Rămâi conectat

Știri

Greșeli matinale care îţi distrug restul zilei

Publicat

în

Nici nu ai ajuns bine la birou si simti deja ca vei avea o zi ingrozitoare. Cate dintre greselile prezentate mai jos le faci si tu in fiecare dimineata? Observa care sunt erorile neintentionate care iti ruineaza ziua si cateva moduri simple de a le rezolva astfel incat sa ai o zi de vis, zi de zi.

Te trezesti intr-o pestera

Daca te dai rapid jos din pat, faci un dus, bei cat de repede poti cafeaua si apoi te inchizi in birou, abia vei vedea lumina zilei pana la pranz. In acest fel corpul tau va avea numai de suferit. Potrivit unui studiu realizat de catre Universitatea Northwestern Feinberg School, oamenii care sunt expusi la lumina soarelui abia dupa pranz au un IMC (Indice de Masa Corporala) mai mare decat cei care privesc rasaritul soarelui.

Solutie: Expunerea de 20-30 de minute la lumina soarelui de dimineata te ajuta sa reglezi ceasul biologic si, totodata, vor fi echilibrate nivelul energetic, apetitul si metabolismul. Lasa razele soarelui sa-ti atinga pielea in vreme ce te pregatesti pentru munca, iar daca ai timp serveste micul dejun si cafeaua de dimineata afara sau macar in apropierea unei ferestre.

Nu bei apa

Daca nu consumi lichide dimineata, te joci cu focul, sustine Leslie Bonci, directorul sectiei de nutritie sportiva din cadrul Universitatii Pittsburgh, intrucat te poti confrunta cu deshidratarea in orice momentul al zilei. Si cand organismul tau nu primeste suficienta apa, te vei afla intr-o stare emotionala proasta si risti sa te simti confuz sau epuizat inca de la primele ore ale zilei.

Solutie: Daca inghiti suficiente fluide dimineata nu doar ca te vei simti mai fericit, sanatos si plin de vitalitate, insa vei fi si mai puternic, rapid si vei rezista mai usor la orele de munca de mai tarziu. Este recomandat ca in prima ora dupa ce te-ai trezit sa consumi jumatate de litru de apa

Faci sport pe stomacul gol

Alergarea de dimineata sau o repriza de exercitii cu ganterele si haltera fara sa fi mancat ceva mai intai este calea sigura sa te simti fara energie toata ziua. Barbatii se simt in forma si au o stare de spirit buna pe parcursul unei zile daca au luat micul dejun inainte de e face exercitii fizice la prima ora a diminetii, spre deosebire de cei care sar peste micul dejun.

Solutie: Un mic dejun sanatos ii ofera energia necesara creierului pentru a functiona corespunzator pe parcursul intregii zile.

Citeşte şi De ce întreruperea somnului este mai periculoasă decât lipsa lui?

Renunti la proteine

Ovazul sau banana pot sa-ti tina de foame pentru cateva ore, insa sa astepti pana la praz sau pana seara sa consumi proteina nu este cea mai buna modalitate de a-ti creste muschii, sustin cercetatorii de la Universitatea din Texas. Persoanele care consuma 30 de grame de proteina la fiecare dintre cele trei mese au o rata de sintetizare a proteinei pentru muschi cu 25% la mare decat cele care consuma 90 de grame de proteina la cina.

Solutie: Muschii folosesc o data doar o cantitate limitata de proteina pentru a repara muschii, sustin oamenii de stiinta, tocmai de aceea este recomandat sa consumi cel putin 30 g de proteina la fiecare masa. In acest fel, vei maximiza abilitatea organismului de a o folosi.

Te enervezi la volan

 Sa fii prins in trafic in timp ce mergi la birou nu doar ca iti va ruina dimineata ci iti va face si viata cu adevarat mizerabila, sustine un studiu suedez. Insa modul in care tu alegi sa te simti (bine sau rau) iti influenteaza fericirea sau nefericirea, sustin oamenii de stiinta.

Solutie: Drumul de dimineata are un mare impact deoarece te pregateste pentru ziua ce sta sa inceapa si este tamponul dintre viata de familie si cea profesionala.

Sursa:sfatulparintilor.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, din 1 mai, în Cetatea Alba Carolina

Publicat

în

Deschiderea oficială a sezonului turistic, în Cetatea Alba Carolina

Mii de oameni vin, în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, special pentru spectacolele de reenactment istoric. Alte zeci de mii vin și pentru aceste show-uri susținute de Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România.

Alba Iulia este gata să-i primească și în acest an, cu o ofertă turistică remarcabilă: concerte, festivaluri, evenimente memorabile.

Începând din 1 mai, odată cu deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetate, se reiau și spectacolele de reconstituire istorică antică și schimbul de gardă, atât de așteptate de public.

Din 1 mai, din nou pe cai!

Tobele vor răsuna din nou în Cetate și copitele cailor vor lovi iar piatra. Garda Cetății este pregătită să ofere și în acest an publicului, turiști și albaiulieni, unul dintre momentele magnetice ale fiecărui sfârșit de săptămână. Sâmbăta și duminica, la 12 fix, Garda Cetății își va face, din nou, rondul obișnuit, de la Poarta a III-a la Poarta a IV-a, într-un ritual devenit deja simbol pentru Alba Iulia. Prima „ieșire” din acest an a Gărzii Cetății, cu arsenalul complet, cai, uniforme, tobe, puști și drapele, va avea loc chiar pe 1 mai.

„Alba Iulia și-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural și istoric. Spectacolele de reenactment sau defilarea Gărzii Cetății sunt doar partea foarte vizibilă a acestei imagini mari. E absolut normal, e obligația noastră și angajamentul nostru față de oraș și turiști, să le menținem în calendarul de evenimente și să le promovăm ca atare. Vă invit să vă bucurați de ele și în acest nou sezon turistic, ce stă să înceapă”, spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Ave, Apulum!

Strigătele de luptă ale „Gărzii Romane”- Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum, ale gladiatorilor din Ludus Apulensis, ale războinicilor daci din trupa Lupii Apoulonului, dar și dansurile Magna Nemesis se vor auzi și vedea, la rândul lor, în Cetatea Alba Carolina în această vară.

Spectacolele săptămânale vor avea loc în zona Porții a IV-a a Cetății, iar primul show este programat pentru 1 mai, la ora 18.00. Totul va culmina cu ediția a XI-a a Festivalului Roman Apulum, marcă înregistrată a Municipiului Alba Iulia și unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa. Festivalul este programat în acest an în perioada 15-18 august.

Liviu Zgârciu, reprezentantul Asociației Culturale pentru Istorie Vie și, în același timp, coordonatorul reenactorilor din trupele antice declară: „De la 1 mai, Garda Apulum reîncepe sezonul reprezentațiilor de reenactment antic. Astfel, legionarii romani, războinicii daci, gladiatorii și frumoasele dansatoare vor putea fi văzuți de publicul larg, în fiecare vineri, în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. De precizat că sezonul care stă să înceapă este al XI-lea de când voluntarii albaiulieni realizează acest spectacol, adevărate lecții de istorie vie, în care este promovat patrimoniul antic al orașului Alba Iulia.”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba