FOTO. Peste 1.000 de flori au fost dăruite de social-democrații din Alba, de Ziua Femeii

Adăugat la Politică

Social-democrații au împărțit, joi, de 8 martie, peste 1.000 de flori, doamnelor și domnișoarele pe care le-au întâlnit în Alba Iulia, dar și celor pe care le-au găsit la serviciu.

”Ce poate fi mai frumos într-o asemenea zi decât zâmbetele oferite de toate doamnele și domnișoarele ce astăzi au primit flori de la echipa TSD Alba. Însoțiți de președintele PSD Alba Ioan Dîrzu, președintele TSD Alba Mureșan Corneliu și consilierii locali Medrea Bogdan și Bunea Iulian organizația de tineret social democrată a împărțit peste 1000 de flori doamnelor întâlnite în zona centru precum și la instituțiile și firmele care își desfășoara activitatea în aceea zonă”, se arată într-un mesaj postat, joi, pe pagina de Facebook a TSD Alba.

De asemenea, pe această cale social-democrații soresc să le transmită un călduros ”La mulți ani”, și să le asigure că în fiecare an tinerii din PSD le vor căuta pentru a le înmâna flori în această zi specială.

Comentarii