Grăbeşte-te să-ţi faci casă! Peste cinci ani nu vei mai avea voie să construieşti decât case cu consum de energie aproape zero

Adăugat la Știri

Acum nişte ani ai fi zis că e un scenariu SF. Astăzi a devenit realitate bătută în cuie: prima casă cu un consum de energie aproape de zero „a răsărit” chiar aici, la noi în ţară. Şi a marcat o premieră absolută în Europa de Sud-Est. Află mai multe de pe radiounirea.ro.

case energie zeroConsum de energie aproape de zero

„A răsărit” este un fel de a spune, în realitate, construcţia casei a durat 12 luni. Proprietarii, un cuplu cu doi copii, „s-au grăbit” să transpună în realitate prevederile unei directive a Parlamentului European potrivit căreia, din anul 2020, în Uniunea Europeană nu se vor mai putea construi decât astfel de locuinţe.
Potrivit specialiştilor, acest concept ultramodern satisface exigenţele oricărui om care investeşte în ridicarea unei case: asigură confort sporit pentru familie şi… confort pentru bugetul familiei. Iată argumentele specialiştilor:
• clădirea este astfel concepută, încât consumă mult mai puţină energie decât alte sisteme, protejând proprietarul în cazul creşterilor imprevizibile ale preţurilor la energie electrică şi gaze
• costurile de întreţinere sunt reduse, fiindcă se utilizează energie din surse regenerabile
• performanţa termo-energetică: temperatura şi umiditatea sunt optime în interior, indiferent de anotimp, datorită materialelor de construcţie inovatoare (zidărie ceramică, termoizolare exterioară din vată bazaltică şi mortare), plus sistemul energetic ce foloseşte energie recuperabilă şi reduce până aproape de zero consumul de energie în casă (pompă de căldură ce economiseşte 75% din consum, comparativ cu încălzirea convenţională, panouri fotovoltaice, panouri solare, sistem de management şi stocare a căldurii, ce asigură încălzirea locuinţei şi a apei menajere, sistem radiant de încălzire în pardoseală şi pereţi, prevăzut cu termostate inteligente etc.).

Citeşte şi Casele „verzi” reduc costul întreținerii. Factură de 50 de lei, pe timp de vară

Va fi monitorizată 24 de luni

După mutarea familiei, va demara cea de a doua etapă: de monitorizare a performanţelor energetice ale clădirii, timp de 24 luni, cu ajutorul unor senzori speciali.

Sursa:libertatea.ro

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.