Rămâi conectat

Social-Economic

De la 1 iulie, gazul se scumpeşte cu 7%

Publicat

în

Propunerea ANRE şi a Guvernului României pentru FMI şi Comisia Europeană este de creştere cu circa 9% a preţului gazelor din producţia internă, de la 1 aprilie, ca parte a procesului de liberalizare a pieţei.

Dar preţul mărfii gaz contează doar în proporţie de 46% în preţul final la consumatorul casnic. Restul reprezintă diverse tarife, de transport, distribuţie sau înmagazinare, taxe percepute de stat şi marja furnizorului. Citeşte mai multe aici În aceste condiţii, scumpirea mărfii gaz cerută de FMI şi Comisia Europeană contează în proporţie de doar 4,2% în preţul final. Totuşi, preşedintele ANRE Niculae Havrileţ, precizează, în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET, că preţul final al gazului se va majora cu 7%, de la 1 iulie 2015, pentru că celor doi mari operatori de distribuţie de gaze din România, E.ON şi Distrigaz Sud-Reţele li se recunosc creşteri de tarife de 5%, respectiv 9%, în perioada imediat următoare. Practic, 2,8% din creşterea de preţ la consumator acasă provine din majorarea acestor tarife reglementate.„Din calculele noastre, impactul asupra preţului final va fi de 7%, de la 1 iulie, cu tot cu creşterea cerută de FMI la prţel gazelor de producţie internă. E.ON a cerut o majorare de tarif de distribuţie de 20%, dar nu putem accepta aşa ceva, vom recunoaşte 8-9%. Până în aprilie, anul viitor, nu avem în vedere o altă ajustare de preţ”, spune Havrileţ.

De la 1 iulie, România trebuie să majoreze preţul gazului din producţia internă, conform angajamentelor luate în faţa instituţiilor internaţionale. FMI ne cere o majorare de 16%, de la 53,3 lei/MWh la 62 lei/MWh. Guvernul nu este de acord însă cu această majorare, pentru că o consideră nesustenabilă pentru populaţie, propunerea României fiind de 58 lei/MWh.România trebuie să liberalizeze în totalitate piaţa internă de gaze naturale pentru populaţie până în 2021, adică să aducă preţul gazului din producţia internă la preţurile europene de piaţă. În prezent, gazul produs în România este mai ieftin cu 50% decât cel rusesc, considerat etalon de piaţă. Guvernul României încearcă să se impună în faţa FMI cu un calendar de liberalizare mai blând, care să nu presupună ajustări brutale în fiecare an. Pâmă în prezent, Guvernul şi delegaţia FMI nu au ajuns la un acord pe tema gazelor pentru populaţie.Preţul reglementat de ANRE pentru gazele achiziţionate din producţia internă este de 53 de lei/MWh. Acasă la noi ajunge însă la circa 110 lei, fără TVA. Diferenţa de peste 100% faţă de preţul propriu-zis al mărfii o reprezintă tarifele mai sus menţionate şi adaosul furnizorului. Acest preţ se va păstra până la 30 iunie 2015, potrivit unui ordin al Departamentului pentru Energie.Preţul de import, cu o pondere de doar 2% în coşul de gaze, se construieşte de către importatorii de gaze sau subsidiarele acestora şi furnizorii sau consumatorii de gaze. Stabilirea acestor preţuri se face prin contracte bilaterale, în urma unor negocieri directe. În prezent, acest preţ este de circa 90 de lei/MWh.Atât preţul intern cât şi cel de import nu includ servicii, cumpărătorul acestor gaze fiind obligat să şi contracteze singur aceste servicii cu operatorul de transport (Transgaz), operatorii de distribuţie (unul din cei 38 de operatori de distribuţie) şi operatorii de înmagazinare (2 operatori în România).Diferenţa între 53 de lei/MWh, cât este preţul propriu-zis al gazului, şi până la circa 110 lei, fără TVA, cât plătim gazul la noi acasă, reprezintă tarifele de transport, tarifele de distribuţie, tarifele pentru servicii de înmagazinare şi adaosul furnizorului de gaze.ANRE nu dezvăluie procentul ocupat de fiecare dintre aceste componente. Din raportările făcute de ANRE în anii trecuţi, se poate deduce însă că transportul gazului prin conductele Transgaz reprezintă între 10 şi 20% din preţul final. Transgaz este plătit de distribuitori, care, la rândul lor, sunt plătiţi pentru serviciile prestate de către furnizori. Distribuţia acoperă circa 10-15% din preţul final, iar 15% reprezintă marja furnizorului, tariful de înmagazinare, alte taxe.

Sursa:Economica.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Societate

20 aprilie: Ziua Internaţională a Presei Libere

Publicat

în

Zi internațională dedicată presei libere

La iniţiativa organizaţiei „Reporteri fără frontiere”, în fiecare an la 20 aprilie este marcată ziua internaţională a presei libere.

Sărbătoarea a fost instituită în anul 1991.

Jurnalismul, în toate formele sale, rămâne o profesie sub presiune, ameninţată în permanenţă în diverse colţuri ale lumii, dovadă stând victimele care se înregistrează an de an.

Rămân numeroase cazurile de jurnalişti care mor, sunt răniţi sau încarceraţi pentru curajul de a spune adevărul.

Organizaţia „Reporteri fără frontiere” militează de peste trei decenii pentru libertatea presei şi a celei de exprimare în întreaga lume.

La 3 mai, este celebrată ziua mondială a libertăţii presei, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU în anul 1993.

Potrivit „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), “o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Acțiune de plantare la Câlnic: De cine a fost inițiată

Publicat

în

La Câlnic, acțiune de plantare

Elevii clasei a IX-a C de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, alături de profesorul diriginte Cristian Macrai, au participat la o acțiune de plantare pe raza comunei Câlnic, zona administrată de Ocolul Silvic Ighiu.
Activitatea, în cadrul căreia elevii au plantat peste 400 de puieți de stejar, s-a realizat cu sprijinul Primăriei comunei Câlnic, Ocolului Silvic „Iezerul Trascău” din Ighiu și al Școlii Gimnaziale Câlnic, în cadrul programului „Școala verde”, program desfășurat în colegiul militar în perioada 15-19 aprilie.
Prin participarea la această activitate, elevii au contribuit la protejarea și dezvoltarea mediului înconjurător și au învățat că fiecare gest contează în comunitate și în efortul de a avea un mediu mai verde. Mai mult, ei au promis să revină în zonă pentru a vedea puieții cum au crescut copaci.

După ce au plantat puieții, elevii militari au vizitat cetatea Câlnic, edificiu aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, muzeul, capela și biserica din localitate, iar experiențele trăite de ei au fost dintre cele mai frumoase.
„Am învățat să plantez copaci, o activitate pe care nu am mai practicat-o până acum. Pot spune că mă ajutat să mă conectez cu natura și să descopere adevărata ei frumusețe care mă fascinează din ce în ce mai mult pe zi ce trece. Plantarea unor copaci ne ajuta să apreciem natura și importanța ei în viața de zi cu zi, de aceea consider că ar trebui ca fiecare elev să experimenteze această activitate măcar o dată. Sentimentul care te cuprinde când știi că ai făcut ceva dedicat naturii este incomparabil cu efortul depus.
Peste câțiva ani, cu siguranță mă voi reîntoarce în comuna Câlnic cu scopul de a vedea frumoșii copaci plantați de către mine și de către colegii mei, care să încep să crească. Aceste amintiri alături de colegii mei și de domnul diriginte nu vor fi uitate și sunt sigură că pe viitor nu vom reaminti cu drag de timpul petrecut împreună”, a mărturisit ridica fruntaș Ariana Pop.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Ecologizare pe malul râului Ampoi, la Alba Iulia

Publicat

în

Alba Iulia: Ecologizare pe malul râului Ampoi

Activitățile cuprinse în cadrul programului „Săptămâna verde” au continuat cu o activitate de ecologizare pe malul râului Ampoi, activitate la care au luat parte elevii claselor a X-a B și F de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, alături de profesoarele diriginte Emilia Ioniță și Anca Hațegan.

După ce au strâns gunoaiele, elevii au urmărit și proiecții de filme documentare cu temă ecologică și au prezentat referate și proiecte pe această temă.

„În urma experienței minunate în natură, în care ne-am implicat în ecologizare alături de doamna dirigintă și colegii noștri, am realizat cât de importantă este natura pentru noi. Așadar, am decis să prezentăm un proiect captivant despre importanța protejării mediului și a respectului pentru natură. Sper că am reușit să inspirăm pe cât mai mulți să acționeze pentru un mediu mai curat și sănătos!”, au spus eleva caporal Ionela Gălușcă și eleva fruntaș Maria Hagiu.

Tot săptămâna aceasta, elevii clasei a IX-a A, alături de profesoara dirigintă Simona Mureșan, au ales să își ambienteze sala de clasă și au plantat mușcate. Jardinierele cu flori au fost așezate apoi la geamuri pentru ca spațiul în care elevii își desfășoară activitatea educativă să ofere culoare, armonie și energie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba