Știri
Deschiderea lotului 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie, amânată
Circulația rutieră pe autostrada Sibiu – Orăștie, între Săliște și Cunța, nu se va deschide în 30 septembrie, așa cum promitea directorul CNADNR.Compania de Drumuri n-a terminat lucrările de reparație derulate la lotul 3 din autostrada Sibiu Orăștie deși promisese că acestea vor fi încheiate până la finele lunii septembrie.
Nerespectarea termenului este cauzată de ploile repetate căzute în ultimele zile și care nu au permis derularea lucrărilor în ritmul dorit, au declarat surse din cadrul companiei. Aceasta urmează să facă un anunț oficial. Însă, cel mai probabil nu va fi anunțat un nou termen, au mai spus sursele indicate.
De altfel o înregistrare video postată zilele trecute de către Asociația Pro Infrastructura indică un volum mare a lucrărilor care mai este de făcut. Amânarea de marți vine după ce la începutul acestei luni șeful Companiei de Drumuri dădea drept sigură deschiderea traficului, până pe 30 septembrie.
Știri
Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu
Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului
Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.
Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.
Știri
Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni
Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor
Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.
Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.
Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.
Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.
Știri
Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, reabilitată și modernizată
Reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș
-
Politicăacum 10 ore
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Știriacum 4 zile
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 4 zile
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 2 săptămâni
Magnolia, copacul cu flori magice: Care este legenda florii de magnolie, care spune bun venit primăverii
-
Știriacum 2 săptămâni
Pedepse în Ardeal, în vremurile de demult: Ce a decis Dieta ţinută în Alba Iulia, în 1619
-
Sfatul mediculuiacum 4 zile
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 4 zile
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului
-
Sănătateacum 4 zile
Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are