Social-Economic
Drepturile copiilor în procese penale
Oferirea unui avocat în procesele penale, înregistrarea video a interogatoriului şi examinarea sociologică şi medicală sunt câteva dintre prevederile noii directive privind protecţia minorilor. Citește mai mult pe radiounirea.ro
Parlamentul European a adoptat recent o serie de dispoziţii care garantează dreptul la un proces echitabil pentru copiii suspectaţi sau acuzaţi în cadrul unor proceduri penale. Normele sunt cuprinse într-o directivă care are ca scop stabilirea de standarde comune minime pe întreg teritoriul Uniunii Europene privind drepturile copiilor suspectaţi sau acuzaţi în cadrul unor anchete sau procese penale, dar şi ale celor care sunt implicaţi, de exemplu ca martori, în asemenea proceduri.
Directiva prevede o serie de garanţii procedurale pentru copiii care sunt suspectaşi sau acuzaţi de săvârşirea unei infracţiuni. Directiva cuprinde garanţii suplimentare faţă de cele care se aplică deja adulţilor persoane suspectate sau acuzate. Una dintre dispoziţiile esenţiale ale directivei se referă la asistenţa din partea unui avocat. Statele membre ar trebui să se asigure că copiii suspectaţi sau acuzaţi beneficiază de asistenţă din partea unui avocat, după caz, prin furnizarea de asistenţă judiciară, cu excepţia cazului în care asistenţa din partea unui avocat nu este proporţională având în vedere circumstanţele cauzei.
Alte dispoziţii importante ale directivei se referă la furnizarea de informaţii privind drepturile: dreptul la o evaluare individuală, la o examinare medicală şi la înregistrarea audio-video a interogării. După publicarea directivei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, statele membre vor avea la dispoziţie trei ani pentru a transpune prevederile sale în legislaţia internă.
Sursa: romania-actualitati.ro
Societate
Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea
Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni
Social-Economic
ADI Salubris Alba, acțiuni educative în școli
Acțiuni educative în școli, desfășurate de ADI Salubris Alba
Social-Economic
Campanie de ecologizare si responsabilizare față de mediul înconjurător la Cugir
Cugir: Campanie de ecologizare si responsabilizare față de mediul înconjurător
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 4 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului