Social-Economic
De ce mazileşte Fiscul profesiile liberale: pentru un salariu net de 5000 de lei, 4100 de lei sunt doar taxe la stat
Guvernul a modificat din nou, din mers, regulile fiscale. Radiounirea.ro iţi spune care e diferenţa de taxe încasate de stat pentru același venit, obţinut ca liber profesionist sau salariat.
Acum, inspectorii ANAF au cale liberă să decidă dacă liber profesionistul este cu adevărat independent şi dacă nu, să-l impoziteze suplimentar, ca pe un salariat obișnuit.
În aceste condiţii, mii de avocaţi, farmacişti, medici sau agenţi fiscali ar urma să plătească taxe mult mai mari. Guvernul a eliminat din normele Codului Fiscal articolul care-i ferea pe cei cu venituri din activități independente, ca avocați, contabili, medici, farmaciști sau din drepturi de autor să plătească taxe la fel de mari ca salariații.
„În ultimele 8 luni, prin ceea ce a inițiat ANAF ca şi controale legate de profesiile liberale, a făcut abuzuri tocmai față de aceasta reglementare şi e demonstrat că aşa s-a întâmplat tocmai prin dorința Guvernului în mod expres să fie anulată”, a declarat Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Serviciilor Private.
În prezent, pentru un venit net 5.000 de lei pe lună, o persoană fizică autorizată plătește statului taxe de 1.600 de lei. Dacă ar fi salariat, pentru aceeaşi sumă, angajatul şi angajatorul ar urma să plătească statului taxe de 4.100 de lei.
Tocmai această diferenţă uriaşă a făcut ca unele firme să profite de portiţele din lege și să lucreze cu colaboratori pe contracte de PFA sau drepturi de autor, deși nu întotdeauna sunt îndeplinite criteriile legale.
În aceste condiţii, de la 1 iulie activităţile independente ar putea fi reconsiderate drept dependente. Asta înseamnă că o parte dintre cei care acum sunt plătiţi ca persoană fizică autorizată sau pe drepturi de autor ar trebui angajaţi cu contract de muncă.
„Probabil că, la mica înțelegere, se va diminua venitul net pe care îl va obține cel care desfășoară aceste activități, va suporta probabil o parte angajatorul”, a spus Alin Chitu, specialist fiscal.
Ministerul Finanțelor s-a inspirat în stabilirea criteriilor de diferențiere din reglementările Fiscului american.
sursa: digi24.ro
Societate
20 aprilie: Ziua Internaţională a Presei Libere
Zi internațională dedicată presei libere
La iniţiativa organizaţiei „Reporteri fără frontiere”, în fiecare an la 20 aprilie este marcată ziua internaţională a presei libere.
Sărbătoarea a fost instituită în anul 1991.
Jurnalismul, în toate formele sale, rămâne o profesie sub presiune, ameninţată în permanenţă în diverse colţuri ale lumii, dovadă stând victimele care se înregistrează an de an.
Rămân numeroase cazurile de jurnalişti care mor, sunt răniţi sau încarceraţi pentru curajul de a spune adevărul.
Organizaţia „Reporteri fără frontiere” militează de peste trei decenii pentru libertatea presei şi a celei de exprimare în întreaga lume.
La 3 mai, este celebrată ziua mondială a libertăţii presei, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU în anul 1993.
Potrivit „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), “o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”.
Societate
Acțiune de plantare la Câlnic: De cine a fost inițiată
La Câlnic, acțiune de plantare
După ce au plantat puieții, elevii militari au vizitat cetatea Câlnic, edificiu aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, muzeul, capela și biserica din localitate, iar experiențele trăite de ei au fost dintre cele mai frumoase.
Social-Economic
Ecologizare pe malul râului Ampoi, la Alba Iulia
Alba Iulia: Ecologizare pe malul râului Ampoi
Activitățile cuprinse în cadrul programului „Săptămâna verde” au continuat cu o activitate de ecologizare pe malul râului Ampoi, activitate la care au luat parte elevii claselor a X-a B și F de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, alături de profesoarele diriginte Emilia Ioniță și Anca Hațegan.
După ce au strâns gunoaiele, elevii au urmărit și proiecții de filme documentare cu temă ecologică și au prezentat referate și proiecte pe această temă.
„În urma experienței minunate în natură, în care ne-am implicat în ecologizare alături de doamna dirigintă și colegii noștri, am realizat cât de importantă este natura pentru noi. Așadar, am decis să prezentăm un proiect captivant despre importanța protejării mediului și a respectului pentru natură. Sper că am reușit să inspirăm pe cât mai mulți să acționeze pentru un mediu mai curat și sănătos!”, au spus eleva caporal Ionela Gălușcă și eleva fruntaș Maria Hagiu.
Tot săptămâna aceasta, elevii clasei a IX-a A, alături de profesoara dirigintă Simona Mureșan, au ales să își ambienteze sala de clasă și au plantat mușcate. Jardinierele cu flori au fost așezate apoi la geamuri pentru ca spațiul în care elevii își desfășoară activitatea educativă să ofere culoare, armonie și energie.
-
Politicăacum 2 zile
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Știriacum 6 zile
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 6 zile
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 2 săptămâni
Magnolia, copacul cu flori magice: Care este legenda florii de magnolie, care spune bun venit primăverii
-
Știriacum 2 săptămâni
Pedepse în Ardeal, în vremurile de demult: Ce a decis Dieta ţinută în Alba Iulia, în 1619
-
Sfatul mediculuiacum 6 zile
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 6 zile
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului
-
Sănătateacum 6 zile
Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are