Elevii, părinţii, sindicaliştii şi ONG-urile cer Ministerului Educaţiei să deconteze integral naveta şcolarilor

Adăugat la Educație și Cultură

elevi autoÎn ultimii trei ani abandonul școlar a crescut cu două procente şi a ajuns la peste 19 la sută. Una dintre cauzele care a dus la această situație e o măsură din 2013, prin care banii de navetă pentru elevi au fost plafonaţi la maximum 26 de lei pe 3 kilometri. De atunci, 35.000 de elevi s-au văzut în situaţia de a nu mai putea merge la şcoală.

Măsura plafonării banilor de navetă, la 26 de lei pe kilometru, a fost luată pentru că transportatorii măriseră preţurile.

 Marius Nistor, președintele FSE-Spiru Haret: „Lovitura puternică nu a fost la adresa transportatorilor, pentru că ei și-au menţinut în continuare aceleaşi prețuri. Lovitura a fost dată familiilor elevilor și bineînțeles beneficiarilor primari ai educaţiei, respectiv elevii.”

Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt la Ministerul Educaţiei: „E unul dintre obiectivele ministerului acela de a găsi soluţie la această nevoie, respectiv decontării navetei elevilor. Există studii în minister, făcute de colegii noştri, care arată clar pe de o parte şi diferenţele de tarife practicate de transportatori pe aceeaşi distanţă.”

Datele de la Ministerul Educaţiei arată că 125.000 de elevi au beneficiat de bani de navetă în anul şcolar trecut. Ministerul a plătit 7 milioane de lei, dar ca să acopere toţi banii de navetă este nevoie de 18 milioane de lei.

Sursa: digi24.ro

Silvia Surugiu

redactor Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.177
e-mail: surugiuaalba@gmail.com

Facebook 

Comentarii