Rămâi conectat

Știri

Cum se postea în lumea satului de odinioară: Mare parte dintre credințele populare au fost păstrate cu sfințenie la țară

Publicat

în

Postul Sfintelor Paşti sau Păresimile este cel mai lung şi mai aspru dintre toate posturile de durată instituite de Biserica Ortodoxă.

Curăţirea omului arhaic începea cu renunţarea la mâncărurile de dulce şi continua cu pregătirea sufletească prin participarea în mod regulat la sfintele slujbe, prin spovedanie, prin purtarea de grijă a celor adormiţi.

„În urma acestui mare exerciţiu de voinţă, care se numeşte post, credinciosul se uşurează de păcate. În trecut, postul era ţinut cu sfinţenie, călcarea lui fiind considerată păcat, iar înfruptarea era sinonimă cu spurcarea. Dacă cineva s-a înfruptat din pricina altuia, păcatul cădea asupra aceluia. Se spune că doar omul care se poate înfrâna prin post şi renunţă la satisfacţia unor mâncăruri substanţiale, numai acela e în stare să ducă zile după zile de praşilă şi de coasă, de cum se face lumină până în amurgul serii. Ţăranul român a constatat că acolo unde nu-i voinţă pentru înfrânare de la mâncare nu este nici tragere de inimă pentru munca grea”, spune Marcel Lutic, etnograf la Muzeul Etnografic al Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi. Renunţarea la bucatele de dulce şi hrănirea cu mâncăruri de post (fasole, cartofi, varză, ceapă etc.) va face ca meniul de sărbătoare din noaptea Învierii să fie cu mult mai gustos, „omul acela va cunoaşte adevărata bunătate a acestor bucate”.

Lepădarea de bucate reprezintă doar o mică parte din ceea ce reprezintă postirea. Potrivit credinţei multor oameni ai satelor, „degeaba posteşti, dacă păstrezi duşmăniile”, astfel că postul este precedat în mod necesar de iertare: iertarea cu cei cărora le-ai greşit, iertarea cu vecinii, cu naşii, cu finii, cu părinţii etc.

Potrivit lui Marcel Lutic, „omul de la sat credea că măcar o parte din păcate se pot ispăşi încă din această viaţă”, iar posturile şi rugăciunile făceau parte din acest ritual al ispăşirii. „Din generaţie în generaţie, de la tată la fiu, de la mamă la fiică, era transmisă credinţa că posturile şi rugăciunile au rosturi purificatoare, iar faptele cele bune trag mult la cântar. Fiecare dintre noi avem datoria, spunea acum câteva decenii dascălul Latu cel bătrân din Ungureni, Botoşani, să ne gândim mereu la averea cu care vom trece dincolo, în lumea drepţilor şi a dreptăţii”, subliniază specialistul.

Şi atunci, şi acum, postul reprezenta nu doar lepădarea de păcate, ci şi modalitatea prin care omul se simţea mai aproape de Dumnezeu, crezând că astfel rugăciunile ridicate întru împlinirea celor mai arzătoare dorinţe erau mult mai lesne auzite de Cel de Sus. „Cine posteşte 40 de zile şi petrece numai în rugăciuni poate să audă pe Dumnezeu, ca şi Moise, credeau bătrânii”, spune etnograful ieşean.

Grijania, un ritual ţinut cu sfinţenie

Întreaga suflare a satului de altădată participa la sfintele slujbe, spovedindu-se şi împărtăşindu-se ori de câte ori se săvârşea Sfânta Liturghie, cu precădere însă în timpul postului. „În vremurile de altădată, fiecare om al satului se mărturisea la duhovnic în fiecare post şi se împărtăşea. Aceasta era grijania. Faţă de cei vii şi faţă de cei morţi. Îndeobşte, după ce se rostea în particular rugăciunea «Tatăl nostru», se spunea şi un adaos rămas din bătrâni: «Doamne, iartă păcatele mamei şi ale tatei, ale bunicului şi bunicii, ale moşilor şi strămoşilor, ale naşului şi ale moaşei, precum şi ale mele, păcătosului»”, ne-a mai dezvăluit etnograful Marcel Lutic. În ziua când se primea Sfânta Împărtăşanie, potrivit normelor arhaice, nu era permis sărutul; tot păcat era şi să scuipe acela care se împărtășea.

În Săptămâna Albă sau a Brânzei, se mânca mai ales lapte, brânză şi alte derivate lactate, ouă şi aluaturi, „cu scopul de a obişnui treptat organismul pentru multele şi adeseori asprele zile ale Postului Mare, pregătindu-ne să intrăm în post cu sufletul curat (sau alb, după expresia oamenilor de altădată)”.

Fiecare zi din prima săptămână a postului purta câte un nume: lunea curată, ziua forfecarilor sau Spolocania, marţea vaselor, miercurea strâmbă sau frumoasă, joia iepelor, vinerea Sân Toaderului. „În prima zi de post se săvârşeau mai multe ritualuri: spolocania, înăcrirea borşului şi jujeul. Spolocania sau spălarea presupunea curăţirea gurii, gâtului şi maţelor cu borş holtei, adică borş fără legume. Ziua de marţi era cunoscută sub numele de marţea vaselor, când exista obiceiul de a se spăla toate vasele în care s-au pregătit mâncăruri de dulce, aceste vase fiind duse apoi în pod, de unde erau coborâte tocmai la Paşti. Ziua a treia purta numele de miercurea strâmbă sau miercurea frumoasă, fiind păzită în special de oamenii care se temeau să „nu se strâmbeze gura”, iar cea de-a patra zi se numea joia iepelor, ţinerea ei având ca motivaţie specială o credinţă a femeilor, potrivit căreia cele care o serbau năşteau mai uşor. În ziua a cincea începea ciclul Sân Toaderilor, acum fiind ţinută Vinerea Sân Toaderului, adică începeau slujbele speciale pentru morţi”, mai spune specialistul de la Muzeul Etnografic al Moldovei.

Călătorii, bătrânii şi bolnavii erau scutiţi de post

Tot postul, ţăranii obişnuiau să se ocupe în special de treburile gospodăreşti, de pregătirea bătăturii gospodăriei, în timp ce femeile dereticau la împletit, ţesut sau tors, fetele mari cosând pe ascuns cămeşile speciale pentru zilele Paştilor. Tot mai aproape de întâmpinarea Învierii, postul devenea mai aspru. În ultima săptămână, începând cu seara Duminicii Floriilor, mai ales bătrânii nu mai mâncau şi nu mai beau nimic până în Joia Mare; „atunci se împărtăşeau, după care obişnuiau să mănânce puţin, urmând ca postul negru să fie continuat până în ziua de Paşti”. „În tot acest timp se închinau şi mergeau la biserică, se păzeau mult să nu se supere, să nu se sfădească ori să nu vorbească pe cineva de rău, reuşind astfel să întâmpine cu sufletul curat şi fără păcat Învierea Domnului”, mai spune domnul Lutic.

Totuşi, ca şi acum, existau şi în lumea satului arhaic o seamă de oameni cărora li se permitea gustarea mâncărurilor de frupt. „Morala ortodoxă permite călătorilor, bătrânilor şi bolnavilor să mănânce de dulce chiar şi în această săptămână, poporul spunând că Baba călătoare n-are sărbătoare, iar Postul bolnavilor şi rugăciunea beţivilor Dumnezeu nu le ţine în seamă. Pe de altă parte, mulţi oameni nu socoteau postul alimentar o virtute ieşită din comun, astfel explicându-se zicerea: Cine posteşte/ Bună faptă face, / Iar cine nu posteşte/ Nicidecum nu greşeşte, adaptare după cunoscutul verset biblic: «Nu-i păcat ce intră în om, dar e păcat ce iese din om»”, rememorează etnograful.

Satul de astăzi în Postul Paştilor

Mare parte dintre credinţele populare au fost păstrate cu sfinţenie în lumea satului. Astfel, ca şi odinioară, s-a păstrat tradiţia iertării şi împăcării cu cei vii şi cu cei morţi, „spovada şi împăcarea”, după cum o numeşte bătrâna Ruxanda Manciu din satul ieşean Bâcu. „Nu trece post să nu mă spovedesc, aşa îi învăţ şi pe copiii mei, pe nepoţi; să se spovedească, să se împace cu lumea din jurul lor, cu care au greşit. Mai ales în Postul Mare, am grija morţilor; dacă eu am rămas singura din mamă, tată, fraţi, trebuie să le port grija, duc şi eu un blid de pomană. Aşteaptă şi ei, săracii; sufletul vine să vadă dacă le-ai adus ceva, dacă nu, se supără, se întorc înapoi la Dumnezeu şi mă pârăsc că nu am grijă de morţi”, crede cu tărie femeia de 70 de ani.

Însă nu doar sufletul trebuie primenit; bătrâna nu uită nici de orătăniile din ogradă şi, sprintenă, în aşteptarea fierturii de fasole, bătrâna trebăluieşte la curăţirea casei şi a grădinii: „Curăţenia se cuvine să se facă în toată ograda, la dobitoace, copacii să fie daţi cu var, casa văruită. Dar astea le faci mai înainte de Săptămâna Mare. În Săptămâna Patimilor nu faci treabă deloc, aşa am învăţat eu de la mama mea. Nu trebuie să faci zoi (să nu speli), că e lucru necurat, nu coşi, nu torci, nu tai miei în Vinerea Patimilor. Pentru noi S-a răstignit Mântuitorul, pentru asta ar trebui să mergem numai la biserică săptămâna asta, la denii, să lăudăm şi să jelim pe Domnul”, îndeamnă femeia.

Sursa:doxologia.ro, sursa foto:dragusanul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

”Conferințele de la Sebeș”, eveniment cultural găzduit în Aula Primăriei, în 3 aprilie

Publicat

în

„Conferințele de la  Sebeș”, un nou eveniment cultural de înaltă ținută, găzduit în Aula Primăriei

Primăria şi Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş vă invită miercuri, 3 aprilie 2024, cu începere de la ora 17.00, în „Aula” primăriei municipiului Sebeş, la conferinţa „Nivele tipologice și axiologice ale discursului intelectual. Despre lectura sau hermeneutica existențială”, susţinută de dr. Virgil Podoabă, profesor universitar la Catedra de Literatură comparată a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov.

Prof. univ. dr. Virgil Podoabă este scriitor, traducător și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. După studii primare în satul natal şi liceale la Cluj, urmează cursuri universitare între 1972 şi 1976 la Facultatea de Filologie din acelaşi oraş. Teza de doctorat cu titlul „Experiența revelatoare și tematizarea ei în literatura română contemporană” o susţine la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în anul 2003, lucrare distinsă cu calificativul „Summa cum Laude”. Din aprilie 1990 este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu Mureș, iar din anul 1992 ocupă postul de lector la Catedra de Literatură comparată, a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov, urmând cursus honorum până la titlul ştiinţific de profesor universitar. Activitatea sa a fost intensă încă din perioada studenţiei când, a fost președinte al Cercului de istoria literaturii române și redactor al revistei „Echinox” (1974-1976), în care de altfel a şi debutat cu o recenzie în anul 1973 și în paginile căreia, a susținut cu cronici literare și eseuri, rubricile „Proză” și „Cronica literară”.

A făcut parte din echipa de coordonare a cenaclului „Echinox” între anii 1974-1976, a cenaclului „Silvania” din Zalău între 1976 şi 1980, şi a cenaclului „Iosif Vulcan” din Oradea între 1980 şi 1991, iar din anul 1990 şi până în prezent este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu-Mureș. De-a lungul timpului a susţinut cu cronici literare, eseuri şi studii critice, prestigioase reviste de profil: „Familia” (1980-1990), „Vatra” (din 1990 încoace), şi a colaborat la revistele „Steaua”, „Caiete critice”, „Arca”, „Tribuna”, „Viața Românească”, „Limes”, „Calende”, „Discobolul”, „Paralela 45” etc. A înființat și a fost redactor-șef între 1991 şi 1992 al ziarului „Gazeta de Vest” din Oradea, iar împreună cu un grup de studenți de la Facultatea de Litere din Brașov a pus bazele revistei studenţești „Erată”, pe care a şi condus-o în calitate de director între anii 1995 şi 1999.

Totodată, prof. univ. dr. Virgil Podoabă are un palmares impresionant de participări la colocvii, târguri de carte, simpozioane, lansări de carte și întâlniri cu cititorii şi a susţinut de-a lungul timpului numeroase conferințe pe teme literare și culturale, cum este cea de la Sebeş.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Daia Română, prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”

Publicat

în

Prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”, Daia Română

Daia Română este prima comună din județul Alba care va avea rețea de gaz finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Contractul de finanțare, în valoare de peste 36,7 milioane de lei, a fost semnat miercuri 27 martie.

Contractul de finanțare este în valoare de 36m7 milioane de lei. Toate locuințele, agenții economici și instituțiile publice din comuna Daia Română vor fi racordate la rețeaua nou construită de gaze naturale. Alimentarea cu gaze naturale a comunei Daia Română se va realiza din stația de reglare – măsurare predare proiectată în zona satului Limba, din comuna Ciugud.

Pentru evitarea spargerii carosabilului la executarea branșamentelor, în cazul străzilor modernizate, conductele se vor amplasa pe ambele părți ale străzilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

28 martie 1923, ziua în care a fost promulgată Constituția României adoptată după Marea Unire

Publicat

în

La 28 martie 1923 era promulgata prin decret regal Constitutia Romaniei Mari, votata de Parlamentul Romaniei

Constituțiunea României din 28 martie 1923 (cunoscută și sub numele, incomplet și incorect, de „Constituția din 1923” – deoarece, constituțiilor li se precizează întotdeauna ziua, luna și anul intrării în vigoare) este Constituția României adoptată după Marea Unire.

A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1938 și apoi (cu restricții) în perioada 1944-1947.

Elaborat în 1923, proiectul Constituției a fost supus dezbaterii parlamentare. După ce a fost adoptată de Parlament, a fost sancționată și promulgată de Regele Ferdinand I la data de 28 martie 1923 și publicată în Monitorul Oficial No. 282 din 29 martie 1923, dată la care a intrat în vigoare.

Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.

Această constituție legifera principiul separării puterilor statului:

puterea legislativă – exercitată colectiv de Adunările legislative (Senat și Adunarea Deputaților) și Rege;
puterea executivă – încredințată Regelui, care o exercita „în modul regulat prin Constituțiune” (prin intermediul Guvernului format de partidul sau alianța care câștigă alegerile parlamentare). Formula sintetică care exprima acest principiu, larg cunoscut de public, era Regele domnește, nu guvernează.
puterea judecătorească – atribuită Înaltei Curți de Casație și Justiție și instanțelor de judecată.

Această constituție a contribuit la consolidarea Marii Uniri și a creat cadrul democratic al vieții politice din România până în anul 1938, când s-a adoptat prin plebiscit Constituția României din 1938.

Întrucât Constituția din 1938 era un document mai puțin democratic decât cea din 1923 (fiind elaborată sub presiunea politică a creșterii totalitarismului nazist și sovietic în întreaga Europă), după evenimentele de la 23 August 1944, Regele Mihai a repus în vigoare Constituția din 1923. Dpdv juridic, ea a fost în vigoare (cu multe restricții și încălcări de facto, generate de ocupația militară sovietică și de creșterea continuă a influenței politice a comuniștilor) până la lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, când Partidul Comunist Român, ajutat de ocupanți, a obținut, prin șantaj și amenințare cu forța, semnătura Regelui pe un act nelegal de abdicare. În aceeași seară, printr-o ședință măsluită a Adunării Deputaților (care se afla în vacanță parlamentară, aleșii nefiind nici măcar prezenți, ci plecați în circumscripțiile teritoriale!), comuniștii au dat o aparență de legalitate loviturii de stat, „desființând” (sic!) nu doar instituția Monarhiei, ci și Constituția în vigoare. A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea Constituției totalitare a Republicii Populare Române, survenită la 13 aprilie 1948.

Constituţia stipula de la început că Romaâia este stat naţional unitar şi indivizibil, al cărei teritoriu este inalienabil. Cu privire la drepturile cetăţenilor, se făcea referire la condiţiile specifice democraţiei: garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, fără deosebire etnică, de limbă sau religie, egalitatea cetăţenilor în societate şi înaintea legilor, libertatea conştiinţei şi întrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului. Se instituia votul universal, egal, direct obligatoriu şi secret. Militarii şi femeile, ca în toate ţările europene din acea vreme, nu puteau să-şi exprime o opţiune politică în faţa urnelor. Ascendenţa regelui faţă de Parlament consta în faptul că legile nu puteau intra în vigoare decât sancţionate (astăzi spunem promulgate), iar regele putea refuza sancţionarea unei legi. Ascendenţa faţă de Guvern consta în faptul că „Guvernul exercită puterea executivă în numele regelui”. Regele nu avea ascendenţă asupra puterii judecătoreşti, care „se exercită de către organele ei”. Numai hotărârile, care se pronunţau „în virtutea legii”, se executau „în numele regelui”. Nu exista o Curte Constituţională ca astăzi, sarcinile revenind Curţii de Casaţie, care era constituită din jurişti de profesie, integri şi neafiliaţi niciodată vreunei grupări politice. Constituţia prevedea un parlament bicameral, din care Camera Deputaţilor se alegea prin vot universal, iar Senatul era compus din membri aleşi din diferite grupări (Camera de Comerţ, cadrele didactice etc.) şi din senatori de drept: reprezentanţi ai cultelor, preşedintele Academiei Române, foşti preşedinţi ai fiecărei camere legislative, foşti senatori şi deputaţi care fuseseră aleşi cel puţin în zece sesiuni, foşti miniştri care au deţinut cel putin şase ani fotoliul ministerial, foşti preşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi alţi demnitari. Legea fundamentală exprima foarte precis prerogativele suveranului şi condiţiile succesiunii la tron. Constituţia din 1923 a funcţionat în perfectă ordine până în februarie 1938, când regele Carol al II-lea a iniţiat o Constituţie nouă, care întărea puterea regală şi limita libertăţile democratice. În principiu aceasta a fost valabilă până în 1947, deşi după abdicarea regelui s-au aplicat cutume în afara legii fundamentale, iar după 23 august 1944 a fost parţial amendată şi revizuită.

Sursa: wikipedia și ziare.com


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba