Rămâi conectat

Știri

Editorii cer Ministerului Educaţiei să se ocupe doar de evaluarea de calitate a proiectelor de manuale

Publicat

în

Uniunea Editorilor solicită Ministerului Educaţiei să se ocupe doar de evaluarea de calitate a proiectelor de manuale şi să renunţe la licitaţia prin SEAP, iar şcolile, pe baza bugetului alocat, să fie cele care le achiziţionează, de pe piaţa liberă, după selecţia făcută de cadrele didactice. Află mai multe de pe radiounirea.ro.

Potrivit Uniunii Editorilor din România, prin decizia din 22 iunie referitoare la actuala licitaţie de manuale, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a solicitat eliminarea din documentaţie a condiţiilor de acceptabilitate a ofertelor din Ordinul ministrului educaţiei din 22 noiembrie 2013 privind regimul manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar, precum şi a tuturor prevederilor acestui ordin care contravin legislaţiei achiziţiilor publice. Totodată, CNSC a decis continuarea procedurii după efectuarea modificărilor şi publicarea acestora în SEAP, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei.
„Decizia CNSC obligă la modificarea documentaţiei licitaţiei de manuale. (…) Practic, decizia CNSC pune într-o situaţie dificilă autoritatea contractantă, deoarece aceasta este datoare să extindă aplicarea deciziei CNSC la toate loturile, chiar dacă solicitarea UER s-a făcut pe un singur lot. Nici nu ne închipuim că, pentru a ataca prevederi generale din documentaţia de licitaţie, ar fi trebuit să depunem peste 100 de contestaţii, câte una pe fiecare lot. După cum nu ne imaginăm că CNEE poate continua licitaţia pentru celelalte loturi, cu o documentaţie dovedită ca fiind viciată şi care a fost invalidată chiar de CNSC”, se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Editorilor din România (UER).
Sursa citată precizează că CNSC nu a respins baremul de calitate, ci pragul eliminatoriu de preţ, de 43 puncte din 50, care poate duce la scoaterea din cursă a manualelor valoroase din punct de vedere al conţinutului din cauza faptului că oferta lor de preţ este cu peste 14 la sută mai mare decât cel mai mic preţ. Acesta ar fi, în opinia editorilor, unul dintre punctele nevralgice ale documentaţiei, care încurajează dumpingul şi duce la manualul unic.
UER apreciază faptul că ministrul Educaţiei doreşte o etapă de preselecţie a calităţii manualelor, lucru cerut de editori de 15 ani.
Editorii vor ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) să se ocupe doar de evaluarea de calitate a proiectelor de manuale, iar continuarea procedurii să nu fie o licitaţie propriu-zisă, ci o achiziţie descentralizată a manualelor de pe piaţa liberă, realizată de şcoli, pe baza unui buget alocat, a selecţiei făcute de cadrele didactice şi a unei protecţii sociale veritabilă pentru elevii din familiile cu posibilităţi financiare reduse, aşa cum este în alte ţări europene.
În anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a, care urmau să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală, nu au primit noile materiale la început de an şcolar, fiind folosite o perioadă tot cele vechi.

Citeşte şi Manuale noi, idei învechite. În cărţile elevilor, bunicile torc lână, iar femeile sunt florărese

Licitaţia organizată de Ministerul Educaţiei a fost contestată de unele edituri, mai multe contestaţii fiind admise de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care a decis să se facă reevaluarea ofertelor.
Recent, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că elevii de clasa a III-a vor învăţa, în anul şcolar 2015-2016, după manuale retipărite, întrucât nu este timp pentru elaborarea cărţilor noi.

Sursa:digi24.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, din 1 mai, în Cetatea Alba Carolina

Publicat

în

Deschiderea oficială a sezonului turistic, în Cetatea Alba Carolina

Mii de oameni vin, în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, special pentru spectacolele de reenactment istoric. Alte zeci de mii vin și pentru aceste show-uri susținute de Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România.

Alba Iulia este gata să-i primească și în acest an, cu o ofertă turistică remarcabilă: concerte, festivaluri, evenimente memorabile.

Începând din 1 mai, odată cu deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetate, se reiau și spectacolele de reconstituire istorică antică și schimbul de gardă, atât de așteptate de public.

Din 1 mai, din nou pe cai!

Tobele vor răsuna din nou în Cetate și copitele cailor vor lovi iar piatra. Garda Cetății este pregătită să ofere și în acest an publicului, turiști și albaiulieni, unul dintre momentele magnetice ale fiecărui sfârșit de săptămână. Sâmbăta și duminica, la 12 fix, Garda Cetății își va face, din nou, rondul obișnuit, de la Poarta a III-a la Poarta a IV-a, într-un ritual devenit deja simbol pentru Alba Iulia. Prima „ieșire” din acest an a Gărzii Cetății, cu arsenalul complet, cai, uniforme, tobe, puști și drapele, va avea loc chiar pe 1 mai.

„Alba Iulia și-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural și istoric. Spectacolele de reenactment sau defilarea Gărzii Cetății sunt doar partea foarte vizibilă a acestei imagini mari. E absolut normal, e obligația noastră și angajamentul nostru față de oraș și turiști, să le menținem în calendarul de evenimente și să le promovăm ca atare. Vă invit să vă bucurați de ele și în acest nou sezon turistic, ce stă să înceapă”, spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Ave, Apulum!

Strigătele de luptă ale „Gărzii Romane”- Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum, ale gladiatorilor din Ludus Apulensis, ale războinicilor daci din trupa Lupii Apoulonului, dar și dansurile Magna Nemesis se vor auzi și vedea, la rândul lor, în Cetatea Alba Carolina în această vară.

Spectacolele săptămânale vor avea loc în zona Porții a IV-a a Cetății, iar primul show este programat pentru 1 mai, la ora 18.00. Totul va culmina cu ediția a XI-a a Festivalului Roman Apulum, marcă înregistrată a Municipiului Alba Iulia și unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa. Festivalul este programat în acest an în perioada 15-18 august.

Liviu Zgârciu, reprezentantul Asociației Culturale pentru Istorie Vie și, în același timp, coordonatorul reenactorilor din trupele antice declară: „De la 1 mai, Garda Apulum reîncepe sezonul reprezentațiilor de reenactment antic. Astfel, legionarii romani, războinicii daci, gladiatorii și frumoasele dansatoare vor putea fi văzuți de publicul larg, în fiecare vineri, în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. De precizat că sezonul care stă să înceapă este al XI-lea de când voluntarii albaiulieni realizează acest spectacol, adevărate lecții de istorie vie, în care este promovat patrimoniul antic al orașului Alba Iulia.”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba