Rămâi conectat

Educație și Cultură

„Fii mai presus de influență” – proiect local de prevenire a consumului de alcool și droguri

Publicat

în

Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, implementează proiectul local „Fii mai presus de influenţă” proiect de prevenire a consumului de alcool, canabis şi NSP în rândul elevilor de liceu derulat în perioada octombrie 2018-iunie 2019.

Obiectivul general al acestui proiect este dezvoltarea de abilităţi personale şi sociale, având ca obiective: cunoaşterea riscurilor asociate consumului de alcool şi droguri ilicite, cunoaşterea şi identificarea modului în care presiunea grupului influenţează comportamentul, dezvoltarea abilităţilor asertive de refuz, facilitarea dialogului părinţi – copii – profesori cu privire la beneficiile unui stil de viaţă sănătos, fără alcool şi droguri ilicite (cannabis şi noi substanţe psihoactive) în rândul adolescenţilor din grupa de vârstă 15 – 17 ani.

Conform Studiului privind consumul de tutun, alcool şi droguri ilicite în rândul elevilor din învăţământul liceal şi profesional din județul Alba, realizat de Agenția Națională Antidrog în anul 2016, rezultă că, 91.7% din adolescenți au consumat băuturi alcoolice cel puţin o dată în viaţă, iar 40,2% au consumat alcool în exces, de-a lungul vieţii, ajungând la starea de ebrietate. De asemenea, 5,4% dintre elevi au declarat că au consumat canabis/hașiș cel puţin o dată în viaţă și 1,1% au declarat consum de noi substanțe psihoactive cel puțin odată în viață.

Ca măsură de răspuns, CPECA Alba şi-a propus, în parteneriat cu 4 licee din municipiul Alba Iulia, Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia, Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” Alba Iulia, Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” Alba Iulia şi Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, implementarea proiectului local ”Fii mai presus de influență” ce presupune defăşurarea a 40 de activităţi cu 10 clase de elevi, în perioada octombrie 2018 – iunie 2019. Activităţile au ca scop creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare cu privire la riscurile consumului de alcool, canabis și noi substanțe psihoactive, în vederea neînceperii consumului, beneficiari fiind un număr de 250 de elevi din mediul liceal.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Care este exponatul lunii martie la muzeul de științele naturii din Aiud

Publicat

în

Care este exponatul lunii martie la muzeul de științele naturii din Aiud

Cinteza africană este exponatul lunii martie la Muzeul de Științele Naturii din Aiud. 

Este este o pasăre tipic africană care trăiește în zona de stepă sub-sahariană. Mereu în mișcare, cu zbor rapid, este destul de greu de urmărit. Nu depășește în mod normal 12 centimetri lungime, cu anvergura aripilor de 15 centimetri și greutatea corpului puțin peste 10 grame

Trăiește în savane și câmpii ierboase cu puțină vegetație formată din salcâmi izolați sau din arbuști spinoși înalți. Se apropie fără dificultate de zone locuite sau cultivate în care hrana este abundentă și unde se formează, în perioada postnupțială, aglomerări de mii de exemplare în căutare de mâncare și apă.

Penajul masculului este foarte asemănător cu cel al femelei, dar el este singurul care are dunga roșie de la o ureche la cealaltă trecând exact pe gât, de parcă ar fi o rană largă. Femela este mult mai marmorată, cu pete uniforme negricioase, pentru a trece complet neobservată.

Dieta se bazează pe un consum masiv de semințe de graminee dar și fructe, muguri, insecte, larve și nevertebrate, mai ales în timpul cuibăririi, deoarece este hrana esențială pentru creșterea puilor.

Nu există o perioadă precisă pentru cuibărit, deși de obicei aceasta are loc în lunile decembrie-aprilie. De regulă, sunt depuse 4-6 oua albe, iar clocitul se face de către ambii părinți. Puii eclozează după aproximativ 14 zile, cresc repede și după încă trei săptămâni de îngrijire, sunt pregătiți pentru primul lor zbor.

Nu este considerată o specie pe cale de dispariție.
În muzeul aiudean poate fi observată în sala a treia, alături de alte specii de păsări „exotice”, de pe toate continentele.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

„Things in My Room”, tema lunii martie a proiectului „English 4 Kids – Clubul de engleză”

Publicat

în

Un nou eveniment în cadrul proiectului „English 4 Kids – Clubul de engleză”

Miercuri 20 martie, de la ora 16.00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc activitatea „English 4 Kids – Clubul de engleză”, club de limbă și civilizație engleză care se adresează în principal copiilor, dar la care pot participa și părinții sau bunicii.

Tema întâlnirii va fi „Things în My Room”, iar gazdele activității sunt profesoara Diana Mortură și bibliotecara Ana-Maria Pienar.

Clubul „English 4 Kids – Clubul de engleză” are loc la sala de lectură a bibliotecii, iar cei prezenți vor învăța expresii de salut și se vor familiariza cu expresii și cuvinte referitoare la tema dată, toate acestea prin intermediul jocului didactic, a conversației în limba engleză și a cântecelelor tematice, folosindu-se mijloace vizuale și fișe de lucru.

Proiectul „English 4 Kids – Clubul de engleză” se va încheia cu prezentări de cărți pentru copii, cărți care se găsesc în colecția de carte a Secției pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Proiectul English 4 Kids – Clubul de engleză este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba iar participarea la activitățile clubului nu implică costuri din partea participanților.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Elev militar calificat la faza națională a olimpiadei de fizică

Publicat

în

Calificare la faza națională a olimpiadei de fizică pentru un elev militar

Etapa județeană a Olimpiadei de Fizică a adus rezultate deosebit de bune pentru elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, pasionați de studiul acestei discipline.
Astfel, an de an, elevii în uniformă obțin punctaje foarte bune la olimpiadele și concursurile dedicate științelor exacte.
Anul acesta, elevul fruntaș Andrea Buontempo s-a clasat pe locul I la clasa a IX-a, loc care i-a adus implicit și calificarea la etapa națională a Olimpiadei de Fizică. Andrea Buontempo a reușit, sub coordonarea profesoarei Dorina Filipescu, primul rezultat important la olimpiadă de când îmbracă uniforma de elev militar, deși este un obișnuit al competițiilor de profil, obținând în gimnaziu Mențiune la Fizică la faza națională.
„A fost o olimpiadă cu adevărat frumoasă, testul fiind unul bogat cu subiecte interesante și sfidătoare, totuși, datorită muncii și suportului doamnelor profesoarelor am reușit să obțin acest rezultat onorant de care mă bucur. Voi munci în continuare pentru etapa națională, iar acest rezultat sper că mă va ajuta mai departe în admiterea la academia dorită”, a mărturisit Andrea Buontempo.
Tot la faza județeană a olimpiadei, elevul caporal Claudiu Stanciu (clasa a X-a) și eleva fruntaș Erika Marc (clasa a IX-a), pregătiți de profesoara Sanda Irimie, au reușit să se claseze pe locul III, datorită punctajelor mari obținute la anul lor de studiu.
Punctaje demne de menționat au obținut și elevii caporal Nathan Lascu și Călin Holom (clasa a X-a), pregătiți de profesoarele Dorina Filipescu și Laura Ciobanu.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba