În week-end va avea loc prima fază a Cupei României, faza județeană

Adăugat la Știri

În prima etapă a Cupei României, au fost înscrise toate echipele de Liga a 5-a (26 de echipe), cu excepţia celor 3 echipe „satelit”, care conform Art. 30.1.2 din ROAF: „În situația cluburilor cu mai multe echipe, în cadrul competiției Cupa României începând cu sezonul 2017/2018 poate participa doar echipa de categorie superioară a clubului”. Împerecherea echipelor s-a efectuat după criteriul geografic și valoric.

Cele 26 de echipe, care vor juca în prima etapă din 26 august sunt:

CS Voința Teiuș – AS Voința Beldiu

AFC Viitorul Răhău – AFC Pianu 2016

AS Crăciunelul de Jos – CS Spicul Bucerdea

AS Progresul Fărău – CS Inter Unirea

AS Sportul Livezile – CS Arieșul Apuseni Baia de Arieș

AS Mureșul Gâmbaș – ACS Băgău

AS Șoimii Ciumbrud – AFC Lopadea Nouă

CS Perfomanța Ighiu 2004 – CS Cuprirom Abrud

AS Hidromecanica Șugag – AS Inter Ciugud

CS Universitar Alba Iulia – AS Limbenii Limba

AS Târnavele Tiur – AFC Micești

AS Pănade – AS Tineretul Șona

AS Viitorul Biia – AS Gaz Metan Valea Lungă

  • Cele 13 echipe calificate, se vor împerechea geografic, urmând ca una dintre ele să fie calificată direct în etapa a III-a, prin tragere la sorți. Astfel vom avea 12 echipe de liga a V-a, care vor juca în etapa a doua a Cupei României, ce va avea loc miercuri 19 septembrie 2018.
  • Cele 6 echipe calificate în etapa a III-a, plus echipa calificată în urma tragerii la sorți, se vor alătura celor 3 echipe de liga a IV-a (CS Navobi, AS Viitorul Vama Seacă și AS Dacia Mihalț), etapa a III-a urmând să se dispute în 25 octombrie 2018 (joi). Celor 5 echipe calificate din etapa a III-a, li se vor alătura celelalte 11 echipe de liga a IV-a, care vor disputa jocurile din optimile de finală în  anul 2019.

Jocurile se desfășoară într-o singură manșă, pe terenul primei echipe, considerate a fi organizatoare de joc. Ora şi ziua de disputare a jocurilor, pot fi modificate prin cerere scrisă depusă la sediul AJF Alba, până miercuri 22 august 2018, pentru prima etapă a Cupei.

În situația în care, după consumarea celor 90 de minute de joc regulamentare, rezultatul este egal, jocul se va prelungi cu două reprize a câte 15 minute fiecare, fără pauză între ele, dar cu o pauză de 5 minute între sfârșitul jocului și prima repriză a prelungirilor. Dacă după reprizele de prelungiri egalitatea se menține, echipa învingătoare va fi stabilită prin executarea loviturilor de departajare.

ATENŢIE: În faza judeţeană a Cupei României, în toate jocurile se pot efectua maxim 4 (patru) înlocuiri de jucători pe toată durata jocului, tot 4 fiind şi numărul maxim de jucători care poate fi trimis în acelaşi timp, de fiecare echipă la încălzire !!!

Echipele sunt obligate să folosească cel puţin un jucător născut după 01.01.1998, atunci când se întâlnesc echipe de liga a IV-a și 1 jucător născut după 01.01.1996, atunci când se întâlnesc echipe de liga a V-a. Dacă echipele vor fi din eşalon diferit (liga a IV-a cu liga a V-a), se va aplica regula de la liga a V-a.

Dacă acesta este eliminat din teren (cartonaș roșu), echipa în cauză nu este obligată să introducă în teren un alt jucător care sa indeplineasca conditiile respective.

ajfalba.ro

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii