De unde vine credinţa românilor că orice început cu stângul aduce ghinion. Superstiţii legate de mâna şi de piciorul stâng

Adăugat la Știri

Află de pe radiounirea.ro de unde vine credinţa românilor că orice început cu stângul aduce ghinion şi câteva superstiţii legate de mâna şi de piciorul stâng.

stangaPiciorul stâng a pierdut războiul cu piciorul drept în superstiţiile românilor. Cum erau priviţi stângacii ca nişte monştri, dar şi adulaţi, în vechime? Cine a scos piciorul stâng din regulamentele militare şi de ce trupele armate care pornesc cu stângul dau astfel semn de răzvrătire. De ce nu-i bine să dai mâna cu cineva sau să dai de pomană cu mâna stângă. Cum a ajuns la spital o mireasă din cauza unei tradiţii stupide. Aflaţă mai multe din materialul următor.

Românii sunt, fără îndoială, un popor superstiţios. Una dintre cele mai cunoscute supersiţii româneşti este aceea că nu este bine să începi sau să faci un lucru – orice lucru – cu piciorul stâng. Şi nici cu mâna stângă. De altfel, în unele comunităţi rurale stângacii sunt încă priviţi ca un fel de ciudaţi, după cum ne explică etnologul Gh.F. Ciauşanu în lucrarea „Superstiţiile poporului român” (editura Saeculum – 2014). „Pentru români, acei ce aruncă cu stânga – stângacii – sunt priviţi ca nişte monştri. Despre femeile care cos cu stânga se zice, în Vâlcea, că sunt arătări, slute, schiloade. La francezi se crede cam tot la fel: se fac stângaci acei copii care calcă pentru prima oară pe piciorul stâng. De aceea, li se recomandă mamelor ca să fie cu deosebită băgare de seamă, pentru ca această nenorocire să nu aibă loc”, scrie etnograful Gh.F. Ciauşanu. Fără tăgadă, însă, că nici românii şi nici francezii n-au inventat adversitatea faţă de stângaci. Ea vine din vremuri străvechi şi, o perioadă, a fost, deşi pare incredibil în timpurile noastre, criteriu de discriminare.

Mâna stângă a ajuns atât de hulită, bunăoară, la arabi, încât nu-i folosită pentru niciuna dintre treburile importante ale vieţii, principala ei atribuţiune fiind ştersul fundului. Ba chiar Iulius Cezar a dat un decret, în Roma antică, potrivit căruia toţi bărbaţii erau obligaţi să folosească mâna dreaptă la scris, mâncat şi luptă, stângacii fiind consideraţi rebeli şi surghiuniţi, deoarece „aduceau ghinion cetăţii eterne”. Cumva ciudat este că superstiţia basculează neaşteptat spre un sens pozitiv în ortodoxie, atunci când vine vorba despre temutul Sfânt Ilie, care era văzut în vechime ca fiind stângaci. S-ar părea că ar exista o legătură între dexteritatea Sfântului Ilie în a-i trăzni pe păcătoşi şi tradiţiile ebraice vechi, potrivit cărora stângacii era războinici veneraţi. De altfel, în Vechiul Testament există o referire la un corp militar evreiesc format din 700 de prăştieri care erau în stare să lovească o ţintă de grosimea unui fir de păr de la o distanţă apreciabilă (John Lubbock – „Omul preistoric”).

Piciorul stâng a ajuns renegat oficial!
Oricine ştie că, potrivit regulamentelor militare moderne, plecare de pe loc se face cu piciorul drept şi niciodată cu cel stâng. „Aşa a fost dintotdeauna. Acum peste 60 de ani, pe când făceam eu şcoala militară, regulamentele erau clare, ca şi acum: cu dreptul, înainte marş! Se zicea chiar că dacă o trupă îndrăznea să plece cu stângul era semn de rebeliune miliară”, ne-a povestit colonelul în retragere Gheorghe Ariton. Cele mai multe relatări vechi despre piciorul drept folosit ca reper fundamental al înaintării militare îl regăsim la romani, care s-ar părea că au fost primii care au introdus regula pornirii în marş cu dreptul. Bunăoară, Petronius scrie, în „Metamorfoze”, că „trebuie să înceapă mersul cu piciorul drept; începerea cu piciorul stâng este neprielnică”.

De ce se mâna cu dreapta şi nu cu stânga
Un vechi obicei cu iz de superstiţie este şi acela de a da mâna cu cineva, în semn de salut, doar cu mâna dreaptă. „Vergilius zice Dextrae jungere Dextram pentru împrietenire. Şi astăzi, la români, când dai mâna cu cineva, e bine s-o dai pe cea dreaptă, când gândul şi inima-ţi sunt drepte, favorabile persoanei cu care dai mâna”, scrie Gh.F. Ciauşanu. Ba chiar în Bucovina lucrurile sunt duse şi mai departe, după cum scrie D.Dan în monografia „Mănăstirea şi comuna Putna”. „Dacă dai ceva unui putnean cu mâna stângă, acesta nu primeşte, căci crede că i se dă cu inimă rea şi că nu va avea parte de acel lucru. În părţile sudice ale Moldovei, după câte ne-a povestit etnograful Paul Buţă, există credinţa că orice dai de pomană trebuie să dai cu dreapta şi nu cu stânga. „Babele erau foarte atente să le atragă atenţia femeilor tinere atunci când încălcau pilda, zicându-le că pomana nu mai ajunge la sufletul celui pomenit dacă pleacă din mâna stângă”, povesteşte folcloristul.

Alte superstiţii legate de membrele stângi
Colecţia de superstiţii româneşti legate de membrele stângi este foarte vastă, de aceea vom aminti doar o parte dintre acestea. Bunăoară, în Banat şi Oltenia, dar şi la slavii din sud (mai cu seamă la sârbi) există superstiţia că „dacă pui mai întâi piciorul stâng în pământ atunci când te ridici din pat, sau dacă te încalţi întâi la stângul, atunci vrăjitoarele se pot apropia mai lesne de tine, cu farmecele, cu vrăjile lor” (Gh.F. Ciauşanu). Potrivit lui El.N. Voronca („Studii în folklor” – Bucureşti, tipografia Lăzăreanu, 1908), la poporul român se crede că pe partea dreapă a omului şade Îngerul păzitor şi bun, iar pe partea stângă şade Necuratul ce-l îndeamnă la rele. „Când Dracul e mai tare, se zice că omul e slab de înger. Când Îngerul e mai tare, se zice că omul e tare de înger”, se menţionează în lucrarea amintită. Dacă te mănâncă talpa piciorului drept e semn de călătorie, iar dacă se-ntâmplă să te împiedici cu stângul e semn că te vei întâlni cu un prost. În unele zone ale ţării, picioarele şi încălţările capătă semnificaţii (inexplicabile) inclusiv în ceremoniile de nuntă. Astfel, în Muntenia s-a împământenit obiceiul ca mireasa sa scrie pe talpa pantofului numele pritenelor nemăritate, că „poate trage piciorul” şi se pricopsesc şi ele.

Ortodoxie şi ortopedie

De asemenea, în Moldova există încă o adevărată isterie ridicolă a călcatului pe picior între miri în biserică, după principiul că ăla care reuşeşte manevra va fi adevăratul cocoş al gospodăriei. „Este un obicei necreştinesc, care aruncă o umbră de ridicol asupra Sfintei Taine a cununiei. Nu recomandăm să se facă aşa ceva în biserică”, ne-a lămurit cum stau lucrurile un preot ortodox. De altfel, obiceiul poate fi chiar periculos, nu doar necreştinesc. În urmă cu câţiva ani, o mireasă călcată pe picior cu prea mult entuziasm a ajuns, în ziua nunţii ei, la ortopedie.
Sursa:adevarul.ro

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Completează termenul lipsă