Știri
De la 1 iulie, un medicament va putea avea două preţuri în farmacii diferite
Preţurile medicamentelor vor scădea de la 1 iulie. După trei luni de negocieri, cei mai mulţi dintre producători au acceptat tarifele impuse de Ministerul Sănătăţii. Acestea au fost reduse, în medie, cu 20%. Tot de la începutul lunii viitoare vor apărea două liste de preţuri pentru medicamente. Vezi detaliile pe radiounirea.ro.
Astfel, farmaciile care au contract cu statul vor vinde mai ieftin, iar cele care nu au astfel de acorduri vor păstra preţurile actuale.
Legea reducerii prețului medicamentelor este aplicată după ce, timp de şase ani, în România nu s-au respectat plafoanele maxime de preţ existente în Uniunea Europeană. Prin urmare, statul a plătit, în tot acest timp, cu un miliard de lei mai mult pentru medicamente decât alte ţări europene.
Citeşte şi Nu luaţi medicamente după ureche !
De la începul lunii iulie vor apărea şi două liste de preţuri pentru medicamente. Farmaciile care au contract cu statul vor vinde mai ieftin, iar cele care nu au astfel de acorduri vor păstra preţurile actuale. Fiecare farmacie îşi va informa clienţii dacă are sau nu semnat acest contract, pentru ca pacienţii să îşi dea seama dacă vor plăti un preţ redus sau nu.
„Astăzi dăm drumul la ordinul cu CaNaMed-ul şi probabil că se va publica luni, săptămâna viitoare, şi va intra în vigoare cu 1 iulie. Aşa este foarte clar. Din analiza pe care am făcut-o să ştiţi că sunt foarte puţine farmacii care nu au contract cu casa. Din ceea ce ştim noi, cred că sunt 30 care nu au contracte cu casa. Şi în general sunt farmaciile care s-au autorizat în perioada ulterioară contractării, care la prima rectificare intră în contract cu casa”, a declarat Mihaela Udrea, şeful Direcţiei Farmaceutice din Ministerul Sănătăţii.
sursa: digi24.ro
Știri
Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu
Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului
Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.
Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.
Știri
Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni
Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor
Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.
Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.
Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.
Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.
Știri
Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, reabilitată și modernizată
Reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș
-
Politicăacum o zi
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Știriacum 5 zile
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 2 săptămâni
Magnolia, copacul cu flori magice: Care este legenda florii de magnolie, care spune bun venit primăverii
-
Știriacum 2 săptămâni
Pedepse în Ardeal, în vremurile de demult: Ce a decis Dieta ţinută în Alba Iulia, în 1619
-
Sfatul mediculuiacum 5 zile
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 5 zile
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului
-
Sănătateacum 5 zile
Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are