Știri
Cum să te prezinți la un interviu pentru un loc de muncă
Să știi că nu doar de CV trebuie să-ți faci griji, dacă vrei să obții un job mult visat. Hainele, gesturile și, în general, bunele maniere sunt atent analizate de angajator, așa că fii atentă la ce faci și ce spui în timpul întâlnirii.
Experiența trecută în CV te va ajuta destul de mult să ajungi în fața reprezentanților companiei care a scos la concurs postul pe care îl vânezi. E important să ții cont și de alte aspecte, pe care angajatorii le urmăresc la viitori angajați. Este vorba despre lucruri care țin de etică.
Fii punctuală!
Prima impresie contează mereu. Calculează-ți timpul și drumul, astfel încât să nu întârzii la întrevedere. Dacă depășești cu puțin timp ora stabilită, interlocutorul își va face o impresie greșită despre tine și îți pierzi și credibilitatea în fața lui. Dacă știi că nu poți ajunge la timp, cel mai bine e să suni și să anunți, eventual să întrebi dacă îți permite să vii mai târziu sau în altă zi.
Închide telefonul sau dă-l pe silențios
Laptopul, telefonul, tableta sau alt accesoriu care ar putea întrerupe discuția nu trebuie să stea pe masă. Ține-le în geantă, pe silențios. Vei acorda astfel întreaga ta atenție celui care îți pune întrebări și așteaptă cu interes răspunsuri de la tine. Dacă, în cazuri excepționale, ești nevoită să răspunzi, cere permisiunea să ieși din sală să vorbești câteva secunde la telefon.
Nu agita mâinile când vorbești
O postură corectă a corpului poate spune multe despre felul tău de a fi. De fapt, poziția și gesturile pe care le faci în timpul discuției pot confirma sau nu informațiile pe care le spui. De multe ori, limbajul nonverbal te dă de gol dacă ascunzi adevărul sau vrei să-l îmbunătățești. Și atunci când râzi, ai grijă ca entuziasmul tău să nu fie exagerat.
La început și la final, când dai mâna cu cineva, fii fermă, preț de câteva momente, fără să strângi. În timpul discuției, nu e indicat să ai mâinile încrucișate. Gestul denotă nesiguranță din partea ta. De asemenea, dacă lași capul în jos de mai multe ori într-o singură oră, interlocutorul va înțelege că ești un om slab, care nu poate lua decizii de unul singur.
Foarte important! Străduiește-te să vorbești corect, fără dezacorduri, pentru că aceasta poate fi o condiție eliminatorie la un interviu.
Sursa: clickpentrufemei.ro
Știri
Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu
Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului
Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.
Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.
Știri
Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni
Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor
Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.
Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.
Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.
Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.
Știri
Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, reabilitată și modernizată
Reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș
-
Politicăacum 23 de ore
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Știriacum 5 zile
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 2 săptămâni
Magnolia, copacul cu flori magice: Care este legenda florii de magnolie, care spune bun venit primăverii
-
Știriacum 2 săptămâni
Pedepse în Ardeal, în vremurile de demult: Ce a decis Dieta ţinută în Alba Iulia, în 1619
-
Sfatul mediculuiacum 5 zile
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 5 zile
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului
-
Sănătateacum 5 zile
Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are