaraţiei şi pe suport electronic, în format hârtie (doar prima pagina), semnat, conform legii.
Aceasta se va depune direct la registratura organului fiscal în a cărui evidenţă entitatea raportoare este înregistrată ca plătitor de impozite, taxe şi contribuţii sau va fi comunicată prin poştă cu confirmare de primire.
În cuprinsul actului normativ publicat luni se precizează că ambele documente prezentate, atât formularul 402, cât şi formularul 403, vor fi tiparite în două exemplare de entitatea raportoare sau de împuternicitul acesteia, după caz. Originalul va rămâne la organul fiscal competent, în timp ce copia va fi păstrata de entitatea raportoare.
În plus, organul fiscal va arhiva formatul hârtie la dosarul entităţii raportoare, în timp ce formatul electronic va fi păstrat în arhiva de documente electronice.
În ce condiţii se realizează schimbul automat obligatoriu de informaţii?
Potrivit Codului de procedură fiscală, autoritatea competentă din România comunică autorităţii competente a oricărui alt stat membru, prin schimb automat, informaţiile referitoare la perioadele de impozitare disponibile cu privire la rezidenţii din acel stat membru şi la următoarele categorii specifice de venituri şi de capital, astfel cum sunt acestea înţelese în temeiul legislaţiei naţionale din România:
• venituri din muncă;
• remuneraţii plătite administratorilor ţi altor persoane asimilate acestora;
• produse de asigurări de viaţă neacoperite de alte instrumente juridice ale UE, în cazul schimbului de informaţii sau al altor măsuri similare;
• pensii;
• proprietatea asupra bunurilor imobile şi venituri din bunuri imobile.
De asemenea, în legislaţia fiscală se menţionează că autoritatea competentă din România poate indica autorităţii competente a oricărui alt stat membru faptul că nu doreşte să primească informaţii referitoare la categoriile de venituri şi de capital ori că nu doreşte să primească informaţii cu privire la venitul sau la capitalul care nu depăşeste un anumit plafon, iar România informează Comisia Europeana în acest sens.
Modelul celor două noi declaraţii introduse în legislaţia românească, respectiv formularele 402 şi 403, poate fi consultat în fişierele ataşate.

Sursa:avocatnet.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Publicitate

Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, reabilitată și modernizată

Publicat

în

Reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș

Miercuri 17 aprilie a avut loc prezentarea publică a rezultatelor proiectului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” clasele 0–VIII din orașul Ocna Mureș, Alba”. 
La eveniment – pe lângă o mare parte a celor peste peste 460 elevi și 30 cadre didactice de la această unitate de învățământ – au fost prezenți președintele Consiliului Județean Alba Alba și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, Ion Dumitrel, primarul din Ocna Mureș – Silviu Vințeler, directorul general ADR Centru – Simion Crețu, deputatul Alin Ignat și reprezentanți ai companiilor implicate în proiect, dar și edili locali.
Profesoarele Istina Badu – director și Dorina Baciu – director adjunct, alături de toate cadrele didactice prezente au fost mai mult decât mândre să-și prezinte elevii (îmbrăcați cu frumoase cămăși albe și cu o cravată distinctivă), dar și realizările lor deosebite: nenumărate premii la concursurile și olimpiadele școlare județene și naționale.
Reabilitarea și modernizarea Școlii „Lucian Blaga” din Ocna Mureș a inclus două corpuri de clădire, în suprafață totală construită la sol de 1.311 metri pătrați, dotarea intregii scoli cu mobilier și echipamente didactice, instalarea de dispozitive pentru accesibilitatea persoanelor cu deficiențe locomotorii, dar și pentru suport pedagogic, inclusiv reamenajarea completă a curții, unde a fost creat un teren de sport multifuncțional.
sursa: ADR Centru

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba