Fondurile din acest an pentru pensiunile agroturistice au fost epuizate, deși dosarele se puteau depune până la finalul lui noiembrie

Adăugat la Știri

pensiuniFondurile din acest an pentru pensiunile agroturistice au fost epuizate, deși dosarele se puteau depune până la finalul lui noiembrie

Anul acesta, prin intermediul a două linii de finanţare din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, lansate la sfârșitul lunii iulie, antreprenorii care deţin pensiuni agroturistice puteau cere un sprijin financiar nerambursabil de până la 200.000 de euro, dar nu mai mult de 90% din valoarea proiectului de investiții. De asemenea, aceştia aveau posibilitatea de a accesa o finanţare de până la 70.000 de euro, fără a fi necesară o contribuţie proprie.

Citește și Turiştii cazaţi în hoteluri şi în pensiuni, luaţi în vizor de STS

Totuși, fondurile aferente anului 2016 au fost deja epuizate, deși înscrierile se puteau face până la finele lunii noiembrie. AFIR a informat că  s-au depus pentru finanțare peste 3600 de proiecte, în valoare de aproximativ 360 de milioane de euro. În urma evaluărilor, proiectele vor fi selectate în funcție de punctajul obținut.

Suras:avocatnet.ro

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii