Femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani și au născut 3 copii pe care i-au crescut până la 16 ani, beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani

Adăugat la Știri

Proiectul pentru noua Lege a Pensiilor prevede introducerea masterului și a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare. Condiția pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte.

Pe de altă parte, proiectul pentru noua Legea a Pensiilor prevede că se valorifică toate drepturile de natură salarială pentru care s-au plătit contribuţii, respectiv sporuri, acord global, al 13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii şi alte bonusuri.

„Se va acorda un procent de 10% din oficiu, care va putea fi majorat dacă pensionarul va aduce acte doveditoare din care să rezulte un procent mai mare”, se arată în proiectul pentru noua Lege a Pensiilor.

O altă noutate este aceea că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani și au născut 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani, beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani. Începând cu al 4-lea copil se adaugă câte 1 an în plus, pentru fiecare copil.

De asemenea, actuala pensie anticipată (nepenalizată) devine pensie pentru limită de vârstă, adică persoanele care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare se pot pensiona cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei de pensionare şi, în acelaşi timp, în acest caz se poate cumula pensia cu salariul.

Sursa:economica.net

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii