Rămâi conectat

Știri

Grupul Bosch investește 7 milioane euro pentru extinderea fabricii din Blaj

Publicat

în

Bosch a demarat lucrările de construcţie la o nouă clădire administrativă în cadrul fabricii din Blaj, judeţul Alba. Investiția necesară se ridică la peste șapte milioane de euro.

Grupul german Bosch va investi peste şapte milioane de euro în noua clădire de la Blaj, care se va desfăşura pe o suprafaţă de 5.700 metri pătraţi şi două niveluri. Aceasta va găzdui birouri pentru aproximativ 250 de angajaţi, precum şi cea mai mare parte a laboratoarelor de dezvoltare aflate în prezent în interiorul fabricii, începând cu toamna anului 2019.

La Blaj, Bosch a deschis prima fabrică din România pentru componente de tehnică liniară, în anul 2007. Ulterior, locaţia s-a extins prin deschiderea unor noi unităţi de producţie pentru soluţii de mobilitate prin diviziile Chassis Systems şi Powertrain Solutions şi au fost implementate soluţii inteligente de Industrie 4.0 pentru eficientizarea producţiei. În prezent, fabrica din Blaj înregistrează creşteri considerabile, atât în sectorul Soluţiilor de mobilitate, cât şi în cel al Tehnologiei industriale, fiind un jucător important pentru Bosch. Bosch produce la Blaj, pe lângă echipamente de tehnologie industrială, componente electronice pentru sectorul auto.

„Bosch şi-a extins activitatea de producţie la Blaj în ultimii ani, astfel că am decis să construim o nouă clădire care să susţină această creştere şi să asigure suficient spaţiu pentru noi proiecte ce vor contribui la dezvoltarea pe termen lung a fabricii”, a declarat Dirk Arnold, directorul general al unităţii de producţie Bosch din Blaj. „Compania noastră acordă o atenţie deosebită mediului în care oamenii îşi desfăşoară activitatea zilnică”, a spus Alexander Firsching, directorul comercial al fabricii din Blaj. „În acelaşi timp, Bosch doreşte să ofere condiţii de lucru inspiraţionale care să faciliteze colaborarea în rândul angajaţilor”, a continuat Firsching.

Citește și Sesiune de informare a angajatorilor care au angajaţi cetățeni străini sau care sunt interesaţi în acest demers, la ITM Alba, în 17 mai

Grupul Bosch în România este un partener de încredere al şcolilor locale în cadrul proiectului de sistem educaţional dual, începând cu anul 2013. Peste 70 de elevi se pregătesc anul acesta pentru carierele lor ca tehnicieni în electromecanică şi electronică, în cadrul fabricii Bosch din Blaj. Compania colaborează pe plan local cu Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj şi cu Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia.

Sursa:capital.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba