Cum au obținut femeile din România dreptul de a vota: Femeile din Ardeal, dezavantajate

Adăugat la Știri

În perioada dintre cele două războaie mondiale, este notabilă lupta dusă de organizaţiile feminine din România pentru a obţine dreptul de a vota. În ciuda presiunilor exercitate asupra oamenilor politici ai vremii, reuşita s-a materializat  doar prin Constituţia din 1938. Demersul venea pe fondul emancipării sociale a femeilor din România Mare.

Constituţia din anul 1923 spunea clar că doar bărbaţii aveau dreptul să candideze la alegerile parlamentare. Pentru Adunarea Deputaţilor candidatul trebuia să aibă vârsta de 25 de ani, iar pentru Senat peste 40 de ani. Erau două categorii: aleşi prin vot şi de drept-mitropoliţii ţării, episcopii eparhioţi ai Bisericii Ortodoxe Române şi Greco-Catolice, capii confesiunilor recunoscute de stat, moştenitorul tronului, conducătorii principalelor instituţii ale statului. În ciuda acestui fapt, principiul cooptării femeilor era stipulat la articolul 6, care spunea că „Legi speciale, votate cu majoritate de două treimi, vor determina condiţiunile sub cari femeile pot avea exerciţiul drepturilor politice. Drepturile civile ale femeilor se vor stabili pe baza deplinei egalităţi a celor două sexe”.

Una dintre cele mai importante lucrări care oglindeşte lupta femeii interbelice este, Femeile şi politica în România: Evoluţia dreptului de vot în perioada interbelică, apărută la Cluj Napoca în 2002, scrisă de Ghizela Cosma.

Potrivit sursei citate, primul pas către exerciţiul politic feminine s-a făcut printr-o lege dată de ţărănişti la începutul crizei economice interbelice, în 1929. Astfel, primeau dreptul de a fi alese în consiliile comunale şi judeţene, dar cu anumite condiţii. O categorie era cea a absolventelor de învăţământ secundar, normal sau profesional, ciclul inferior. O alta le grupa funcţionarele de stat, judeţ sau comună, iar celălalte două  pe  femeile care fuseseră decorate pentru activitatea depusă în timpul Primului Război Mondial, şi văduvele de război, respective pe cele care conduceau societăţi culturale, filantropice sau de asistenţă, la momentul intrării în vigoare a legii.

Dezavantaj pentru femeile din Ardeal

În opinia liderelor feministe ale vremii cele mai dezavantajate de această lege erau, femeile din Ardeal, când vine vorba de studii. Cele mai multe se instruiseră în particular şi nu aveau documente doveditoare. Mărturii grăitoare în acest sens apar tot în cartea menţionată mai sus.

Alegerile din 1930 ne arată cum a funcţionat legea în practică. O radiografie o găsim în lucrarea Din istoria feminismului românesc. Studiu şi antologie de texte (1928- 1948),scrisă de Ştefania Mihăilescu. Astfel pe listele electorale din 1930 s-au înscris 3. 000 de femei din aproximativ 15 000 câte ar fi avut dreptul. Rezultatul: în urma centralizării voturilor, peste o sută de femei au devenit consiliere în întreagaţară.

Dreptul la vot al femeilor din România interbelică a fost stabilit prin Constituţia din 1938. Regimul autoritar instaurat de regale Carol al II-lea va anula în fapt această reuşită.

Perioada interbelică a fost cea în care s-a făcut saltul de la femeia de casă la cel de doamnă de societate. În acele timpuri, femeia avea deja o serie de drepturi: avea părul tuns, purta pantaloni, participa la concursurile de frumuseţe, erau preocupate de studii, mai ales cele de la oraşe.

Sursa:stirisireportajealba.ro

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii