Dumitru Fulea, vicepreședinte CJ Alba, la Unirea FM: Alba ar trebui să aibă un terminal multimodal sau intermodal. Promovarea investițională este o prioritate

Adăugat la Știri

Județul Alba ar trebui să aibă un terminal multimodal sau intermodal, a declarat la Unirea FM vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Dumitru Fulea.

Acesta a precizat s-ar putea găsi surse de finanțare și că în județul Alba ar fi chiar două variante, la Sebeș sau la Coșlariu.

Citește și Dumitru Fulea, vicepreședintele CJ Alba : Transalpina de Apuseni, în faza de evaluare. Așteptăm semnarea contractului de finanțare

Dumitru Fulea, vicepreședinte CJ Alba: ”Ar fi necesar, cel puțin în zona Sebeșului, unde e dezvoltarea aceasta industrială, să vorbim de un terminal multimodal sau intermodal, de la caz la caz. La noi, în județul Alba, avem chiar două variante. Una de tradiție, ca să zic așa, triajul din Coșlariu, la Teiuș, acolo există terenul aferent modernizării. La ora actuală se află în  pole-position Sebeșul, acolo ar exista necesitatea unui terminal de genul acesta. Cred că în obiectul principal de activitate al fiecărui Consiliu Județean promovarea investițională este pe primul loc. Astfel, vin investiții, vin bani, vin locuri de muncă, vin impozite pe venit.”

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii