Rămâi conectat

Știri

Eclipsă parţială de soare : când va avea loc şi cum ne va afecta starea de spirit

Publicat

în

Eclipsa parţială de Soare va putea fi văzută şi de pe teritoriul României.

Prima eclipsă a anului 2015 va avea loc pe data de 20 martieMedicii ne avertizează şi susţin că nu ar trebui să privim eclipsa fără ochelarii speciali de protecţie. Mai mult, potrivit specialiştilor, eclipsele pot influenţa starea de spirit a oamenilor, în funcţie de fiecare persoană în parte.Există falsa impresie că dacă soarele este mai întunecat în timpul unei eclipse, este mai puțin periculos să îl privim direct. Este o impresie total falsă. Astfel, medicii oftalmologi trag un semnal de alarmă şi subliniează faptul că eclipsa parţială de Soare de vineri, 20 martie, nu ar trebui privită, sub nicio formă, fără ochelarii de protecţie. Aceşti ochelari ne protejează privirea împotriva arsurilor şi a orbirii.”În principal este bine să nu privim cu ochiul liber, să avem un ochelar de protecţie pentru că poate să fie afectată retina şi în principal zona centrală, macula, care este zona unde se formează imaginea cea mai clară. Chiar se pot produce distrucţii la nivelul acestei macule, inclusiv arsuri şi atunci vederea clară mai ales la citit şi scris poate să se diminueze”, a declarat, pentru RomaniaTV.net, Cătălina Corbu, medic oftalmolog.Potrivit specialistului, ochelarii de protecţie se pot găsi „în centrele de optică, şi nu la tarabele din piaţă”.
Cum ne afectează eclipsa starea de spirit
În funcţie de fiecare persoană în parte, eclipsa de Soare ne poate influenţa starea de spirit.”Fiecare dintre noi este unic şi fiecare are propriile dezechilibre, încât pe fiecare îl afectează întru totul altfel, decât pe ceilalţi. Fiecare resimte în felul lui. De obicei, anxietatea, starea de nelinişte este o caracteristică. Persoanele hiperanxioase pot deveni chiar agresive. Unele persoane au simptomatologie fiziologică, dureri de cap, ameţeală, senzaţie de durere inexplicabilă în corp. Dacă din anumite puncte de vedere, aveam îndoieli sau eram nesiguri, după momentul solar devenim siguri, cumva depăşim momentul de îndoieli, de incertitudini. Putem sa devenim mai siguri pe noi”, a declarat, pentru RomaniaTV.net, psihologul Gabriela Boiştean.Eclipsa de Soare aduce la suprafaţă evenimente care se manifestă în exterior, la care participăm cu sau fără voia noastră. Scoatem la lumină părţile din noi pe care le-am reprimat. Spunem pe nume lucrurilor pe care nu le mai putem ţine în noi, refulăm mai uşor, potrivit valeriupanoiu.blogspot.ro.Avem curajul să spunem verde în faţă ce simţim şi ce gândim. De multe ori, aruncăm cu cuvinte într-o manieră brutală, cerem socoteală, avem ceva de împărţit cu alţii. De aceea, eclipsa de Soare aduce câte un episod dureros de criză de sinceritate. Iar această criză poate pune bazele unui proces de vindecare. Şi este vorba de vindecarea rănilor din relaţii, din moment ce eclipsa de Soare se manifestă vizibil în exterior.Învăţăm foarte mult de la ceilalţi şi ne recunoaştem în ei. Dăm vina pe alţii, condamnăm şi ajungem în final să ne dăm seama că ceea ce ne enervează de fapt la ei ne enervează la noi. Eclipsa de Soare aduce evenimente care ne provoacă să-i acceptăm pe ceilalţi, şi ne dăm seama că nu putem fi în echilibru cu altcineva decât dacă suntem în echilibru cu noi înşine.
În România, eclipsa parțială de Soare din 20 martie începe în jurul orei 10:45, are maximul în jurul orei 11:55 și se termină la ora 13:05, având o durată medie de două ore și 20 de minute pentru țara noastră, explică astronomul Adrian Șonka în revista „Vega”, o revistă de astronomie editată de Astroclubul București. La București, eclipsa parțială de Soare din 20 martie va începe la 10:48, va avea maximul la 11:55 și se va termina la ora 13:04, cu o acoperire a Soarelui de 43%.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Publicitate

Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, reabilitată și modernizată

Publicat

în

Reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș

Miercuri 17 aprilie a avut loc prezentarea publică a rezultatelor proiectului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” clasele 0–VIII din orașul Ocna Mureș, Alba”. 
La eveniment – pe lângă o mare parte a celor peste peste 460 elevi și 30 cadre didactice de la această unitate de învățământ – au fost prezenți președintele Consiliului Județean Alba Alba și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, Ion Dumitrel, primarul din Ocna Mureș – Silviu Vințeler, directorul general ADR Centru – Simion Crețu, deputatul Alin Ignat și reprezentanți ai companiilor implicate în proiect, dar și edili locali.
Profesoarele Istina Badu – director și Dorina Baciu – director adjunct, alături de toate cadrele didactice prezente au fost mai mult decât mândre să-și prezinte elevii (îmbrăcați cu frumoase cămăși albe și cu o cravată distinctivă), dar și realizările lor deosebite: nenumărate premii la concursurile și olimpiadele școlare județene și naționale.
Reabilitarea și modernizarea Școlii „Lucian Blaga” din Ocna Mureș a inclus două corpuri de clădire, în suprafață totală construită la sol de 1.311 metri pătrați, dotarea intregii scoli cu mobilier și echipamente didactice, instalarea de dispozitive pentru accesibilitatea persoanelor cu deficiențe locomotorii, dar și pentru suport pedagogic, inclusiv reamenajarea completă a curții, unde a fost creat un teren de sport multifuncțional.
sursa: ADR Centru

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba