Rămâi conectat

Social-Economic

Eurostat 2014: Românii sunt cei mai expuşi cetățeni din UE la riscul sărăciei şi excluderii sociale

Publicat

în

Comitetul Economic şi Social European susține un venit minim pentru fiecare cetăţean, finanţat dintr-un fond european. Propunerea a venit după publicarea datelor Eurostat pentru 2014. Din raport reiese că românii sunt cei mai expuşi din UE la riscul sărăciei şi excluderii sociale, în proporţie de 40,2% din totalul populaţiei României, fiind urmaţi la mică distanţă de bulgari şi de greci, în timp ce la polul opus se află cehii, cu doar 14,8%.

Cea mai mare scădere a riscului de sărăcie şi excludere socială a avut loc în Polonia şi cea mai mare creştere în Grecia. Găsirea măsurilor concrete pentru ca regiunile sărace, care întârzie să se dezvolte,să recupereze drumul până la regiunile mai avansate, înseamnă garantarea coeziunii economico-sociale.

Regiunile bogate nu pot să se îmbogăţească pe spatele celor mai sărace; bugetul European, foarte mic din păcate, trebuie să fie consacrat mai ales acestui obiectiv.
Rolul Comitetului Economic şi Social European, organismul care reuneşte reprezentanţii patronatelor, sindicatelor şi societăţii civile la nivelul UE, este să elaboreze propuneri concrete, una dintre acestea fiind instaurarea unui venit minim pentru fiecare cetăţean, finanţat dintr-un fond European. Preşedintele CSEE, Georges Dassis, a declarat că acest minim de supraviețuire nu-i va îmbogăţi pe oameni, pur şi simplu îi va ajuta să supravieţuiască în condiţii foarte dificile.

Bugetul Uniunii este foarte limitat, mai puţin de 1% din PIB. Propunerea lui Dassis este ca acest fond European să fie finanţat prin impozitarea tranzacţiilor financiare. Conform estimărilor, Uniunea Europeana ar putea să colecteze 50-55 de miliarde de euro taxând tranzacţii financiare, mai degrabă speculative, după cum le numeşte preşedintele CSEE.
Sursa: romaniaregional.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Social-Economic

Pregătiri pentru Ziua Rozelor la Aiud

Publicat

în

La Aiud, pregătiri pentru Ziua Rozelor

Marți 16 aprilie a avut loc o întâlnire de lucru a executivului local din Aiud cu reprezentanții Consiliului Județean Alba și ai Asociației Amicii Rozelor pentru organizarea celei de-a 21-a ediții a ceea ce organizatorii numesc cel mai colorat eveniment al județului Alba.
„Evenimentul Ziua Rozelor a crescut de la an la an, ajungând la utima ediție la câteva mii de participanți. Și pentru ediția din acest an pregătim o mulțime de surprize.
În curând vom anunța data desfășurării evenimentului”, au anunțat reprezentanții Primăriei Aiud.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Cursanți ai unui program postuniversitar în vizită la Instituția Prefectului – Județul Alba

Publicat

în

Vizită la Instituția Prefectului – Județul Alba a unor cursanți ai unui program postuniversitar

Un grup de cursanți ai programului postuniversitar ,,Probleme actuale ale securității naționale” din cadrul Universității Naționale de Apărare ,,Carol I”, coordonați de Col. conf.univ.dr. Alexandru Stoica, au făcut o vizită la Instituția Prefectului – Județul Alba.
În cadrul întâlnirii, prefectul Nicolae Albu le-a prezentat aspectele relevante din evoluția economico-socială a județului și misiunea Instituției Prefectului în societate.
De asemenea, au fost prezentate și elemente legate de istoria și tradițiile județului care să le ofere cursanților o perspectivă mai amplă asupra contextului județean. La întâlnirea de la sediul instituției au mai fost prezenți subprefecții Andrei Vincze și Sandu Heler, secretarul general al Prefecturii – Nelu Fleșer și șefii de servicii.
După vizita la Instituția Prefectului, cursanții au avut oportunitatea să exploreze Sala Unirii, un loc simbolic pentru istoria României și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, instituție cu importantă tradiție militară și educațională.
Această experiență le-a oferit cursanților oportunitatea de a cunoaște mai bine județul Alba și instituțiile ce-și desfășoară activitatea aici.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

100 de pet-uri transformate în fapte bune de elevii militari albaiulieni

Publicat

în

100 de pet-uri transformate în fapte bune de elevii militari albaiulieni

Elevii claselor a X-a A și E de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au desfășurat o activitate de reciclare a ambalajelor din plastic, în cadrul programului „Săptămâna verde”, program care se desfășoară în colegiul militar în perioada 15 – 19 aprilie.
Elevii au strâns peste 100 de pet-uri și împreună cu profesoara de limba engleză Ioana Lupșa le-au depus la Roboțelul Binelui, un punct de colectare și reciclare a deșeurilor din plastic ce face parte dintr-un proiect al Crucii Roșii Române Filiala Alba. Proiectul presupune transformarea ambalajelor din plastic, sticlă și aluminiu, în fapte bune. Fiecare ambalaj înseamnă un euro donat Crucii Roșii Române Filiala Alba, donații care vor fi folosite apoi pentru susținerea unor proiecte umanitare, educaționale sau medicale, potrivit inițiatorilor acestui proiect.
„Activitatea a avut ca scop conștientizarea și sensibilizarea elevilor cu privire la posibilitatea de a recicla pet-uri la Roboțelul Binelui, donând astfel Crucii Roșii Române Filiala Alba, bani pentru programele de binefacere ale filialei. Activitatea lor a avut un dublu impact, atât reciclarea sticlelor de plastic cât și implicarea elevilor în programe sociale pentru persoanele vulnerabile. Un exemplu demn de urmat!”, a explicat profesoara Ioana Lupșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba