Știri
Două persoane bănuite de comiterea unor incendieri ce ar fi afectat 28 de hectare de fond forestier, identificate de polițiștii din Aiud
Poliţiştii din Aiud au identificat două persoane bănuite de comiterea unor incendieri, fapte în urma cărora a fost distrusă o suprafaţă de 28 de hectare de fond forestier. Cele două persoane sunt cercetate penal pentru distrugere fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional.
La data de 07.03.2017, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud i-au identificat pe M.L., de 64 de ani, din Gârbova de Sus şi B.N., de 34 de ani, din Gârbovița, ca persoane bănuite de provocarea, în zilele de 3 şi 5 martie, a unor incendii de vegetaţie.
Se pare că cei doi bărbaţi au dat foc vegetației uscate de pe mai multe terenuri agricole, limitrofe cu fondul forestier, în scopul de a le curăţa, însă focul s-a propagat în fondul forestier, provocând distrugeri pe o suprafaţă de 29,8 hectare.
Faţă de cei doi bărbaţi, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de „distrugere fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 107, alin. 1 din Legea 46/2008.
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
-
Știriacum 2 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 7 zile
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 2 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 4 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum o săptămână
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum o săptămână
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului