Rămâi conectat

Sănătate

Extindere și dotare modernă la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba

Publicat

în

Fonduri REGIO 2014-2020 pentru infrastructura medicală din Alba. În urmă cu un an a fost semnat contractul de finanțare pentru optimizarea, cu fonduri REGIO, a sistemului de încălzire și producție apă caldă la cea mai mare instituție spitalicească din județul Alba. Investițiile cu resurse europene la Spitalul Județean de Urgență Alba reprezintă o prioritate pentru administrația publică județeană, fapt pentru care, din acel moment, în luna decembrie a anului trecut a mai fost semnat un proiect prin care se dotează unitățile ambulatorii ale spitalului, iar acum s-a semnat și finanțarea pentru investiția privind ”Extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia”.
Contractul în valoare totală de peste 7,5 milioane lei, încheiat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, a fost semnat azi de domnul președinte Ion Dumitrel, din partea Consiliului Județean Alba, și de domnul Simion Crețu, din partea ADR Centru, în cadrul unei întrevederi cu presa, desfășurată chiar la sediul Spitalului albaiulian, în prezența doamnei Ec. Simona Diana Mârza, managerul unității medicale, a mai multor medici, dar și a reprezentanților administrației publice locale. Concret, prin acest proiect, investițiile cu fonduri europene la Spitalul Județean Alba vor depăși suma de 25 milioane lei pentru investiții și dotări moderne.

„Obiectivul pe care l-am asumat pentru județul Alba prevede investiții importante pentru creșterea calității vieții cetățenilor. Folosim fonduri europene în infrastructura locală de transport, prin trei proiecte de reabilitare a drumurilor județene, dar și o sumă importantă în infrastructura medicală. Consiliul Județean susține activitatea Spitalului Județean Alba și echipele noastre comune, din administrație și cea coordonată de doamna manager Diana Mârza, vor colabora strâns în etapa de implementare a proiectului. Ne preocupă direct creșterea confortului pentru pacienți și personal, de aceea investim în reabilitarea termică a clădirii, dar ne preocupă și creșterea calității actului medical. Avem aceste investiții în dotări și echipamente, care vor duce la scăderea timpului alocat de UPU pentru diagnosticare și sperăm să se îmbunătățească tratamentele medicale oferite oamenilor. Practic, dublăm suprafața unității de primiri urgențe și aducem echipamente foarte moderne, importante echipele de medici și asistente, dar și pentru salvarea vițeii pacienților”, a declarat domnul Ion Dumitrel, președintele CJ Alba, vorbind despre acest proiect.

Finanțarea este acordată în cadrul Axei Prioritare 8 a Programului REGIO 2014-2020, pentru investiții în infrastructura sanitară și socială care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități. Prin acest proiect se dorește creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare şi a celor de nivel secundar. Până la sfârșitul lunii februarie 2022, când se va finaliza proiectul, Unitatea de Primiri Urgențe va fi extinsă cu mai mult de 850mp, secțiile aferente urmând a fi dotate cu 371 echipamente, aparatură medicală și IT, modernă și performantă.

”Prin dotarea și echiparea cu echipamente și aparatură medicală, mobilier, dar și dotări IT a Unității de Primiri Urgențe extinsă tot prin acest proiect dorim să creștem calitatea serviciilor medicale acordate pacienților, utilizând aparatură modern și inovativă. Ținem cont astfel și de patologia diversificată și complexă a celor care ajung în această secție a spitalului și personalul medical a solicitat permanent îmbunătățirea actului medical, prin folosirea unor echipamente conform standardelor europene, pentru reducerea timpilor de așteptare. Vom asigura astfel și creșterea performanțelor profesionale ale personalului, prin îmbunătățirea condițiilor de muncă și de pregătire”, a specificat doamna ec. Diana Mârza, manager al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.

Obiectivul general al cererii de finanțare îl constituie dezvoltarea infrastructurii sanitare, prin investiții în dotări necesare care să contribuie la dezvoltarea operaționalității la nivel regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate publică și îmbunătățind accesul la serviciile medicale de calitate. Prin proiect se urmărește dublarea suprafeței utile a Secției ”Urgențe” din cadrul spitalului albaiulian și modernizarea și tehnologizarea la nivel european a acestei secții medicale, care utilizează parțial aparatură uzată fizic și moral. Acest obiectiv va fi atins prin reorganizarea unor spații din UPU existent, realizare corp extindere UPU și corp extindere sector ”Decontaminare”, dar și prin unele amenajări exterioare în curtea spitalului. Prin extinderea spațiilor, va crește capacitatea de preluare a pacienților, iar regândirea circuitelor medicale va duce atât la o tratare mai rapidă a pacienților, dar și la reducerea semnificativă a timpilor de așteptare.

”La nivelul Regiunii Centru, de fapt la nivelul întregii țări, principala problemă a cetățenilor se referă la sănătate și la îmbunătățirea acesteia. Județul Alba nu face excepție și aici se vede clar interesul administrației publice locale, de a investi și de a susține creșterea calității actului medical. Județul Alba a atras în total peste 80 milioane lei pentru îmbunătățirea serviciilor medicale, atât la nivelul administrației județene, cât și prin administrația publică locală din orașe și municipii, pentru reabilitări termice, modernizări, și dotări ale spațiilor din spitale. Avem astfel de proiecte semnate nu numai la Alba Iulia ci și la Sebeș, Aiud, Zlatna, Cugir și Ocna Mureș. Pe de altă parte, administrația publică județeană investește peste 200 milioane lei în reabilitarea și modernizarea căilor de transport, iar pe plan local se fac eforturi pentru regenerare urbană, prin proiectele pregătite de edili în vederea creșterii calității vieții. În domeniul medical, la nivel regional, coordonăm investiții de aproape 300 milioane euro pentru lucrări de reabilitare energetică în unitățile medicale, precum și pentru proiecte pentru dotări în ambulatorii și spitale. Aceste investiții prin Programul REGIO vor duce la diversificarea gamei de servicii medicale și la scăderea incidenței bolilor în rândul populației”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sfatul medicului

Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura

Publicat

în

Odată cu apariția temperaturilor ridicate revine în actualitate și o alertă semnalată de medici. Atenție la înțepătura de căpușă!

Este vară, a început sezonul vacanţelor, dar şi cel al căpuşelor. În special, acestea pot fi luate de animalele de companie din vegetaţie, dar se pot ataşa de pielea unui om foarte rapid.

Medicii se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri pe perioada verii şi recomandă oamenilor să evite zonele cu risc crescut pentru aceste înţepături, respectând toate măsurile preventive cunoscute deja, între care îmbrăcămintea adecvată şi controlul pielii după întoarcerea din natură. Dacă înţepătura s-a produs, este indicată extragerea căpuşei cât mai urgent, în condiţii de siguranţă, de preferat în Serviciul de Primiri Urgenţe de la cel mai apropiat spital.

Şi asta, în condiţiile în care aceste insecte banale pot fi de un real pericol, prin prisma bolilor pe care o simplă înţepătură de căpuşă le poate genera. Cea mai de temut este boala Lyme, denumită și „boala cu 1000 de fețe”, din cauza marii varietăți de simptome pe care le poate dezvolta și care pot duce la confundarea sa cu alte maladii. Specialiştii spun că, pentru a dezvolta boala Lyme, trebuie să fii înţepat de o căpuşă contaminată cu bacteria Borrelia, iar aceasta să rămână ataşată de corp cel puţin 17 ore. Este timpul minim necesar migrării bacteriilor din intestinul căpuşei către glandele salivare ale acesteia, de aici fiind introduse, odata cu saliva, la locul înţepăturii. Însă, o căpuşă îndepărtată imediat după înţepătură scade semnificativ riscul de a dezvolta boala.

Cum se îndepărtează corect căpuşele din piele

Căpuşa are marele dezavantaj că, atunci când se ataşează pe tegument, pe piele, nu o simţi. Explicaţia este că, în timpul muşcăturii, ea transmite anumite substanţe şi sedează locul respectiv. O vezi după ataşasată pe piele. Este important să evităm zonele cu multă verdeaţă – acum ieşim în parc, ne ducem în păduri, ne plimbăm în zonele de agrement în aer liber – iar cei mai expuşi pot fi copiii. Căpuşa poate fi vizibil în zona muşcăturii, este acel rash, cu centrul concentric, se înroşeşte şi este vizibilă cu ochiul liber.

Este important să nu te apuci dintr-o dată să o dai la o parte. Această manevră trebuie făcută cu blândeţe de către o persoană experimentată. Nu este bine să fie îndoită sau răsucită căpuşa, pentru că există riscul de rupere parţială, iar resturile periculoase nu sunt îndepărtate din piele. Ca măsură de precauţie, se utilizează o pensetă cu vârful bont, se apucă integral căpuşa cât mai aproape de piele, se trage în ax, încet, până este scoasă în totalitate de la locul respectiv. Apoi pielea se spală cu apă şi săpun şi se folosesc soluţii dezinfectante. Regula importantă este să nu o lăsăm să stea ataşat de piele mai mult de 36 de ore şi ideal ar fi ca manevra de extragere să fie făcută de un cadru medical. Medicul poate recomanda un tratament imediat cu antibiotice timp de 14 zile şi analize ulterioare, pentru a exclude orice risc. În general, oamenii muşcaţi de căpuşe acuză oboseală, dureri de cap, fatigabilitate, iar apoi apar durerile musculare şi durerile de articulaţii. Pericolul bolii Lyme apare dacă această căpuşă stă ataşată pe piele între 36 de ore şi 72 de ore.

Cele mai expuse categorii ale populaţei la înţepăturile de căpuşe sunt lucrătorii în aer liber (silvicultori, agricultori, lucrători la căi ferate, la exploatarea gazelor naturale, electricieni lucrători la înălţime, lucrători în amenajarea spaţiilor verzi, în administraţia parcurilor, care împreună cu angajatorii, au obligaţia de a aplica toate măsurile preventive.

Medicii recomandă persoanelor care au fost mușcate de această insectă să se prezinte la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Alba, pentru îndepărtarea totală din piele a căpușei. Dacă este necesar pacienții vor fi îndrumați mai apoi la Secția de Boli Infecțioase din Alba Iulia care este singurul centru din județ unde pot fi efectuate testări pentru depistarea bacteriei Borrelia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sănătate

Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are

Publicat

în

Perioada de post a reprezentat dintotdeauna o provocare pentru creativitatea gospodinelor. Dorința oamenilor de a găsi rețete sănătoase și, în același timp, cu un aport ridicat de nutrienți este din ce în ce mai mare.

Din fericire, gama variată de alimente disponibile pe piață vine în ajutorul nostru și ne aduce un produs pe care îl putem include în dieta noastră: năutul. Dacă iubești năutul, nu ai cum să nu iubești și humusul, rețeta minune adusă din Orientul Mijlociu.

Humus este o specialitate orientală, care este făcută , în mod tradițional, din piure de năut, pastă de susan –tahini, ulei de măsline, suc de lămâie, sare și condimente precum usturoi și, uneori, chimion. Humusul reprezintă o sursă bogată de acizi grași esențiali omega-3, care ajuta la protecția sistemului cardiac, și de nutrienți proveniți din naut și sosul tahini. În plus, humusul conține fier, vitamina B6, acid folic și aminoacizii cu un puternic rol antiiinflamator. Persoanele care suferă de diabet necesită diete speciale și, uneori, acest lucru poate fi greu de gestionat. Humusul este o rețetă potrivită pentru diabetici și poate fi consumat de aceștia fără rezerve. Mai mult decât atât, năutul ajută la reglarea zahărului din sânge, fiind un aliat în managementul diabetului. Datorită conținutului ridicat de fier, calciu și vitamina K, năutul din humus contribuie la dezvoltarea și menținerea unei structuri osoase dense și puternice. Vitamina C, B6, potasiul și fibrele din compoziția năutului fac din acesta un super aliment care contribuie la menținerea sănătății inimii. Fibrele ajută și la scăderea nivelului de colesterol din sânge, scăzând riscul de apariție a bolilor cardiovasculare, arată studiile.

Humusul te ajută să slăbești. Prin senzația de sațietate pe care o oferă năutul, rețetele care conțin acest ingredient vin în ajutorul persoanelor care se luptă cu kilogramele în plus.
Humusul, perfect pentru diabetici

Ce conține humusul?: Există nenumărate rețete de humus, dar toate au în compoziție ingredientele „cheie” ale rețetei. Acestea se referă la boabele de năut, usturoiul și pasta de susan. Pe lângă acestea se adaugă, după gust, uleiul de măsline, zeama de lămâie și diverse condimente precum: boia sau chimion.

Năutul și beneficiile sale. Năutul conține magneziu, vitamina B1, vitamina B6, vitamina B9, seleniu cupru, fier, zinc, fosfor, mangan și potasiu. Acest aliment minune este o sursă bogată în proteine și fibre, ceea ce contribuie la o digestie sănătoasă. Conform healthline, năutul scade riscul de apariție a bolilor cronice precum cancerul, bolile sistemului cardiovascular și diabetul.
Susanul, sursă de vitalitate. Susanul reprezintă un ingredient important atunci când vrem să pregătim humus. Din fericire, semințele de susan ascund beneficii uimitoare pentru sănătate. Acestea contribuie la vitalitate, promovează sănătatea sângelui, scad tensiunea arterială și susțin sistemul imunitar. Este important de știut, însă, că există persoane alergice la susan. În cazul acestora, consumul semințelor de susan poate avea consecințe grave și este recomandată eliminarea pastei de susan din humus.

Sursa:dcmedical.ro, libertatea.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sănătate

Busuiocul, „planta regală” considerată sfântă în India și folosită adesea în bucătărie: Care sunt beneficiile

Publicat

în

Busuiocul transformă orice preparat culinar. „Planta regală” este considerată sfântă în India și este folosită adesea în bucătăria asiatică.

Pe lângă tipul de busuioc cu care suntem familiarizați și pe care îl folosim frecvent, există numeroase alte soiuri cu arome diferite.

Busuiocul este sfânt pentru hinduși. Este considerat o plantă sfântă în India și se află sub protecția zeului Vishnu. Drept urmare, busuiocul este rar utilizat în bucătăria indiană, deși este utilizat în medicina ayurvedică.

Busuiocul este una din plantele esențiale folosite în bucătăria italiană, la fel ca oregano. Frunzele proaspete și uscate conferă unor preparate ca pesto genovez, pizza Margherita și salata Caprese aroma lor specifică dulce-sărată, subtilă de cuișoare.

Busuiocul mediteranean este o divă temperamentală: aromele sale sunt extrem de delicate și pot fi distruse cu ușurință în timpul gătirii. Prin urmare, cel mai indicat este să încălzești busuiocul cât mai puțin posibil și să-l adaugi la preparate chiar înainte de servire. Aroma busuiocului merge foarte bine cu salatele mediteraneene, paste, legume, pește, pui și carne de vită. Busuiocul este folosit și în afara bucătăriei europene: Diferitele soiuri de busuioc thailandez sunt folosite în multe preparate din Asia de Sud-Est, cum ar fi curry și supă iute acrișoară.

Sugestie!

Pentru a obține o aromă mai intensă, îți recomandăm să rupi în bucățele frunzele cu degetele mai degrabă decât să le toci cu un cuțit.

Se consideră că busuiocul provine din Egipt sau India și a fost utilizat în Europa Centrală începând cu secolul al XIII-lea. Este o plantă aromatică stufoasă, înrudită cu măghiranul, menta, oregano, rozmarinul și salvia, și are frunze verzi sau roșii care pot crește până la o lungime de 10 cm. Busuiocul a fost considerat, de fapt, o plantă medicinală în antichitate, deși în Evul Mediu a dobândit o reputație destul de proastă. Considerat plantă toxică, folosită în magia neagră, care a adus ghinion, a generat mai degrabă frică decât apreciere. În prezent, busuiocul este una dintre cele mai populare verdețuri aromatice și este cultivat cu precădere în regiunea mediteraneană și în Europa de Sud-Est.

Busuiocul este o plantă aromatică folosită în special în bucătăria mediteraneană. Pe lângă gustul aparte pe care îl dă preparatelor, busuiocul are nenumărate beneficii asupra sănătăţii datorită conţinutului mare de vitamine şi minerale.

Busuiocul este o plantă diuretică. Poate fi folosită în infecţii urinare, are acţiune protectoare asupra vaselor de sânge, hipotensoare ca tonic general este foarte bun afordisiac,” spune dr. Daniela Buşneag, medic medicină generală, homeopatie şi apifitoterapie.

De asemenea, planta are proprietăţi antiseptice. În apa în care spălaţi legumele, puteţi pune câteva picături de ulei de busuioc.

Uleiul de busuioc poate fi folosit şi în enteroviroze. De exemplu, în salmonela sunt nişte bacterii care cedează la acţiunea uleiului de busuioc, numai că trebuie luat cu foarte mare atenţie,” explică dr. Daniela Buşneag.

Macerată la rece, planta este considerată un adevărat elixir al tinereţii fără bătrâneţe.

Femeile care consumă zilnic un macerat din ceai de busuioc vor rămâne veşnic tinere şi frumoase,” precizează dr. Daniela Buşneag.

Puteţi face şi o infuzie de busuioc. Puneţi într-o cană cu apă fierbinte câteva frunze de busuioc şi lăsaţi la infuzat. Se vor păstra astfel principiile active ale plantei. Beţi o cană de infuzie de busuioc după masa de prânz sau masa de seară, de 3-4 ori pe săptămână. Atenţie însă la cantităţi, mai ales dacă luaţi medicamente care scad tensiunea! Nu este singura contraindicaţie.

Dacă urmează să facem intervenţie chirurgicală, o extracţie dentară, e bine ca două săptămâni înainte de a face acest lucru să nu consumăm busuioc pentru că poate da sângerare excesivă, la fel ca şi usturoiul,” recomandă dr. Daniela Buşneag.

Busuiocul nu este recomandat nici femeilor însărcinate, celor care alăptează sau copiilor.

Sursa: digi24.ro, kotanyi.com


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba