Rămâi conectat

Știri

Guvernul vrea să subvenţioneze şi facturile la utilităţi ale chiriaşilor ANL

Publicat

în

 
Guvernul vrea să modifice modelul de subvenţionare a românilor care stau cu chirie în locuinţe ANL şi să introducă în schemă şi cheltuielile cu utilităţile. Propunerea este ca familiile care câştigă sub 150 euro/lună să nu plătească peste 10% din venit pe chirie şi facturi la utilităţi, potrivit Strategiei Naţionale a Locuirii. Acum, statul subvenţionează chiria locuinţelor sociale. Nivelul chiriei este stabilit la 10% din venitul familiei, indiferent de costul locuinţei.

„Calculul subvenţiilor pentru locuire şi energie ar trebui să ţină seama de faptul că gospodăriile cele mai sărace nu pot să aloce peste 10-15% din venituri pentru locuinţă şi costurile utilităţilor, luate împreună“, se precizează în Strategia Naţională a Locuirii, document realizat de Ministerul Dezvoltării şi pus  în dezbatere publică. Totuşi, autorii strategiei propun ca nivelul chiriilor pentru locuinţele sociale să fie crescut până la un prag de la care să se poată recupera costul construcţiei şi costurile legate de întreţinerea şi administrarea zilnică a imobilului, astfel încât aceste proiecte să fie viabile din punct de vedere financiar.În cazul unei astfel de majorări, chiriaşii care nu-şi permit plata chiriei ar urma să fie subvenţionaţi de stat sau din bugetul primăriilor pentru a acoperi diferenţa.

Citește și Noi locuințe ANL la Alba Iulia ce ar putea fi ridicate pe străzile: Nada Florilor și Lalelelor

În plus, documentul prevede eliminarea criteriilor de educaţie şi domiciliu principal în alocarea locuinţelor publice. Motivaţia constă în faptul că, de regulă, persoanele sărace şi vulnerabile nu au studii şi deseori nu dispun de acte de reşedinţă.

Sursa:capital.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba