Deputatul Clement Negruț, la Unirea FM : Mișcarea Populară pregătește proiecte de legi care să modifice legislația, astfel încât să avem un RCA scăzut

Adăugat la Politică, Știri

12031548_1073733475972182_5737085524701494552_oMișcarea Populară pregătește proiecte de legi care să modifice legislația astfel încât să avem un RCA scăzut. Mișcarea Populară este atentă în zona societății civile și a încheiat două protocoale de colaborare, unul pe zona politică, unul pe zona tehnică, cu Confederația Operatorilor și Transportatorilor Rutieri din România. Mișcarea Populară susține mișcările confederațiilor sindicale,  a declarat la Unirea FM deputatul Clement Negruț, președintele MP Alba.

Deputatul Clement Negruț: ”Vom iniția în Parlamentul României proiecte de legi care să modifice legislația astfel încât să avem un RCA scăzut. E incredibil ce se întâmplă pe segmentul acesta. Noi o să cerem și o comisie parlamentară de anchetă la ASF, pentru că cei din conducerea acestei instituții, care supraveghează instituțiile financiare, sunt numiți de Parlament, prin vot. Parlamentul trebuie atunci să intervină, în condițiile în care românii au de suferit și din cauza legislației și din cauza măsurilor pe care băncile, asiguratorii, le impun prin măsuri nelalocul lor. ”

Citește și Guvernul decide miercuri data alegerilor parlamentare

Principalele patronate din transporturi vor organiza pe 15 septembrie un miting de protest, împotriva scumpirii poliţelor RCA, în toată ţara. După aproape un an de negocieri cu reprezentanţi ai Guvernului şi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară, pe fondul creşterii tarifelor RCA şi de cinci ori în unele cazuri, nemulţumirile transportatorilor au crescut în contextul în care părţile implicate nu au reuşit să ajungă încă la un compromis.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii