Grefierii își întrerup activitatea, vineri, timp de 3 ore : Protest spontan, în față sediilor instanțelor sau parchetelor

Adăugat la Știri

grefieriGrefierii din toată țara își întrerup activitatea, vineri, între orele 10:00 și 13:00, anunțând că este vorba despre un „protest spontan” în față sediilor instanțelor sau parchetelor.

Scopul acestor manifestări constituționale și legale este determinat de nevoia de îmbunătățire a situației profesionale și economice a grefierilor, parte esențială a sistemului judiciar. La acțiune participă grefieri arhivari și registratori, grefieri statisticieni și grefierii documentariști din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea.

Citește și La instanţele din judeţul Alba s-a înregistrat anul trecut peste 27.000 de cauze nou intrate, cu aproape 3.900 de cauze mai puţin decât în anul 2014

„Pentru recunoașterea, apărarea drepturilor și intereselor categoriei profesionale a grefierilor, grefieri arhivari și registratori, grefieri statisticieni și grefierii documentariști din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, întrerupem activitatea în data de 07.10.2016 între orele 10-13, prin protest spontan în toate orașele din țara, în față sediilor instanțelor sau parchetelor, atât grefieri de instanțe cât și cei din cadrul parchetelor, simultan cu desfășurarea mitingului la București”, arată Asociația Grefierilor din România, într-un comunicat.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii