Rămâi conectat

Știri

Echinocțiu de primăvară 2019: Ce trebuie să faci pentru a avea noroc

Publicat

în

În aceasta zi începe noul an agrar, iar copiii bat ritualic pământul cu bețele sau ciomegele, alungând frigul: „Intră frig și ieși căldură/ Să se facă vreme bună/ Pe la noi pe bătătură”. Tradițiile spirituale ale Echinocțiului de primavară spun că orice formă de evoluție are trei etape distincte: creația, menținerea și resorbția sau distrugerea. La toate acestea se adaugă și momentul de apogeu a ceea ce s-a creat, scrie huff.ro. Astfel, echinocțiul de primăvară simbolizează creația, solstițiul de vară apogeul, echinocțiul de toamnă începerea perioadei de resorbție și solstițiul de iarnă perioada de conservare, care echivalează cu momentul de pregătire pentru un nou ciclu temporal. Numeroase ritualuri păgâne celebrau echinocţiul de primăvară mai ales pentru importanţa sa în creşterea fertilităţii pământului şi a naturii în general. Ca să ne meargă bine mereu, în această zi trebuie să avem o atitudine pozitivă și să evităm certurile cu cei dragi, pentru că, în caz contrar, vom strica armonia adusă de energiile unite ale zilei și ale nopții. Totodată, nu trebuie să facem rău animalelor, pentru că acest rău poate fi întors împotriva noastră.

Cultul soarelui este specific mai tuturor societăţilor arhaice: oamenii priveau la soare şi înregistrau ciclurile naturii în funcţie de schimbările aduse de astrul zilei. Strămoşii daci aveau solide cunoştinţe de astronomie, iar templelor lor de pe înălţimi transpun grăitor chiar şi astăzi cunoştinţele lor despre calendarul solar. Numeroase ritualuri păgâne celebrau echinocţiul de primăvară mai ales pentru importanţa sa în creşterea fertilităţii pământului şi a naturii în general. La Şinca Veche, unde se presupune că dacii aveau într-adevăr un locaş de cult în grotă, se vor fi adus desfăşurat dansuri rituale şi sacrificii cu ocazia echinocţiului de primăvară. Totuşi, după convertirea la creştinism, ritualurile pentru echinocţiul de primăvară au suferit o transmutaţie, chiar dacă s-au păstrat în subconştientul colectiv. Focuri se aprindeau în vechime, pentru a arde iarna şi a renaşte, prin căldură, spiritul primăverii. Obiceiul a fost asimilat în creştinismul românesc sub forma Focurilor Sfinţilor. Se crede că focurile şi rugăciunile sfinţilor ajută la depăşirea momentului crucial al echinocţiului, înclinând favorabil echilibrul dintre lumină şi întuneric. Se marchează astfel în chip ritualic un fenomen astronomic obişnuit, dar care dă direcţia pentru activităţi omeneşti specifice. Cu prilejul echinocţiului se sărbătoreşte şi pornirea plugului, moment consacrat în mai toate culturile lumii, indiferent de religie.

Echinocțiul de primăvară reprezintă momentul când Pământul este cel mai aproape de Soare şi începând de la această dată durata zilei va fi în continuă creştere, iar cea a nopţii în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc solstiţiul de vară.  Echinocţiul are loc de două ori pe an, de Primăvară şi de Toamnă, fiind dată care marchează momentul când ziua este egală cu noaptea. Echinocţiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică, iar în emisfera sudică al toamnei, unde are loc echinocţiul de toamnă.  Atunci Soarele trece prin punctul vernal. Prin urmare, ziua va fi egală cu noaptea şi această va creşte până în momentul solstiţiului de vară.

Sursa:realitatea.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba