Rămâi conectat

Știri

Domeniile „.ro” pentru care nu s-a plătit serviciul de mentenanţă anuală, şterse automat din 30 august

Publicat

în

Domeniile ‘.ro’ pentru care nu s-a plătit serviciul de mentenanţă anuală vor fi şterse automat începând de joi, 30 august 2018, a anunțat Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI). 

„Începând din 30 august a.c., Registrul de Domenii.ro va şterge primele domenii pentru care nu s-a plătit serviciul de mentenanţă anuală înainte de data expirării, acestea fiind programate la ştergere automată. Ştergerea se efectuează după 90 de zile de la data expirării domeniului, dacă în acest interval deţinătorul nu îşi reînnoieşte dreptul de utilizare prin achitarea contravalorii serviciului de mentenanţă anuală, conform hotărârii Consiliului de Administraţie al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare (ICI) Bucureşti aprobată în data de 14.07.2017. Ulterior ştergerii, domeniul respectiv va deveni disponibil pentru înregistrare conform principiului ‘primul venit, primul servit’, precizează ministerul.

Potrivit sursei citate, principalele considerente care au stat la baza deciziei de introducere a serviciului de înregistrare şi mentenanţă anuală sunt, printre altele: alinierea la practica europeană, precum şi respectarea bunelor practici şi a recomandărilor Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN), entitatea care coordonează procesul de reglementare al Internetului la nivel mondial şi la care ICI Bucureşti este membru şi parte interesată (stakeholder) din anul 1993.

MCSI notează, totodată, că, în Europa, în mod treptat, toate ţările au trecut la înregistrarea pe perioadă limitată de timp a domeniilor cod de ţară şi reînnoirea în cazul în care solicitantul doreşte folosirea în continuare a numelui.

Ministerul de resort recomandă celor care deţin domenii ‘.ro’ să achite contravaloarea serviciului de mentenanţă anuală cât mai curând posibil pentru a evita riscul indisponibilizării domeniului din motive tehnice şi administrative: întârzieri între momentul plăţii şi procesarea extraselor bancare, aglomerarea plăţilor în ultimele zile, posibilitatea suprapunerii cu sărbători legale etc.

Sursa.dcnews.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba