Rămâi conectat

Știri

Fanfara “Augustin Bena” , gardă muzicală, în fiecare duminică în Piața Cetății

Publicat

în

Arhitecți, urbaniști, constructori, au transformat visele în linii și contururi, mai apoi, ideile  în forme concrete, dând viață celei mai frumose povești de restaurare a unei cetăți. De la ei a început totul. Însă, de câțiva ani, Cetatea Alba Carolina trăiește! Fiecare sezon turistic a însemnat în fiecare an provocari neconvenționale, festivaluri pline de ritm, artiști transformați în veritabili heralzi cu sarcina precisă de a anunța că muzica se aude cel mai bine în Piața Cetății, la Alba Iulia.  Începutul noului sezon turistic pregătește ceremonios Cetatea să preia și să ofere cel mai meticulos, riguros și bine coordonat grup muzical: fanfara.

De la 1 mai, Fanfara “Augustin Bena” a județului Alba va oferi albaiulienilor și turistilor veritabile “turniruri” muzicale în Piața Cetății Alba Carolina,  prin compoziții și orchestrații reprezentative pentru cea mai eficientă familie muzicală, brass-ul. În fiecare duminică, de la ora 13, (excepție ziua de luni, 1 mai) maestrul Coriolan Honcaș alături de instrumentisti în uniformă militară vor avea punct fix de “gardă muzicală”, fără limită la ritm, interpretare și repertoriu.

“ Inițiativa noastră și a primăriei face ca Alba Iulia să fie așa cum ne dorim cu toții: mai primitoare și mai surprinzătoare. Dacă ne gândim la muzică, în general, ca la o mare familie, fanfara are de departe cei mai distinși și nobili membri. Venind din trecut, rămâne și astăzi un gen muzical emblematic pentru toate ocaziile speciale, deschizând evenimente și ceremonii oriunde pe glob. Pentru noi este foarte important să arătăm că Alba are tradiție și, probabil, unii dintre cei mai buni instrumentiști de fanfară.” Alexandru Pal, directorul Centrului de Cultură “Augustin Bena”.

Citește și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba va iniția un proiect de colaborare între meșteșugari și operatorii de turism rural

Pentru a da un sens permanent acestei colaborări, în curând, în Piața Cetății, se va monta un foișor mobil. Mini stagiunea va avea și un punct culminant, de Ziua Imnului Național, când la Alba Iulia vor fi prezente orchestre reunite într-o sesiune aparte și specială de muzică de fanfară.

“ Trebuie să recunoaștem că indiferent unde ne surprinde, la o plimbare în parc cu nepoții, în stepă  sau în curte la Casa Albă, muzica de fanfară, ritmul și uniforma ne fac să vibrăm. Duminicile de vară nu vor mai fi niciodată la fel în Alba Iulia și multă lume va întârzia la clasicul prânz în familie. Muzica de fanfară, cântată de virtuoși, va învălui pentru prima dată în acest sezon Cetatea și sunetul acesta va face parte din viața noastră. Pentru a te bucura de asta nu ai nevoie de studii la conservator.” Mircea Hava, primar.

Prima reprezentație este programată pe 1 mai, de la ora 13. Chiar dacă inițiativa vizează o formulă continuă, în fiecare duminică, exceptiile vor fi preanunțate pe site-ul www.turism.apulum.ro.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba