Rămâi conectat

Știri

Donează hainele pe care nu le mai folosești!

Publicat

în

Mulți oameni adoră cumpărăturile, cu atât mai mult când vine vorba de haine. Zilnic, mall-urile și magazinele de haine înregistrează încasări substanțiale de pe urma articolelor vestimentare vândute.
Când achiziționezi frecvent mai multe haine decât ai nevoie, șifonierele și dressing-urile din casă devin tot mai neîncăpătoare, așa că ești nevoit să renunți la anumite lucruri. Sau, în familiile cu copii, hăinuțele acestora trebuie înlocuite continuu pe măsură ce cresc.
Potrivit statisticilor, 84% din articolele vestimentare ajung la groapa de gunoi. Este un adevăr dezolant, când de fapt multe dintre hainele aruncate ar putea fi de fapt donate, ceea ce se întâmplă doar în 16% din cazuri. În continuare îți prezentăm principalele motive pentru care e mai bine să donezi hainele vechi în loc să le arunci, dar și centrele de donație la care poți să apelezi.
Donarea hainelor pare o opțiune logică, așa că de ce oare nu procedează așa mai mulți oameni? Studiile prin chestionare au arătat că majoritatea oamenilor consideră că hainele lor nu sunt suficient de bune ca să fie donate.
Centrele pentru donații colectează mai întâi hainele, după care le sortează cu atenție, iar hainele cu adevărat ireparabile sunt folosite în alte scopuri, fiind transformate în cârpe sau în materiale pentru izolație termică.
Donațiile nu sunt de ajutor doar pentru persoanele nevoiașe, ci și pentru mediul înconjurător! Confecționarea unei perechi noi de blugi poate necesita până la 6 tone de apă, iar a unui tricou nou din bumbac, chiar și 2,7 tone de apă! De fiecare dată când donezi haine sau alte articole similare, scade implicit și risipa de resurse naturale folosite la fabricarea acestora.
Așadar, data viitoare când faci ordine în dulap și renunți la hainele vechi pe care nu le mai porți, nu le mai arunca la gunoi. Strânge-le în saci și donează-le. Sunt multe centre pentru donații și asociații caritabile care se ocupă cu redirecționarea articolelor vestimentare către persoanele nevoiașe.
În primul rând, poți apela cu încredere la Crucea Roșie, care acceptă donații atât direct, cât și indirect, prin intermediul anumitor magazine specializate. Sunt și multe biserici care se ocupă cu primirea și procesarea donațiilor, așa că nu ezita să întrebi.
Până și lanțurile de magazine celebre au adoptat programe de reciclare a hainelor uzate. Printre acestea se numără inclusiv H&M, magazin care le permite clienților să se debaraseze de hainele nedorite, indiferent de producător și de starea produselor. Pe site-ul oficial al producătorului, se precizează că 95% din îmbrăcămintea strânsă este fie reciclată, fie refolosită. Așadar, întreabă și la magazinele de firmă dacă există o astfel de politică de reciclare.
Acum că ai văzut avantajele donării hainelor și posibilitățile de donație, nu mai arunca la gunoi hainele vechi data viitoare când triezi garderoba! Programele de donații și de reciclare te ajută să faci un bine persoanelor nevoiașe, dar și să protejezi natura.
Sursa:secretele.com

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Alba Iulia, pregătită de Paștele ortodox și greco-catolic

Publicat

în

Pregătiri pentru Paștele ortodox și greco-catolic la Alba Iulia

Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoarea Paștelui ortodox și greco-catolic, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, autoritățile au dorit ca zonele principale din Alba Iulia să fie decorate, așa cum se cuvine, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Ansamblurile decorative și figurinele sunt amplasate în Cetate în zona Celor Trei Fortificații și pe Bulevardul Transilvaniei, iar în Centru sunt amplasate în zona centrului comercial Mercur și în proximitatea Casei de Cultură a Studenților.

„Am pregătit această surpriză de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei mari, care nu au uitat să mai fie, uneori, copii. Vă invit, așadar, dragi albaiulieni și turiști să vă bucurați de sărbători într-o atmosferă festivă, alături de cei dragi, și înconjurați de frumos, în Alba Iulia”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba