Rămâi conectat

Administrație

Guvernul vrea companii de stat eficiente sau desfiinţate

Publicat

în

Guvernul vrea sa faca revoluţie în companiile deţinute de stat. Societăţile care ocupă poziţii cheie în economia naţională trebuie să redevină profitabile sau chiar să îşi majoreze profiturile. În cazul în care o companie de stat ce ar putea aduce câştig bugetului nu face acest lucru, aceasta va trebui desfiinţată, transformată în instituţie publică sau vândută, susţin oficialii executivului. Citește mai mult pe radiounirea.ro

Doar de pe urma a patru companii de stat, statul are de încasat aproape 400 de milioane de lei. În total însă, sumele sunt cu mult mai mari căci, potrivit ANAF, aproape două sute de mari firme datorează bugetului 2,7 miliarde de lei. E drept că nu sunt toate în subordinea statului, dar cele mai mari creanţe sunt raportate de companii care se află în subordinea Ministerului Economiei.

„Companiile de stat trebuie să trebuie sa devină o sursa de venit pentru bugetul de stat, nu doar pentru angajaţii acestora sau pentru companiile private care lucreaza cu companiile de stat”, scrie într-o postare de pe contul de Facebook al Corpului de Control al premierului.

Acestea trebuie sa devină o sursa de venit pentru bugetul de stat, nu doar pentru angajaţii acestora sau pentru companiile private care lucreaza cu ele.

„În cazul în care o companie de stat nu face decât să administreze fonduri de la bugetul de stat, în loc să aducă fonduri la buget, aceasta va trebui desfiinţată sau transformată în instituţie publică.

Acestea sunt obiectivele pe care Corpul de Control al premierului anunţă că le au toate verificările pe care le face la companii”, transmite corespondentul Digi24.

„Compania de stat care doar administrează fondurile de la bugetul de stat va trebui desfiinţată sau transformată în instituţie publică”, scrie în aceeaşi postare a Corpului de Control.

Inspectorii Guvernului au început deja verificările la Compania Naţională de Investiţii, CNADNR şi Romsilva.

„Trebuie clarificat, cine răspunde pentru ce. S-au cumpărat costume de scafandri pentru CFR sau tanc care să scoată rădăcini de 4 milioane de euro, la Romsilva”, comentează Otilia Nuţu, analist de politici publice al Expert Forum.

Tocmai pentru că banii alocaţi companiilor nu sunt cheltuiţi transparent, premierul a respins de la începutul anului mai multe bugete, printre care cel al Tarom şi al Regiei care administrează Patrimoniul de stat.

„Vă rog să însoţiţi propunerea de aprobare a bugetului cu o notă care să explice care e viziunea companiei respective, ce vrea să facă din buget. Dacă vedem doar cifre de venituri şi cheltuieli, fără să ştim care e conceptul din spate nu cred că e suficient ca Guvernul să poată să ăţi asume această aprobare”, spunea premierul Dacian Cioloş, într-o şedinţă de Guvern din luna martie.

Slaba administrare a companiilor de stat a făcut ca, de-a lungul timpului, instituţiile financiare internaţionale să ceară României numirea unor manageri privaţi la conducerea companiilor ineficiente.

„Din păcate, Guvernele politice au avut presiuni politice şi soluţiile care în manual arătau foarte bine. S-au dovedit a fi mai mult sau mai puţin un eşec, pentru că presiunile politice nu au fost diminuate, inclusiv asupra managerilor recrutaţi în baza Ordonanţei 109”, spune consilierul premierului pe probleme economice, Ionel Dancă.

Din 180 de companii de stat, doar 35 au manageri privaţi. Numărul lor ar urma să crească la 60 până la finalul anului.

Sursa: digi24.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

1.500 de chiparoși pe străzile municipiului Blaj

Publicat

în

Blaj: 1.500 de chiparoși pe străzile municipiului

S-a început, prin intermediul Serviciului Public de Gospodărie Comunală, plantarea de chiparoși pe străzile municipiului Blaj.
În prezent, se completează locurile existente și se fac noi plantări în zona blocurilor de pe strada Gheorghe Barițiu, pe strada Tudor Vladimirescu 1 și la intrarea dinspre Sâncel. În total, vor fi 1.500 de chiparoși.
Potrivit reprezentanților administrației locale, pe lângă aspectul estetic deosebit, prin proprietățile sale, acest arbore ornamental asigură o mai bună calitate a aerului din Blaj.
În context primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar, a evidențiat rolul deosebit pe care Serviciul Public de Gospodărie Comunală, condus de Claudiu Păcurar, îl are în administrarea Blajului, fiind un vector important în dezvoltarea comunității, prin lucrările pe care le execută: întreținerea și extinderea spațiilor verzi, administrarea iluminatului public, reparații trotuare și clădiri, măturatul străzilor, servicii de deszăpezire și desinsecție, etc.
„Sunt servicii pe care nu le-am externalizat și care, datorită activității Serviciului Public de Gospodărie Comunală, degrevează bugetul local al Blajului de cheltuieli suplimentare în valoare de aproximativ un milion de euro pe an!”, a subliniat edilul din Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Acțiuni de ecologizare la Cugir: Când vor avea loc

Publicat

în

La Cugir, acțiuni de ecologizare

În cadrul campaniei „Și mie îmi pasă de orașul meu” –  Curățenia de Primăvară 2024, Primăria Cugir organizează două acțiuni de ecologizare în oraș.
Prima acțiune va avea loc joi 18 aprilie în zona Pârâul Buschii, începând cu ora 16.00, având ca loc de întalnire zona skatepark – stadion „Parc”.
A doua acțiune de ecologizare se va desfășura sâmbătă 20 aprilie, pe centura ocolitoare Vinerea, începând cu ora 9.00, având ca loc de întâlnire Poliția Locală Cugir.
Cei care doresc să participe sunt așteptați la locurile de întâlnire stabilite.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Lucrări pe strada Barbu Lăutaru din Teiuș

Publicat

în

Teiuș: Lucrări pe strada Barbu Lăutaru

Pe strada Barbu Lăutaru (Pieței) din Teiuș se lucrează de zor la pavajul trotuarului, pe partea stângă spre podul de la piață, rezultând astfel un spațiu generos și o sigurantă necesară, mult asteptată, au anunțat reprezentanții Primăriei Teiuș. 
În paralel, la piața agroalimentară se înlocuiește acoperișul din policarbonat, afectat de intemperii și trecerea timpului.
Montarea polistirenului expandat este aproape gata la școala primară, se fixează plăcile cu dibluri de plastic, urmând apoi celelalte etape ale lucrării.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba