Știri
Fonduri europene pentru cei care angajează persoane defavorizate
Uniunea Europeană finanţează micile firme care oferă locuri de muncă românilor defavorizaţi. Află de pe radiounirea.ro ce sumă primesc.
Cei care au o idee de afacere care susține tradiția sau care promovează turismul primesc câte 200 de mii de euro. Condiţia este să angajeze cel puţin patru persoane cu dizabilităţi, fără venituri sau un părinte fără partener, care își crește copilul singur.
20 de mici firme din județele Mehedinți, Dolj, Cluj, Timiș, Alba, Suceava și Covasna au primit astfel de fonduri europene. Finanțarea totală se ridică la zece milioane de lei.
Doi tineri clujeni pasionați de escaladă și drumeții montane sunt printre cei care au luat fonduri europene pentru afacerea lor. Au o asociație care promovează turismul în localitatea Rîmetea, din județul Alba, sat inclus în patrimoniul UNESCO.
„Noi oferim posibilitate pentru bicicletă, avem 20 de biciclete de închiriat. La nevoie, organizăm circuite și trasee cu bicicleta, avem caiace și canoe cu care organizăm ture pe apă”, spune Zsuzsa Ințe, antreprenor.
Citește și Coşmar fiscal pentru cei care au firme acasă
Ghid turistic este un localnic care din 2009 făcea naveta în Ungaria. Doar acolo găsise un loc de muncă în specializarea sa, de mecanic auto. „Contează și distanța. Familia e acasă, copilul, nevasta. Eram plecat cu lunile, acum că stau acasă îi mult mai bine”, povestește Paul Iuliu, angajat.
Afacerile tradiţionale care au primit finanţare europeană trebuie să funcționeze cel puţin trei ani.
Ei au primit un grant din care au putut să își cumpere echipamente, au subvenționat o perioadă salariile și cheltuielile curente cum ar fi abonamente chiar și promovare.
Sursa:digi24.ro
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului