Știri
Distracția la sfârșit de săptămână poate continua în condiții bune pe pârtiile din județul Alba
Sezonul de schi continuă în condiții bune pe pârtiile din județul Alba și în acest sfârșit de săptămână.
Reprezentantul Serviciului Turism al Consiliului Județean Alba, Rareș Tileagă, spune că stratul de zăpadă este consistent și măsoară între 20 și 40 de centimetri la Domeniul Schiabil Șureanu chiar dacă prezintă pe alocuri porțiuni cu gheață. În week-end sunt așteptate însă ninsori care va îmbunătăți starea pârtiilor, dar care vor reduce vizibilitatea. Temperaturile prognozate se situează între -6 și 2 grade Celsius. Din cele trei instalații, funcționează teleschiul „Curmătura” și telescaunul. Dacă, însă va porni viscolul telescaunul va fi oprit. Cei care doresc să pornească spre pârtiile din zona Sebeș sunt atenționați asupra dotărilor mașinilor. Aceștia trebuie să aibă obligatoriu lanțuri la roți. Potrivit reprezentantului Consiliului Județean Alba, Rareș Tileagă, și la Arieșeni sezonul continuă în condiții acceptabile deși stratul de zăpadă s-a redus, până la aproximativ 30 de centimetri pe pârtiile Vârtop 1 și Vârtop 2. Și în această zonă sunt așteptate pentru zilele următoare ninsori abundente care vor îmbunătăți starea pârtiilor. Temperaturile prognozate se vor încadra între -4 și 3 grade Celsius. Instalațiile de transport pe cablu funcționează după program normal. Drumul de acces până la pârtii este practicabil pentru orice tip de autovehicul.
Silvia Surugiu
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 4 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului