Rămâi conectat

Știri

Definitivat 2018 : Înscrierile încep pe 9 octombrie. Proba scrisă, pe 18 iulie 2018

Publicat

în

Calendarul de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ (2017-2018) a fost aprobat, înscrierea candidaţilor urmând să se facă la unităţile de învăţământ, până în data de 9 octombrie, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Conform sursei citate, proba scrisă din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ (anul şcolar 2017-2018) se va desfăşura miercuri, 18 iulie 2018.

„Celelalte etape prevăzute în calendarul de organizare şi desfăşurare a acestui examen, aprobat prin ordin de ministru, sunt următoarele: emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen judeţene/a Municipiului Bucureşti (până la 2 octombrie 2017), transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratele şcolare judeţene/ISMB în paralel cu verificarea şi avizarea acestora (până la 9 octombrie 2017), respectiv informarea candidaţilor cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere (9 – 31 octombrie). Inspecţiile de specialitate vor fi efectuate până la 1 iunie 2018. Ulterior (3 – 10 iunie 2018), în vederea susţinerii probei scrise, dosarele de înscriere ale candidaţilor din baza de date vor fi completate şi validate”, precizează Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă.

Prima afişare a rezultatelor înregistrate de participanţii la proba scrisă va avea loc în 24 iulie 2018.

Citește și Peste 2.500 de copii din Alba, cu nevoi speciale: Doar în 6 școli există profesori specializați care să se ocupe de ei

„În zilele de 24 şi 25 iulie vor putea fi depuse contestaţii, care vor fi soluţionate în intervalul 25 – 27 iulie. Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 27 iulie. Listele nominale cu candidaţii admişi vor fi transmise la Ministerul Educaţiei Naţionale în săptămâna 30 iulie – 3 august, MEN urmând să valideze rezultatele examenului prin ordin de ministru”, menţionează sursa precizată.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, din 1 mai, în Cetatea Alba Carolina

Publicat

în

Deschiderea oficială a sezonului turistic, în Cetatea Alba Carolina

Mii de oameni vin, în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, special pentru spectacolele de reenactment istoric. Alte zeci de mii vin și pentru aceste show-uri susținute de Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România.

Alba Iulia este gata să-i primească și în acest an, cu o ofertă turistică remarcabilă: concerte, festivaluri, evenimente memorabile.

Începând din 1 mai, odată cu deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetate, se reiau și spectacolele de reconstituire istorică antică și schimbul de gardă, atât de așteptate de public.

Din 1 mai, din nou pe cai!

Tobele vor răsuna din nou în Cetate și copitele cailor vor lovi iar piatra. Garda Cetății este pregătită să ofere și în acest an publicului, turiști și albaiulieni, unul dintre momentele magnetice ale fiecărui sfârșit de săptămână. Sâmbăta și duminica, la 12 fix, Garda Cetății își va face, din nou, rondul obișnuit, de la Poarta a III-a la Poarta a IV-a, într-un ritual devenit deja simbol pentru Alba Iulia. Prima „ieșire” din acest an a Gărzii Cetății, cu arsenalul complet, cai, uniforme, tobe, puști și drapele, va avea loc chiar pe 1 mai.

„Alba Iulia și-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural și istoric. Spectacolele de reenactment sau defilarea Gărzii Cetății sunt doar partea foarte vizibilă a acestei imagini mari. E absolut normal, e obligația noastră și angajamentul nostru față de oraș și turiști, să le menținem în calendarul de evenimente și să le promovăm ca atare. Vă invit să vă bucurați de ele și în acest nou sezon turistic, ce stă să înceapă”, spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Ave, Apulum!

Strigătele de luptă ale „Gărzii Romane”- Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum, ale gladiatorilor din Ludus Apulensis, ale războinicilor daci din trupa Lupii Apoulonului, dar și dansurile Magna Nemesis se vor auzi și vedea, la rândul lor, în Cetatea Alba Carolina în această vară.

Spectacolele săptămânale vor avea loc în zona Porții a IV-a a Cetății, iar primul show este programat pentru 1 mai, la ora 18.00. Totul va culmina cu ediția a XI-a a Festivalului Roman Apulum, marcă înregistrată a Municipiului Alba Iulia și unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa. Festivalul este programat în acest an în perioada 15-18 august.

Liviu Zgârciu, reprezentantul Asociației Culturale pentru Istorie Vie și, în același timp, coordonatorul reenactorilor din trupele antice declară: „De la 1 mai, Garda Apulum reîncepe sezonul reprezentațiilor de reenactment antic. Astfel, legionarii romani, războinicii daci, gladiatorii și frumoasele dansatoare vor putea fi văzuți de publicul larg, în fiecare vineri, în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. De precizat că sezonul care stă să înceapă este al XI-lea de când voluntarii albaiulieni realizează acest spectacol, adevărate lecții de istorie vie, în care este promovat patrimoniul antic al orașului Alba Iulia.”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba