Rămâi conectat

Știri

Fermierii din Apuseni, în pericol de a nu mai încasa subvențiile pe terenuri

Publicat

în

Câteva sute de fermieri din Apuseni, din județele Alba, Cluj și Bihor au fost notificați de către APIA că nu mai pot beneficia de subvenția pe pășune deoarece proprietățile lor, pentru care primeau această subvenție, fac parte din arealul Parcului Natural Apuseni, zonă declarată ca fiind arie protejată. Situația se pare că a fost generată de o neînțelegere birocratică apărută în relația dintre Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii.

Pentru a găsi soluții urgente de deblocare a acestei situații, deputații PNL de Alba Sorin Ioan BUMB și Corneliu OLAR au condus astăzi o delegație a primarilor din arealul Parcului Natural Apuseni la o întâlnire de lucru cu Ministrul Mediului, domnul Daniel Constantin. Alături de primarii din comunele Gîrda – Marin Vîrciu, Scărișoara – Cristian Costea și Vadul Moților – Nicolae Lazea, la întâlnire au mai fost prezenți primari din județele Cluj și Bihor, Directorul Parcului Natural Apuseni – Alin Moș și Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, precum și reprezentanți de nivel tehnic din cadrul Ministerului Mediului.

„Am avut o întâlnire reușită și cred că am găsit împreună o soluție de compromis, astfel ca fermierii să nu fie afectați. În Munții Apuseni creșterea animalelor este o ocupație de bază, fiind printre puținele activități economice ce mai aduc venituri în zonă, iar subvenția pe pășune este vitală pentru micii fermieri de aici.

Citește și 6.000 de euro de la stat, sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite

Până ce situația se va regla între cele două ministere și Comisia Europeană, pentru că este vorba de fonduri ce trebuiesc să vină de la nivelul Uniunii Europene, prin Ministerul Mediului, pentru aceste zone protejate, Ministerul Mediului va cere în scris Ministerului Agriculturii ca plata subvenției să fie făcută în continuare prin APIA. Cele două Ministere vor comunica între ele și își vor regla astfel activitățile încât fermierii să nu fie afectați, mai ales că vorbim de o zonă cu necesități deosebite.” – a precizat Ioan BUMB, deputat PNL de Alba.

La rândul său, Corneliu Olar, deputat PNL din Munții Apuseni a adăugat: „Am fost alături de moți să le prezentăm celor de la București problemele noastre. Nu e normal ca oamenii să sufere din cauza birocrației, a plimbatului de hârtii între ministere. Avem acum promisiunea fermă a domnului Ministru Daniel Constantin că această problemă se va rezolva fără să mai trebuiască să mergem iar la București.”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba