Rămâi conectat

Știri

Cum alegi corect carnea de porc şi alte produse tradiţionale de Crăciun

Publicat

în

De pe masa festivă organizată de Crăciun şi Revelion nu pot lipsi preparatele din carne de porc, precum sarmalele, piftia, cârnaţii sau alte produse tradiţionale. Reprezentanţii ANPC şi ANSVSA avertizează consumatorii în ceea ce priveşte aceste produse tradiţionale pregătite din carne de porc, ouă sau brânzeturi. Autorităţile susţin faptul că aceste produse trebuie achiziţionate doar din locuri autorizate. Mai mult, nutriţioniştii spun că trebuie să avem grijă atunci când cumpărăm acest tip de carne deoarece poate conţine numeroşi paraziţi care pot duce la boli grave, precum trichineloza.

Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, iar în această perioadă consumul de produse alimentare creşte. Fie că este vorba de carne de porc, de ouă sau de brânzeturi, toate trebuie cumpărate numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar. Atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală trebuie supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, astfel încât să nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.

În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte. Trebuie urmărit, în cazul produselor de origine animală ambalate sau neambalate, modul de expunere şi comercializare a acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătatea publică şi anume:

  • existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;
  • integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării;
  • etichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate, etc;

De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală, din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.

Sfaturi pentru consumatori de la ANPC

  • La cumpararea produselor din carne acordati atentie deosebita la aspectul produsului, atat la exterior, cat si in sectiune, daca este posibil;
  • Nu achizitionati produsele la care suprafata este mazguita, lipicioasa, deshidratata, cu pete de mucegai, produse cu miros si culoare modificate, consistenta nespecifica sortimentului, cu grasime acumulata sub membrana, aspect de vechi etc. ;
  • Urmariti modul de etichetare al produselor din carne, nu cumparati produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie inscrierea, la locul de comercializare a datei durabilitatii minimale/ datei limita de consum si a ingredientelor alergene;
  • Refuzati produsele din carne pentru care aveti indoieli privind calitatea si modul de informare prin etichetare;
  • Refuzati produsele din carne pe care nu este inscrisa data durabilitatii minimale/ data limita de consum sau daca aceasta este modificata sau depasita;
  • La cumpararea produselor alimentare si, implicit a produselor din carne, solicitati si pastrati bonul de casa pentru a putea proba in cazul in care, in mod justificat, doriti sa reclamati calitatea/siguranta unui produs;
  • Nu cumparati produselor din carne din locuri neautorizate; comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure conditiile optime de transport, depozitare si comercializare si nu va poate elibara bon de casa cu care sa justificati tranzactia comerciala si riscati sa achizitionati un produs neconform sau chiar nesigur care poate sa va afecteze sanatatea.

Carnea de porc trebuie să aibă o culoare roşie-trandafirie, iar dacă este apăsată cu degetul trebuie să revină la forma iniţială, să nu rămână cu forma degetului impregnată. Mai mult, carnea de porc trebuie să poarte ştampila de control sanitar-veterinar, să fie tare, elastică, cu fibrele dense, împănată cu grăsime. Grăsimea trebuie să fie albă sau roz-alb, moale, iar la frecare să lase o senzaţie de unsuros. La porcii tineri, carnea este roz-albicioasă şi are consistenţă moale, iar la porcii bătrâni culoarea devine roşu-închis şi are consistenţă tare. De asemenea, carnea de porc nu trebuie păstrată în pungi de plastic sau hârtie, ci în tăviţe de poliester acoperite cu celofan, la o temperatură de 0-7 grade Celsius. În acest fel, calităţile nutritive ale cărnii se vor menţine intacte mai mult timp.

Porcii sunt animale care se hrănesc cu absolut orice pot găsi, inclusiv cu fecale, gunoaie şi cadavre. Din această cauză, în corpul lor se acumulează multe toxine, care nu au timp să fie eliminate, având în vedere că un porc va digera în 4 ore o porţie de mâncare. În plus, porcii nu au glande sudoripare şi nu pot transpira, iar acest lucru blochează şi mai mult eliminarea toxinelor. În momentul în care noi consumăm carne de porc, ingerăm automat şi toxinele, bacteriile şi paraziţii. Toate acestea sunt foarte periculoase pentru om şi pot duce la boli grave.

Bacteriile pe care le putem contacta de la carnea de porc sunt: salmonella, stafilococul auriu, listeria monocytogenes, Yersinia enteroclitica.

Paraziţii care se pot transmite la om prin consumul de carne infestată sunt: tenia (un vierme care stă în intestin şi provoacă inflamarea ţesuturilor şi pierderea poftei de mâncare), virusul Menangle (provoacă febră, frisoane, durere de cap, transpiraţie), trichinella (vierme care duce la edeme, dureri, febră şi o stare generală de rău), hepatita E (infecţie virală care se manifestă prin oboseală, ameţeală, iar cazurile grave pot duce la fibroză şi ciroză).

Riscul de îmbolnăvire poate, însă, să scadă dacă vom găti bine carnea de porc.

În cazul în care doriţi să cumpăraţi cârnaţi, tobă sau leberwurst, acestea nu trebuie să aibă membrana lipicioasă sau uşor mâzguită. Mai mult, nu trebuie să cumpăraţi preparate din carne cu membrana crăpată, cu goluri în compoziţie sau cu acumulări de grăsime sau apă sub membrană. De reţinut este şi faptul că toba nu trebuie introdusă în congelator, deoarece se va degrada. În ciuda faptului că de pe masa de Crăciun nu poate lipsi carnea de porc şi preparatele din carne de porc, medicii nutriţioniști  atrag atenţia asupra faptului că această carne „este plină de grăsime şi colesterol”. Carnea trebuie tocată în momentul cumpărării, iar dacă se cumpără carne tocată ambalată, trebuie să verifice eticheta, pentru a vedea care este termenul de valabilitate.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

18 martie 1906: Primul zbor autopropulsat, realizat de Traian Vuia: A pus România pe harta aviaţiei mondiale

Publicat

în

Pe 18 martie 1906, la Paris, Traian Vuia face primul zbor din Europa al unui aparat mai greu ca aerul ce se ridică prin tracţiune proprie, punând astfel România pe harta aviaţiei mondiale.

Traian Vuia s-a născut în anul 1872, în satul Surducu Mic (astăzi Traian Vuia, judeţul Timiş), tatăl lui fiind preot. Deși avea o minte strălucită, Traian Vuia a urmat decât un an la Facultatea Politehnică din Budapesta, din cauza lipsei banilor, dar acest lucru nu l-a făcut să renunțe la visul său, cel care i-a adus întâietate în domeniul aviației.

După ce a fost nevoit să renunţe la cursurile de seral, secţia mecanică, vizionarul Vuia se înscrie la Drept şi lucrează în mai multe birouri de avocatură din Banat pentru a-şi putea asigura mijloacele de trai.

Drumul lui Traian Vuia către succes a fost pavat cu piedici. Mai întâi nu a avut destui bani pentru a face facultatea, apoi nu a avut bani nici pentru constucţia primului său aparat de zbor. Dar, cu toate astea, în data de 18 martie 1906, Vuia a realizat la Montesson, lângă Paris, primul zbor autopropulsat din lume, fără catapulte sau alte mijloace exterioare, cu un aparat mai greu decât aerul – aparat numit „Vuia I”.

Ca orice idee care depăşeşte timpul său, proiectul lui Vuia a fost privit cu scepticism, iar Academiei de Ştiinţe pariziene l-a respins, cu motivaţia că ar fi prea utopic: „problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi este decât un vis”.
Citește și: Invenții românești care au schimbat istoria

Totuși, în 1903, inginerul român şi-a brevetat avionul-automobil conceput el. „Vuia I” era un aparat de zbor realizat dintr-un cadru de țevi din oțel (îmbinate prin manşoane), care semăna puțin cu aspectul unui liliac, iar aripile din pânză, bombate, erau repliabile ca o umbrelă. Motorul avea de 20 CP, iar trenul de decolare și aterizare era constituit din patru roţi cu pneuri, cu o singură elice cu diametrul de 2,2 m. În total, cântărea aproximativ 250 kg.

După mai multe experimente, primul zbor Vuia I a avut loc la Montesson, lânga Paris, în ziua de 18 martie 1906.

Aparatul s-a desprins de la sol, după ce mașinăria a fost accelerată 50 de metri, apoi s-a ridicat la aproximativ un metru de sol și a zburat așa pe o distanță de 12 metri. Din păcate, elicea s-a blocat şi motorul s-a oprit brusc, avionul-automobil lovindu-se de un copac. Deşi zborul a durat doar câteva clipe, acesta a fost unul reuşit.

După acest eveniment, în ziarele din întreaga lume au apărut articole care îl aveau pe Vuia și realizarea sa în prim-plan, fiind menționat faptul că el este primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare, a decolat de pe o suprafață plată, folosind numai mijloace proprii, fără un „ajutor extern”.

Cu toate acestea, prioritatea primului zbor i-a fost atribuită în mod eronat lui Santos-Dumont, care a obţinut această realizare abia în octombrie, acelaşi an, la Paris. În data de 23 octombrie 1906, Santos-Dumont a pilotat avionul 14-bis în faţa unei mulţimi de spectatori, pe o distanţă de 60 de metri – la o înălţime de doi sau trei metri. Acest eveniment înscris în documente a fost considerat de către Aeroclubul Francez primul zbor şi prima demonstraţie publică din lume, arătând oamenilor că o aeronavă mai grea decât aerul poate decola fără ajutorul altor surse de energie din exterior.

Însă, realitatea era alta.

Realizările din domeniul aeronauticii ale geniului român au fost multă vreme puse la îndoială, nerecunoscute sau ignorate, ba de Aeroclubul Francez, ba de Academia Română care, pentru o perioadă, l-a şi îndepărtat pe Vuia din rândul membrilor săi. Vuia nu a fost la vremea respectivă acreditat de către Aeroclubul Franţei – autoritatea aeronautică care înregistra recordurile, deoarece membrii nu au putut înregistra fapta lui Vuia, întrucât nu au fost prezenți la eveniment.

Dar presa vremii a consemnat şi a fotografiat zborul lui Vuia din martie 1906, iar acesta a constituit un document după care, ulterior, au fost recunoscute realizările lui pe plan internaţional.

Traian Vuia a fost întotdeauna un om modest, iar cuvintele sale rostite atunci când se afla în culmea celebrităţii sale, spun totul: „Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă ştiu că gloria pierde adesea pe om. Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman. Ce importanţă are cine a făcut aceste lucruri, important este că ele există”.

Sursa.historia.ro, tvr.ro, omofon.com


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Noi locuințe sociale în Alba Iulia: Care este valoarea proiectului

Publicat

în

În Alba Iulia, noi locuințe sociale

Un număr de 100 de apartamente urmează să fie construite de către Primăria Alba Iulia, în cartierul Gheorghe Șincai, pentru persoanele defavorizate.

Licitația de aproape 28 de milioane de lei a fost lansată în SEAP.

După finalizarea celor 5 blocuri, totalizând 100 de locuințe de 1, 2 si 3 camere, va fi rezolvată complet problema locuințelor sociale, deoarece peste 365 de persoane cu situație socială precară vor putea beneficia de o locuință nouă, construită și utilată la standarde moderne, au precizat reprezentanții primăriei.

Potrivit acestora, ofertele se pot depune în SEAP până în 23 aprilie, iar câștigătorul va avea la dispoziție 3 luni pentru proiectare și 33 de luni pentru ridicarea blocurilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Înlocuire a conductelor de alimentare cu gaze naturale la Blaj

Publicat

în

Blaj: Înlocuire a conductelor de alimentare cu gaze naturale

În această perioadă se lucrează la schimbarea conductelor de alimentare cu gaze naturale și branșamente pe mai multe străzi din municipiul Blaj.
Investiția este derulată de Delgaz Grid din bugetul propriu de investiții și este rodul unei foarte bune colaborări între Primăria Blaj și Grupul E.ON România, din care face parte această companie.
Până acum, programul de „înlocuire conductă și branșamente gaze naturale în Municipiul Blaj”, în valoare de 1.467.293,10 lei (cu TVA), s-a derulat pe străzile Pârâului, Arinilor, Gheorghe Magheru și Costache Negri (parțial), iar după efectuarea probelor la branșamente se reabilitează infrastructura rutieră și pietonală de pe străzile respective. Aceste lucrări la infrastructura rutieră și pietonală vor fi verificate atent de angajații Primăriei.
În prezent se desfășoară astfel de lucrări pe strada Nicolae Bălcescu, termenul de finalizare fiind 1 aprilie 2024.
Urmează înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale de pe strada Mihail Kogălniceanu, iar termenul de finalizare, cu reabilitarea infrastructurii rutiere și pietonale, este 1 iulie 2024.
În următorii 2 ani, Delgaz Grid va executa, conform planului de investiții, lucrări de înlocuiri conducte și branșamente de gaze naturale pe străzile Gheorghe Barițiu, Alexandru Borza, Privighetorii, Livezii, Iazului, Merilor, Măceșului, Arțarului, Nucilor, Caisului, Prunului, Șipotului, Dumbravei, Gheorghe Lazăr, Crișan, Clujului, Timotei Cipariu, Andrei Șaguna și Prundului și în Parcul Avram Iancu.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba