Rămâi conectat

Știri

Fructe, legume sau diverse iaurturi, produse noi livrate elevilor în 2017

Publicat

în

„Programul pentru școli” are prevăzute fonduri de 17,2 milioane de euro pentru anul școlar 2017 – 2018, iar produsele distribuite vor fi diversificate, de la mere și lapte, până la struguri, nectarine, morcovi, ardei grași și diverse iaurturi, inclusiv miere, a anunțat, miercuri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale .

Începând cu anul școlar 2017-2018, actualele programe de încurajare a consumului de fructe și de distribuire a laptelui în școli vor fi unificate într-un singur program cu finanțare europeană, denumit generic „Programul pentru școli”. Astfel, prin noul program se vor putea distribui și alte fructe, nu doar mere, respectiv pere, struguri, prune, piersici sau nectarine, precum și legume: morcovi, ardei grași, castraveți.

În privința laptelui și produselor lactate distribuite regulat, recomandarea Ministerului Sănătății constă într-o porție de 200 ml de lapte tratat termic, UHT sau pasteurizat sau produse lactate fermentate (iaurt, lapte acru, lapte covăsit, sana și alte sortimente de lapte fermentate sau acrite) fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, de fructe sau de cacao.

Conceput în jurul obiectivelor de sănătate și educație, „Programul pentru școli” este un program cu precădere educativ, menit să-i familiarizeze pe copii cu un stil de viață sănătos și să-i apropie de mediul rural ca sursă a produselor pe care le consumă. Programul are la bază două componente: distribuția propriu-zisă a produselor și măsurile educative care o însoțesc, apreciindu-se că simpla distribuție nu poate asigura îndeplinirea obiectivelor.

MADR precizează că pentru o implementare eficientă, „Programul pentru școli” necesită implicarea activă a tuturor factorilor la nivelul comunităților, de la reprezentanții administrației publice locale — consilii județene, direcțiile județene de sănătate publică, inspectoratele școlare — până la producătorii locali interesați de furnizarea produselor.

Citeste si ”Bani de liceu” pentru 550 de elevi din Alba

Programul se adresează preșcolarilor din grădinițele de stat și particulare cu program normal de 4 ore și elevilor din învățământul primar și gimnazial de stat și particular.

De asemenea, a fost lansat în dezbatere publică documentul pentru obținerea opiniei publicului larg cu privire la cum ar trebui să arate acest program astfel încât să se asigure atingerea obiectivelor.

„Până la sfârșitul anului 2016 și până în luna iunie 2017, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale urmează să promoveze actul de bază și normele de implementare aferente pentru a începe derularea programului în timp util”, se arată în comunicat.

Sursa.romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba