Directorul Direcției Agricole Alba, la Unirea FM: Lavanda, planta parfumată care înfrumusețează sudul Franței, a prins rădăcini și în Alba

Adăugat la Știri

Faimoasele câmpuri galbene de rapiţă din România încep să fie înlocuite de culturi mov de levănțică. Planta parfumată care înfrumuseţează sudul Franţei prinde acum rădăcini şi în pământ românesc, în județul Alba.

Agricultorii spun că e mai ușor de cultivat și aduce profit mai mare decât o recoltă de porumb. În Alba, avem câteva zeci de agricultori, cultivatori de lavandă, care cultivă peste 10 hectare de teren cu această plantă. Cultivatorii de lavandă din Alba au decis să se reunească într-o asociaţie care să le reprezinte interesele şi să le permită să îşi vândă mai uşor producţia. Planta medicinală se vinde şi sub formă de săpun, tincturi sau săculeţi parfumaţi. Ceaiul de lavandă e de asemenea la mare căutare, pentru efectul său relaxant. Culturile producătorilor sunt răspândite mai ales în zona orașelor Aiud şi Ocna Mureş.

Gheorghe Lazea, directorul Direcției Agricole Alba: ”Avem cultivatori în județ. Avem și procesatori în județ, în zona Aiudului, unde au procesat lavanda pentru ceaiuri, în pliculețe. De asemenea, au făcut extras, esență, uleiuri de lavanda Au mai făcut și creme de lavanda. Le-au prezentat la o întâlnire a președinților Asociaților județene a producătorilor, printre care este și cel de lavanda. Acolo au prezentat toate produsele pe care le obțin ei din lavanda.”

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii