Rămâi conectat

Știri

De GivingTuesday, în 28 noiembrie, angajații Primăriei Alba Iulia și ai Poliției Locale vor dona sânge pentru a ajuta micuții aflați în dificultate

Publicat

în

În 28 noiembrie, angajații Primăriei Municipiului Alba Iulia și ai Poliției Locale vor dona sânge la Centrul de Transfuzii. Pentru că este o zi specială, ne-am gândit să le oferim copiilor de la Centrul educațional de zi Sf. Nicolae Alba Iulia, Centrul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii Sfânta Maria și Centrul de zi Sf. Cuvioasa Parascheva Alba Iulia, câteva ore speciale.

Copiii vor participa în Muzeul Principia la „O lectie de istorie altfel”, în cadrul căreia li se va face un tur ghidat gratuit în cadrul muzeului și vor participa la un spectacol de reenacment oferit de ”Asociația Culturală pentru Istorie Vie” din Alba Iulia. La finalul demonstrației, copiii vor avea posibilitatea de a interacționa cu reenactorii, iar angajați din cadrul primăriei le vor face surprize, prin valorificarea bonurilor primite în urma donării de sânge. Restaurant-Pizzerie Gothic oferă copiilor pizza și suc iar Societatea de Transport Public Alba Iulia va facilita accesul acestora la muzeu.

#GivingTuesday, o mișcare ce aduce împreună ONG-uri, instituții publice, companii și oameni de bine pentru a încuraja implicarea în comunitate, se sărbătorește în ultima marți din luna noiembrie, ziua în care vă invităm să fiți alături de noi, să dăruiți, să voluntariați, să dați ceva înapoi comunității din care faceți parte și să vă îndemnați prietenii să facă la fel.   Lansată în 2012 #GivingTuesday a devenit o mișcare internațională adoptată de peste 90 de țări.

Anul acesta #GivingTuesday se sărbătorește pe 28 noiembrie. Milioane de oameni din toată lumea indiferent de etnie, religie, cultură, status social se alătură pentru a sprijini cauzele în care cred și comunitățile în care trăiesc. Fiecare act de generozitate contează, dar acestea au și mai mare însemnătate si impact când dăruim împreună. Fiecare are ceva de dăruit, iar împreună suntem mereu mai buni!

Este o idee care se întâmplă în premieră în România, Alba Iulia fiind unul dintre orașele pilot care crede în comunitatea pe care o reprezintă și în capacitatea acesteia de a se uni pentru o idee nobilă, aceea de a dărui timp, atenție, empatie, sprijin material sau financiar, creativitate și implicare în general, celor din jurul nostru. O astfel de inițiativă, de a aduna într-o singură zi o arie cât mai largă de acțiuni de implicare comunitară oferă un mesaj foarte clar și vizibil, de care toată lumea are nevoie: din ce avem și știm, trebuie să dăruim celor care au nevoie.

Până în prezent, Primăria Municipiului Alba Iulia a centralizat 35 de inițiative înscrise la nivelul orașului. Persoane fizice, instituții, ONG-uri și firme s-au mobilizat și își vor aduce aportul la crearea unor momente speciale pentru diverse categorii sociale: se pun la dispoziție săli de conferințe pentru workshop-uri care se desfășoară în regim de voluntariat; se donează cărți, alimente, jucării pentru copii și vârstnici; se organizează seri de lectură pentru copii din centre de plasament; se îmbunătățește aspectul unor zone din comunitate; se strâng bani pentru copii aflați în diverse situații critice; se donează sânge; preșcolari crează mici suprize pentru trecători; și o mulțime de alte idei altruiste.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, reabilitată și modernizată

Publicat

în

Reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș

Miercuri 17 aprilie a avut loc prezentarea publică a rezultatelor proiectului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” clasele 0–VIII din orașul Ocna Mureș, Alba”. 
La eveniment – pe lângă o mare parte a celor peste peste 460 elevi și 30 cadre didactice de la această unitate de învățământ – au fost prezenți președintele Consiliului Județean Alba Alba și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, Ion Dumitrel, primarul din Ocna Mureș – Silviu Vințeler, directorul general ADR Centru – Simion Crețu, deputatul Alin Ignat și reprezentanți ai companiilor implicate în proiect, dar și edili locali.
Profesoarele Istina Badu – director și Dorina Baciu – director adjunct, alături de toate cadrele didactice prezente au fost mai mult decât mândre să-și prezinte elevii (îmbrăcați cu frumoase cămăși albe și cu o cravată distinctivă), dar și realizările lor deosebite: nenumărate premii la concursurile și olimpiadele școlare județene și naționale.
Reabilitarea și modernizarea Școlii „Lucian Blaga” din Ocna Mureș a inclus două corpuri de clădire, în suprafață totală construită la sol de 1.311 metri pătrați, dotarea intregii scoli cu mobilier și echipamente didactice, instalarea de dispozitive pentru accesibilitatea persoanelor cu deficiențe locomotorii, dar și pentru suport pedagogic, inclusiv reamenajarea completă a curții, unde a fost creat un teren de sport multifuncțional.
sursa: ADR Centru

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba