Rămâi conectat

Tineret

IKEA va transforma un desen al unui băiețel din România într-o jucărie de pluș

Publicat

în

Compania IKEA va produce și va pune în vânzare începând cu luna noiembrie o jucărie de pluș inspirată din desenul unui băiețel de 7 ani din România, după cum se anunță într-un comunicat de presă al companiei. Albert, care a creat liliacul vesel, a fost unul din cei zece câștigători ai unui concurs organizat la nivel global în „Campania Jucăriilor de Pluş pentru Educaţie”, ediţia 2014.

Desene câștigătoare vor fi transformate de designerii IKEA într-o colecţie limitată de jucării de pluş, vândută începând din noiembrie 2015 în magazinele companiei din toată lumea.

Desenele câştigătoare au fost realizate de copii din Norvegia, Belgia, Insulele Canare, Malaezia, Marea Britanie, Croaţia, Cipru, Olanda, România şi Taiwan.

Potrivit comunicatului, desenele sunt amuzante, creative şi reflectă imaginaţia bogată a copiilor. Printre cele zece creaţii se află un tigru-omidă, un sconcs cu numele de Stinky, dinozauri fioroşi şi o pată albastră cu un singur ochi. Desenul câştigător din România este liliacul vesel imaginat de Albert.

„Am ales 10 creaţii câştigătoare dintre mii de desene realizate cu bucurie de către copii. Desenele finale sunt figuri fantastice, unice, care demonstrează că orice este posibil în imaginaţia copiilor. Jucăriile de pluş vor fi produse amuzante, simpatice şi surprinzătoare, pline de personalitate. Noi am ajuns să îndrăgim aceste personaje şi sunt sigură că ele vor fi foarte populare şi printre clienţi”, a declarat Maria Thörn, Range Manager la Children’s IKEA.

Competiţia de desen s-a desfăşurat în magazinul IKEA din Bucureşti, special pentru membrii „IKEA Family”, între 10 şi 23 noiembrie 2014. Creaţiile copiilor au fost afişate pe site-ul IKEA România, unde vizitatorii au votat cele mai apreciate 50 de desene. Dintre acestea, un juriu format din reprezentanţi IKEA România a selectat 20 de desene pentru a le trimite în Suedia. În final, echipa globală a ales cele 10 personaje care vor deveni jucării de pluş.

„Credem că ştim de ce micul liliac (realizat de băieţelul din România, n.r.) arată aşa de surprins: este singurul din lume care poate zbura cu aripile orientate invers!”, a spus Maria Thörn, vorbind despre elementul de originalitate al desenului din România.

Pentru fiecare jucărie de pluş cumpărată în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2016, IKEA Foundation va dona un euro pentru educaţia copiilor către UNICEF şi Salvaţi Copiii. Donaţia va fi folosită pentru a sprijini şcolile din Asia, Africa şi Europa de Est să devină mai sigure şi mai bine echipate, cu profesori instruiţi pentru toţi copiii, fete sau băieţi, inclusiv copiii din minorităţi etnice şi copiii cu nevoi speciale.

Sursa: www.mediafax.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Tineret

Studenți de la UAB în tabără la Păltiniș: Cum a fost

Publicat

în

Tabără la Păltiniș pentru studenți de la UAB

Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, cu sprijinul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a organizat, conform Metodologiei pentru Tabere Studențești 2024, în perioada 11-16 februarie, în stațiunea Păltiniș, tabăra dedicată studenților selectați de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Studenții au beneficiat de servicii gratuite de masă și cazare și s-au bucurat de zile perfecte de schi, stratul de zăpadă măsurând 40 de centimetri. De asemenea, au participat la cursuri de comunicare și public speaking, seri distractive cu jocuri și filme și la un seminar despre antreprenoriat și antreprenori, cu Adrian Rada, președintele patronatului IMM-urilor din județul Sibiu.
„Tabăra de iarnă de la Păltiniș a fost o experiență minunată în care s-au legat prietenii și s-au adunat amintiri frumoase. A însemnat relaxare, distracție și încărcarea bateriilor pentru un nou semestru”, a declarat Mihai Ban, student în anul III la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Tineret

O nouă provocare pentru echipa de robotică a colegiului militar albaiulian

Publicat

în

Echipa de robotică a colegiului militar albaiulian în fața unei noi provocări

Elevii care fac parte din echipa ArmyBot a Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia și-au testat din nou robotul, de această dată la Sibiu, la MEET Mania, întâlnire organizată de echipa Gear Maniacs.
Însoțiți de profesoara de fizică Dorina Filipescu, elevii au testat modificările pe care le-au adus robotului în ultima perioadă și au identificat ce mai trebuie schimbat sau îmbunătățit înaintea etapei regionale din luna februarie de la Cluj-Napoca.
Întâlnirea pasionaților de robotică a fost plină de provocări, elevii participanți având ocazia de a exersa și de a-și pune cunoștințele în practică, pentru a căpăta experiență în acest domeniu al viitorului.
„Ca experiență pentru noi, această întâlnire a fost esențială în dezvoltarea modelului final al robotului nostru pentru a reuși să obținem puncte importante la regională”, a declarat liderul echipei de robotică, elevul caporal Andrea Brian.
Concursul de robotică FIRST Tech Challenge România, cea mai mare competiţie de robotică pentru liceeni din țară, are loc în fiecare an și este organizat de Asociația Nație prin Educație.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Tineret

Multiple motive de a fi fericit pentru tânărul Daniel Zota: Care sunt acestea

Publicat

în

Multiple motive de a fi fericit pentru tânărul Daniel Zota

Daniel Zota, un tânăr care pendulează între Alba Iulia și Cricău, mărturisește că are, la 26 de ani, multiple motive pentru a fi fericit.

Deține în palmaresul de până acum de pe traseul vieții numeroase împliniri, iar din încercările grele a extras puterea de a merge mai departe în momentele dificile, călăuzit ca de o lumină de forța de a birui greutățile generată de o solidă credință în Dumnezeu. „Credința a venit cu adevărat în viața mea în anii școlii. În clasa a patra am suferit un accident teribil; eram cu bicicleta și am fost lovit în plin de un motociclist, fiind aruncat undeva pe câmp. Am stat câteva zile în comă”, a rememorat, cu emoție în glas, tânărul, pentru care drumul la biserică era și până atunci unul obișnuit, braț la braț cu părinții și unul dintre bunicii săi.

„Încă din copilărie îmi plăcea foarte mult Catedrala Încoronării și ca edificiu în sine și, mai ales, prin clopotnița sa. Sunetul clopotelor și cel de toacă mi-au dat întotdeauna o stare aparte”, ne-a dezvăluit Daniel.

*Alba Iulia, Cricău și iar Alba Iulia…

Născut în 1997 la Alba Iulia, Daniel Zota s-a mutat trei ani mai târziu, alături de părinții săi, la Cricău. Pe locul de prim-plan în inima sa a rămas, totuși, tot timpul, Alba Iulia. „Este orașul în care m-am născut, mă simt mândru că m-am născut aici. Deși ne-am mutat în mediul rural, la Cricău, m-am simțit mereu mai atras de Alba Iulia și de monumentele sale. Interesul meu, de la un moment dat și de cercetare, este concentrat asupra Orașului de Jos, a cărui istorie nu este, din păcate, foarte bine cunoscută de publicul larg”, ne-a explicat Daniel Zota, care a absolvit specializarea Istorie din cadrul Facultății de Istorie, Litere și Științe ale Educației a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Are și un masterat în „Identități regionale în Europa Central-Răsăriteană” în cadrul facultății amintite. Atât lucrarea de licență cât și cea de disertație fac referire la Orașul de Jos. Cea de licență tratează parcursul istoric, din cele mai vechi timpuri, al Orașului de Jos. Cea de disertație, cel puțin la fel de incitantă, se referă la sistematizarea Orașului de Jos în perioada comunistă (1968-1989). „Încerc să atrag atenția asupra acestei zone. Chiar și în anii din urmă, relativ recent, nu doar în comunism, au fost demolate în Orașul de Jos destule clădiri cu valoare istorică. De exemplu, în casa demolată pentru a se face loc magazinului Lidl a locuit Avram Vesa, comandant al Gărzii Naționale Române din Abrud, care a avut misiunea de a păzi desfășurarea Adunării Naționale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918”, ne-a spus Daniel Zota.

*Imbold din partea unui dascăl

Acesta și-a amintit că interesul pentru istoria locală i-a fost stimulat de un profesor, Octavian Marcu, care i-a îndrumat pașii la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia. La liceul de arte a ajuns după un scurt stagiu liceal la Colegiul Tehnic „Apulum”, ciclul primar și cel gimnazial găsindu-l pe băncile Școlii Gimnaziale „Decebal” Cricău. „Neavând facultate de arte în Alba Iulia, am ales Istoria pentru continuarea studiilor după terminarea liceului”, ne-a dezvăluit tânărul, de care și pasiunea pentru desen s-a lipit precum timbrul de scrisoare încă din fragedă pruncie. Este încântat de faptul că organizatorii evenimentului „Sărbători de iarnă la Cricău” au expus inclusiv la ediția 2023 schițele în tuș făcute de ele având ca surse de inspirație lăcașe de cult din localitatea aflată la 15 kilometri de Alba Iulia.

L-am întrebat pe Daniel care ar fi alegerea făcută fără ezitare dacă ar fi să ofere cuiva una dintre lucrările sale de desen. Ne-a răspuns franc: desenul-cadou personalizat! „Am făcut un obicei din a realiza portretele prietenilor aniversați de-a lungul unui an calendaristic. Le ofer din tot sufletul aceste desene, constatând cu bucurie că gesturile mele de acest fel sunt bine receptate de cei cărora li se adresează”, a precizat acesta.

*Un pariu: sinceritatea

Daniel Zota activează în prezent în Parohia Ortodoxă Cricău din postura de cântăreț bisericesc, o activitate cu care a cochetat încă din clasa a opta. Este în continuare și student, în anul 2 la specializarea Artă Sacră din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Dincolo de feluritele pasiuni și activități, sinceritatea este pariul cel mare pe care îl asumă. „E adevărat că trăim într-o lume în care răutățile sunt la tot pasul, însă îmi asum atitudinea aceasta care mă caracterizează în relațiile de fiecare zi cu oamenii. Cred că este important să spunem de fiecare dată ceea ce gândim în raporturile cu semenii, sinceritatea fiind o temelie fermă a încrederii între oameni”, a subliniat Daniel Zota.

sursa: Ziarul Unirea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba