Doi membrii ai grupării „SIBIŞEAN” condamnaţi pentru infracţiuni de crimă organizată, au fost depuşi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Aiud

Adăugat la Știri

”La data de 28.01.2015, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Alba, au pus în executare mandatele de executare a pedepsei închisorii emise pe numele lui SIBIŞEAN Cosmin – Stelian, în vârstă de 39 ani, din Alba – Iulia, care a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani închisoare şi PĂTRUŢ Marius – Mihai, de 38 ani, din Alba – Iulia, care este condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani închisoare.

catuseAmbii au fost depuşi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Aiud.Cei în cauză au făcut parte din gruparea „SIBIŞEAN”, din Alba Iulia şi au fost condamnați de Tribunalul Vâlcea pentru comiterea unor infracţiuni prevăzute şi pedepsite de Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.Pentru că s-au sustras de la executarea pedepsei membrii grupării„SIBISEAN” erau daţi în urmărire naţională şi internaţională. ”

Sursa:comunicat IPJ Alba

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.