Din acest motiv, Ministerul Educatiei a stabilit o procedura concreta referitoare la alegerea reprezentantului elevilor, care a fost aprobata prin Ordinul MECS nr. 5231/2015. Actul normativ a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700 din 17 septembrie si a intrat deja in vigoare, astfel ca procedura poate fi aplicata incepand cu anul scolar 2015-2016.

Elevii au mai avut in trecut un reprezentant cu drept de vot in consiliul de administratie al scolii, insa acest aspect s-a schimbat in 2011, odata cu intrarea in vigoare a noii Legi a educatiei. Mai exact, din acel an, reprezentantii elevilor au putut sa participe la sedintele consiliului de administratie doar din postura de observatori.

Mandatul reprezentantului elevilor este de un an scolar

Reprezentantul elevilor este ales la inceputul anului scolar, prin vot secret, universal si liber exprimat, de catre toti elevii unitatii de invatamant, se arata in noul act normativ. Acesta trebuie sa fie in varsta de cel putin 18 ani, iar mandatul sau de membru al consiliului de administratie dureaza un singur an scolar.

„Alegerile pentru reprezentantul elevilor sunt organizate de catre consiliul elevilor din respectiva unitate de invatamant, numit in continuare consiliul elevilor. Pentru organizarea alegerii reprezentantului elevilor, consiliul elevilor desemneaza o comisie de organizare si desfasurare a alegerii reprezentantului elevilor in consiliul de administratie al unitatii de invatamant, denumita in continuare comisie”, prevede ordinul de ministru.

Totodata, consiliul elevilor se ocupa de stabilirea calendarului alegerilor si modalitatea de prezentare a candidatilor prin intalniri si dezbateri cu elevii scolii, dupa ce conducerea scolii este consultata si dupa ce se obtine acordul acesteia.

Citește și Gata cu tatuajele şi piercingurile la şcoală. Ce amenzi vor putea plăti elevii dacă nu se îmbracă decent

In afara conditia de varsta minima, cei care vor sa candideze pentru desemnarea ca reprezentant al elevilor trebuie sa nu aiba rude/afini pana la gradul IV desemnati membri in acelasi consiliu de administratie si sa nu aiba sanctiuni disciplinare primite in ultimii trei ani. Candidatii trebuie sa depuna la comisia pentru alegeri un dosar cu o scrisoare de intentie, o copie a cartii de identitate si o declaratie pe propria raspundere ca nu se afla intr-o situatie de incompatibilitate.

Dupa verificarea dosarelor, comisia anunta candidatii care pot participa la alegeri. „Candidatii care indeplinesc conditiile pentru a participa la alegeri se prezinta in cadrul unor intalniri si dezbateri cu elevii scolii, organizate intr-o perioada de patru zile, care se incheie in ziua premergatoare alegerilor”, dispune Ordinul MECS nr. 5231/2015.

Alegerile sunt valabile daca se prezinta cel putin jumatate plus unu din totalul elevilor

Pentru a fi considerate valabile, la alegerile pentru reprezentantul elevilor trebuie sa se prezinte cel putin jumatate plus unu din numarul total al elevilor scolii. Iar castigator este declarat candidatul care obtine cel mai mare numar de voturi valide.

„In cazul in care pe primul loc se afla doi sau mai multi candidati cu acelasi numar de voturi, consiliul decide organizarea unui al doilea tur, la care participa doar candidatii aflati pe primul loc dupa primul tur. Organizarea celui de al doilea tur se face cel mai tarziu in a treia zi de la primul tur. La al doilea tur de alegeri este declarat castigator candidatul care a intrunit cel mai mare numar de voturi din totalul voturilor valide, este precizat in actul normativ amintit.

Daca la vot se prezinta mai putin de jumatate plus unu din numarul total al elevilor, se organizeaza alegeri noi. In aceasta situatie, castigator este declarat candidatul care obtine cele mai multe voturi valide, indiferent de prezenta la alegeri.

In fine, in maximum o zi de la data alegerilor, consiliul elevilor trebuie sa transmita in scris directului scolii numele candidatului ales ca reprezentant cu drept de vot in consiliul de administratie.

Important! Daca in scoala nu exista niciun elev care sa aiba cel putin 18 ani, reprezentatul in consiliul de administratie este desemnat de consiliul elevilor. Totusi, acesta participa la sedintele consiliului de administratie doar cu statut de observator.

Sursa:avocatnet.ro