Rămâi conectat

Știri

Elevii pot primi gratuit bilete la două mari festivaluri, Untold și Neversea

Publicat

în

Elevii pot primi gratis bilete la Untold si Neversea. Tot ce trebuie sa faca este sa obtina media 10 la examenul de Bacalaureat! Mai mult, oricine s-a inscris la examenul maturitatii primeste reducere la abonamentele pentru cele doua festivaluri, au anuntat organizatorii.

„Cum poti sarbatori succesul examenului de maturitate daca nu la unele dintre cele mai tari festivaluri din Europa, Untold si Neversea. Asa ca, cine pune burta pe carte sta mai apoi cu ochii si urechile ciulite la cele mai tari experiente muzicale si la unii dintre cei mai buni artisti ai lumii”, au anuntat organizatorii.
Potrivit acestora, pe langa participarea gratuita la cele mai atractive festivaluri din Europa, absolventii cu nota zece vor primi fiecare si cate un voucher in valoare de 500 de lei.
„In plus, toti cei care s-au inscris la examenul de bacalaureat in sesiunea din vara, vor putea achizitiona abonamentul cu reducere la cele doua festivaluri, incepand din 7 iunie”, au mai anuntat organizatorii.
Preturile acestora vor fi de 499 de lei plus taxe, din pretul final de 650 lei + taxe al abonamentului la Untold, respectiv, 399 de lei plus taxe, din pretul final de 550 lei + taxe al abonamentului la Neversea.
„Suntem extrem de incantati ca aceasta campanie a ajuns la a patra editie si are foarte mari ecouri in randul tinerilor absolventi de liceu din Romania. Atata vreme cat in fiecare an vor exista minim doi sau trei elevi de nota 10 motivati de festivalurile noastre, noi vom continua sa ii premiem pe cei mai buni in fiecare editie”, a spus Edy Chereji, director de Marketing si Comunicare Untold si Neversea. Toti absolventii care doresc sa participe la campanie trebuie sa acceseze link-ul untold.com/bacde10.
Sursa.portalinvatamant.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Întâlnire bilaterală cu oficiali elvețieni la Primăria Alba Iulia

Publicat

în

La Primăria Alba Iulia, întâlnire bilaterală cu oficiali elvețieni

La Primăria Alba Iulia, a avut loc o întrevedere de lucru între Primăria Municipiului Alba Iulia, reprezentanți ai Ambasadei Elveției în România – Programul Energy Efficiency, teprezentanți ai Secretariatului Afacerilor Economice – din Elveția, reprezentanți ai Ministerului de Finanțe din România – Coordonator Național pentru contribuția financiară elvețiană din România și reprezentanți ai Universității Tehnice din Cluj Napoca.

Discuțiile s-au concentrat în jurul proiectelor municipalității care pot beneficia de sprijin financiar în viitorul apel de proiecte dedicat eficienței energetice care se va lansa anul acesta, în baza acordului-cadru bilateral semnat între Elveția și România.  Alba Iulia s-a bucurat de această vizită de lucru în contextul în care eforturile municipalității din ultimii ani au făcut ca Alba Iulia să devină, în anul 2021, primul oraș din Transilvania care a primit titlul de comunitate sustenabilă. Obținerea acestei certificări europene oferite municipalității în prezența Ambasadorului Elveției în România, a fost rezultatul unui proces interdisciplinar într-o rețea de expertiză paneuropeană și al unei munci de echipă alături de Romania Green Building Council, Agenția Locală pentru Energie Alba și SERVELECT, se arată într-un comunicat de presă.

„Am încredere că echipa Primăriei Alba Iulia va reuși să pregătească documentațiile necesare pentru a accesa prima finanțare elvețiană nerambursabilă dedicată dezvoltării sustenabile a comunității noastre, mai ales deoarece, acest instrument financiar este printre puținele surse de finanțare pe care municipalitatea albaiuliană nu a avut ocazia să le acceseze până în prezent”, a declarat primarul Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

”Conferințele de la Sebeș”, eveniment cultural găzduit în Aula Primăriei, în 3 aprilie

Publicat

în

„Conferințele de la  Sebeș”, un nou eveniment cultural de înaltă ținută, găzduit în Aula Primăriei

Primăria şi Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş vă invită miercuri, 3 aprilie 2024, cu începere de la ora 17.00, în „Aula” primăriei municipiului Sebeş, la conferinţa „Nivele tipologice și axiologice ale discursului intelectual. Despre lectura sau hermeneutica existențială”, susţinută de dr. Virgil Podoabă, profesor universitar la Catedra de Literatură comparată a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov.

Prof. univ. dr. Virgil Podoabă este scriitor, traducător și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. După studii primare în satul natal şi liceale la Cluj, urmează cursuri universitare între 1972 şi 1976 la Facultatea de Filologie din acelaşi oraş. Teza de doctorat cu titlul „Experiența revelatoare și tematizarea ei în literatura română contemporană” o susţine la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în anul 2003, lucrare distinsă cu calificativul „Summa cum Laude”. Din aprilie 1990 este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu Mureș, iar din anul 1992 ocupă postul de lector la Catedra de Literatură comparată, a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov, urmând cursus honorum până la titlul ştiinţific de profesor universitar. Activitatea sa a fost intensă încă din perioada studenţiei când, a fost președinte al Cercului de istoria literaturii române și redactor al revistei „Echinox” (1974-1976), în care de altfel a şi debutat cu o recenzie în anul 1973 și în paginile căreia, a susținut cu cronici literare și eseuri, rubricile „Proză” și „Cronica literară”.

A făcut parte din echipa de coordonare a cenaclului „Echinox” între anii 1974-1976, a cenaclului „Silvania” din Zalău între 1976 şi 1980, şi a cenaclului „Iosif Vulcan” din Oradea între 1980 şi 1991, iar din anul 1990 şi până în prezent este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu-Mureș. De-a lungul timpului a susţinut cu cronici literare, eseuri şi studii critice, prestigioase reviste de profil: „Familia” (1980-1990), „Vatra” (din 1990 încoace), şi a colaborat la revistele „Steaua”, „Caiete critice”, „Arca”, „Tribuna”, „Viața Românească”, „Limes”, „Calende”, „Discobolul”, „Paralela 45” etc. A înființat și a fost redactor-șef între 1991 şi 1992 al ziarului „Gazeta de Vest” din Oradea, iar împreună cu un grup de studenți de la Facultatea de Litere din Brașov a pus bazele revistei studenţești „Erată”, pe care a şi condus-o în calitate de director între anii 1995 şi 1999.

Totodată, prof. univ. dr. Virgil Podoabă are un palmares impresionant de participări la colocvii, târguri de carte, simpozioane, lansări de carte și întâlniri cu cititorii şi a susţinut de-a lungul timpului numeroase conferințe pe teme literare și culturale, cum este cea de la Sebeş.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Daia Română, prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”

Publicat

în

Prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”, Daia Română

Daia Română este prima comună din județul Alba care va avea rețea de gaz finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Contractul de finanțare, în valoare de peste 36,7 milioane de lei, a fost semnat miercuri 27 martie.

Contractul de finanțare este în valoare de 36m7 milioane de lei. Toate locuințele, agenții economici și instituțiile publice din comuna Daia Română vor fi racordate la rețeaua nou construită de gaze naturale. Alimentarea cu gaze naturale a comunei Daia Română se va realiza din stația de reglare – măsurare predare proiectată în zona satului Limba, din comuna Ciugud.

Pentru evitarea spargerii carosabilului la executarea branșamentelor, în cazul străzilor modernizate, conductele se vor amplasa pe ambele părți ale străzilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba