Rămâi conectat

Sănătate

CRIZĂ în sănătate! Proteste, ieșiri în stradă și grevă anunțate de sindicaliști

Publicat

în

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au anunţat, joi, că în 7 mai va fi declanşată o grevă de avertisment, în 11 mai este programată o grevă generală, iar în 26 aprilie în Capitală va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi peste 10.000 de oameni, din cauza „haosului din sănătate”, unde unele venituri au scăzut cu până la 1.100 de lei în urma aplicării salarăzării unitare.

Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas, a anunţat, joi, la finalul unei şedinţe a federaţiei, că s-a decis declanşarea grevei generale în sănătate în 11 mai. Până atunci, va fi organizată o grevă de avertisment, în 7 mai, iar în 26 aprilie în Bucureşti va avea loc un miting.

„Aşteptăm la acest miting cel puţin 10.000 de angajaţi sănătate la acest miting, pentru că problemele sunt mari. (…) Este un haos în sănătate”, a spus liderul Sanitas.

El a afirmat că în urma aplicării legii salarizării unitare unora dintre angajaţi le-au scăzut salariile cu sume cuprinse între 500 şi 1.100 de lei.

„Din păcate ducem discuţia la legea salarizării, care se va aplica etapizat până în 2022 şi vorbim că nu pierde nimeni. Această lege a fost creată să aducă câştiguri pentru toată lumea, astăzi vorbim doar că nu sunt pierderi şi vreau să vorbim despre cine şi cât câştigă, asistentul medical, cel pe care doamna ministru al Muncii îl plimbă la televizor că are un venit decent, creşterea salarială nu acoperă nici inflaţia de până în 2022. Să vorbim serios despre legea salarizării, şi nu doar cu exemple care vin în avantajul guvernanţilor.”, a declarat, la rândul său, Iulian Pope, prim-vicepreşedinte Sanitas.

El a făcut apel la ministrul Muncii să îşi asume greşelile pe care le-a făcut în elaborarea legii salarizării unitare şi să le corecteze.

„Unii dintre managerii aleg să spună că sindicatul este de vină, cum alege şi ministerul. Fac un apel la doamna Ministru al Muncii să îşi asume greşelile pe care le-a făcut în elaborarea legii salarizării unitare şi să le corecteze, nu sindicatele sunt de vină. Regulamentul de sporuri este decent, problema este că nu îl putem aplica, acea constrângere în 30% ne împiedică astăzi să acordăm colegilor noştri din toate spitalele sporuri echitabile”, a adăugat liderul sindical.

În ultima perioadă, au avut loc zilnic proteste ale angajaţilor din spitale în Capitală şi în alte oraşe, ca urmare a diminuării sporurilor din sistemul sanitar.

Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, ca până la finalul acestei săptămâni să găsească soluţii pentru problemele salariale din domeniul sănătăţii.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat despre nemulţumirile privind scăderea unor salarii din sănătate, că „se vede că nu există o gândire unitară la nivel de guvern”. „Aceste chestiuni trebuie rezolvate de către Guvern, nu pot fi aruncate în curtea nimănui. Legislatia este aşa cum este si apare instabilitate, neclaritate şi toate acestea duc la mişcări ssociale care nu îmbunătăesc absolut deloc climatul social”, a spus Iohannis.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, declara, după discuţii la Ministerul de Finanţe, că managerii de spitale trebuie să găsească soluţiile de redistribuire a sporurilor, astfel încât angajaţii să nu piardă la salariu. „Nu a fost o discuţie legată despre salarii, am avut multe alte teme. Bugetul este foarte clar. Avem majorările salariale şi încadrarea în 30% sporuri, este rândul managerilor să fie manageri. Am verificat activitatea unor spitale, este inadmisibil să nu facă până acum contracte cu CNAS. Voi continua acest tip de evaluări”, declara Sorina Pintea.

Sorina Pintea a explicat că scăderile salariale au afectat aproximativ 10% din totalul personalului medical, iar în cazul celorlalţi angajaţi vorbim despre „majorări semnificative”. „Este o situaţie regretabilă, e inadmisibil să pierzi la salariu, dar asta se poate remedia. Bugetul ăsta este. Le-am spus asta şi managerilor, totul depinde de buna lor gestionare”, a explicat Pintea.

Ea i-a ameninţat pe directorii de spitale care nu îşi fac treaba cu ieşirea din sistem, dar nu a precizat cât timp va dura procesul de evaluare care a început. „Am început acest tip de evaluări. Vă daţi seama, sunt 180 de spitale în subordinea Ministerului Sănătăţii”.

Ministrul Sănătăţii a anunţat în urmă cu o săptămână, la finalul unor noi negocieri cu sindicaliştii din sănătate, că va da o circulară prin care cere spitalelor ca în baza legii să acorde stimulente angajaţilor care vor avea veniturile mai mici în luna martie, astfel încât să fie compensate pierderile.

sursa: news.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sănătate

Ecograf performant achiziționat pentru Centrul de Sănătate Multifuncțional Ocna Mureș

Publicat

în

Ecograf performant pentru Centrul de Sănătate Multifuncțional Ocna Mureș. Servicii medicale oferite

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia continuă investițiile în aparatură medicală de ultimă generație, pentru a asigura servicii medicale de cea mai înaltă calitate.

Recent, pentru Centrul de Sănătate Multifuncțional Ocna Mureș a fost achiziționat un ecograf performant care va facilita efectuarea de consultații și investigații medicale în specialitatea Medicină Internă. Ecograful este echipat cu sondă de ecografie cardiacă, ceea ce va permite efectuarea de ecografii și pentru copii.

Centrul de Sănătate Multifuncțional Ocna Mureș, secție externă a SJU Alba Iulia, oferă servicii medicale în domeniile medicină internă, pediatrie și obstetrică-ginecologie, atât în regim ambulatoriu, cât și pentru internări de zi. De asemenea, centrul dispune de un punct de recoltare pentru analize medicale.
Consultațiile medicale pentru copii au fost întrerupte întrucât medicul pediatru, dr. Marian Roxana Cristina, a intrat în concediu de îngrijire a copilului, însă acestea vor fi reluate începând cu 1 mai 2024. Serviciile medicale în specialitatea medicină internă sunt asigurate, în continuare, de către dr. Gherman Diana-Maria, iar cele în obstetrică-ginecologie sunt prestate de către dr. Mihăilă Florea Marius.
Activitatea la centrul multifuncțional Ocna Mureș se realizează în baza unei asocieri între Primăria Ocna Mureș și Consiliului Județean Alba, în subordinea căruia se află Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Primăria a pus la dispoziție spațiul, Consiliul Județean a susținut financiar lucrarea de amenajare a spațiului, iar SJU Alba Iulia ocupă de organizarea activității medicale. Pot fi oferite servicii medicale inclusiv la pacienții neasigurați, la prețuri avantajoase.
Reamintim pacienților serviciile medicale prestate în cadrul Centrului de Sănătate Multifuncțional Ocna Mureș:

I. Servicii Obstetrică – Ginecologie
a) În regim de Ambulator
• Consultație de specialitate;
• Consultație infertilitate sau investigații;
• Ecografie ginecologică abdominală sau endovaginală;
• Ecografie sarcină trimestrul I, II și III;
• Ecografie sarcină gemelară trimestrul I, II și III;
• Ecografie 3D, 4D;
• Ecografie Doppler trimestrul III;
• Monitorizarea ovulației;
• Cardiotocografie;
• Inserție DIU;
• Extractie DIU;
• Examen citologic Babeș Papanicolau;
• Culură secreție vaginală;
• Cultură cervicală;
• Tipizare HPV.
b) Servicii Obstetrică – Ginecologie, în regim de Spitalizare de Zi
• Evaluarea gravidei pentru infecții cu risc pentru sarcină cuprinde următoarele investigații: – Consultație de specialitate;
– Analize de laborator: Anti HIV;
Anticorpi anti HCV;
Ag Hbs;
IgG anti CMV;
IgG anti Rubeola;
IgG anti Toxoplasma;
IgM anti CMV;
Ig M anti Rubeola;
Ig M anti Toxoplasma.
• Îngrijirile acordate mamei pentru cicatrice uterină în urma unei intervenții chirurgicale anterioare cuprinde următoarele investigații:
– Consultație de specialitate;
– Analize de laborator: APTT;
Creatinina, Uree serica;
Examen complet de urina;
Examen din secretii vaginale;
Fibrinogenemie;
Glicemie;
Grup sangvin ABO, Rh;
Hemoleucograma;
Sideremie;
Testare HIV;
TGO/TGP;
Timp Quick+INR;
VDRL.
– Investigatii imagistice: Ecografie pelvis;
Ecografie endovaginală.
– Cardiotocografie.
• Îngrijirile acordate gravidelor cu Edem gestațional cuprinde următoarele investigații:
– Consultație de specialitate;
– Analize de laborator: APTT
Creatinina, Uree serica;
Examen complet de urina;
Examen din secretii vaginale;
Fibrinogenemie;
Glicemie;
Proteine totale;
Hemoleucograma;
TGO/TGP;
Timp Quick+INR.
– Cardiotocografie;
– Investigații imagistice: Ecografie sarcină.
• Polipectomie la nivelul colului uterin;
• Chiuretaj cu biopsie de col uterin;
• Colposcopie cu biopsie de col uterin;
• Chiuretaj cu biopsie de endometru;
• Alte sângerări specifice ale uterului și vaginului cuprinde următoarele investigații:
• Consultație de specialitate;
• Analize de laborator: Examene din secreții vaginale – examen microscopic nativ și colorat, cultură și identificare bacteriană/fungică
• Hemoleucograma;
• Coagulograma;
• TSH;
• FT4;
• Frotiu Babeș Papanicolau;
• TGO;
• TGP;
• Creatinină;
• Progesteron.
• Investigații imagistice: Ecografie endovaginală;
Ecografie pelvis.
II. Servicii Medicină Internă

a) În regim Ambulator
• Consult medical acordat de medic specialist;
• Monitorizare TA;
• Electrocardiogramă;
• Pulsoximetrie;
• Administrare tratament în funcție de recomandările medicului specialist:
• Recomandări pentru investigaţii de specialitate (ecografii, radiografii, CT);
• Recomandare pachet minim de analize de specialitate;
• Bilet de trimitere către alte specialităţi/internare, după caz;
• Eliberare de concediu medical, după caz;
• Prescrierea tratamentelor (Rp) ambulatoriu;
• Dirijarea în UPU a cazurilor acute, pentru internare;
• Programarea pentru spitalizare de zi.
b) Servicii Medicină Internă în regim de Spitalizare de Zi
• Evaluare clinică şi paraclinică, prescrierea tratamentului şi urmărirea evoluţiei bolnavilor cu afecţiuni cronice, în limita competenţelor, trimestrial sau, după caz, lunar, conform prevederilor legale în vigoare;
• Monitorizare TA;
• ECG standard;
• Pulsoximetrie;
• Ecografie generală (abdomen + pelvis)
• Analize de laborator (sânge, scaun, urină, secreții diverse);
• Bilet de trimitere către alte specialităţi/internare, după caz;
• Recomandări pentru investigaţii de specialitate (ecografii, radiografii, CT);
• Eliberare de concediu medical, după caz;
• Prescrierea tratamentelor (Rp);
• Programare pentru reevaluare, după caz.
Degenerescență grasoasă a ficatului cuprinde următoarele investigații:
• Consultație de specialitate;
• Analize de laborator:
• Ag HbS;
• Ac HVC;
• alfafetoproteina (AFP);
• bilirubina directa;
• bilirubina totala;
• calciu ionic, calciu seric;
• creatinina, uree;
• colesterol seric total, HDL colesterol, LDL colesterol;
• trigliceride;
• TGO, TGP, GGT;
• fosfataza alcalina;
• LDH;
• Glicemie;
• Magneziemie;
• sodiu, potasiu;
• proteine totale, proteina C reactiva;
• VSH;
• Coagulograma;
• hemoleucograma completa;
• sumar+sediment urinar.
• Investigații imagistice: Ecografie generală (abdomen + pelvis)
• Proceduri: ECG, pulsoximetrie.
Alte anemii prin carență de fier cuprinde următoarele investigații:
– Consultație de specialitate;
– Analize de laborator:
• coagulograma;
• hemoleucograma completă;
• numărare reticulocite;
• transferina;
• creatinina;
• GGT, LDH;
• sodiu, potasiu;
• TGO, TGP;
• sideremie, feritină, uree;
• glicemie;
• examen complet de urină (sumar+sediment)
– Proceduri: ECG, pulsoximetrie.
• Cardiopatie ischemică cuprinde următoarele investigații:
– Consultație de specialitate;
– Analize de laborator:
a. acid uric;
b. calciu ionic;
c. creatinină, uree;
d. creatinkinaza;
e. colesterol total, HDL colesterol, LDL colesterol;
f. trigliceride;
g. glicemie;
h. hemoglobina glicozilată;
i. magneziemie;
j. potasiu, sodiu;
k. proteina C reactiva;
l. TGO, TGP;
m. TSH, FT4;
n. APTT, timp quick și INR;
o. hemoleucograma completă.
– Proceduri: ECG, pulsoximetrie.
III. Servicii Pediatrie

a) în regim de Ambulator
Serviciile medicale în asistenţa medicală ambulatorie pentru copiii în vârstă de 0 – 18 ani, cuprind următoarele:
• Servicii medicale curative – consultaţii pentru afecţiuni acute, subacute şi acutizări ale bolilor cronice, cu bilet de trimitere de la medicul de familie/specialist:
• Anamneza, examenul clinic general, examenul clinic specific, stabilirea protocolului de explorări şi/sau interpretarea integrativă a explorărilor şi a analizelor de laborator disponibile, în vederea stabilirii diagnosticului;
• Unele manevre specifice pe care medicul le consideră necesare;
• Stabilirea conduitei terapeutice şi/sau prescrierea tratamentului medical şi igienodietetic, precum şi instruirea în legătură cu măsurile terapeutice şi profilactice;
• Recomandare pentru îngrijiri medicale la domiciliu, după caz;
• Recomandare pentru dispozitive medicale, după caz;
• Bilet de internare, după caz;
• Bilet de trimitere către alte specialităţi, după caz;
• Bilet de trimitere pentru investigaţii paraclinice, după caz;
• Eliberare de concediu medical pentru aparținător, după caz;
• Supravegherea bolilor cronice;
• Evaluare clinică şi paraclinică, prescrierea tratamentului şi urmărirea evoluţiei bolnavilor cu afecţiuni cronice, în limita competenţelor, trimestrial sau, după caz, lunar, conform prevederilor legale în vigoare;
• Bilet de trimitere către alte specialităţi/internare, după caz;
• Eliberare de concediu medical, după caz.
• Servicii diagnostice şi terapeutice
• Analize de laborator (sange, scaun, urina, secretii diverse);
• ECG standard;
• Pulsoximetrie;
• Otoscopie;
• Extragere căpușe/insecte.
• Servicii de monitorizare a nou-născuților: curbe de creștere în lungime, greutate și perimetru cranian pe grupe de vârstă și sex.
b) Servicii Pediatrie în regim de Spitalizare de Zi
Serviciile sunt asigurate copiilor în vârstă de 0 – 18 ani, pentru următoarele diagnostice:
– Infecția bacteriană nespecificată;
– Anemia prin carența de fier;
– Malnutriția protein-calorica moderată;
– Obezitatea cauzată de un exces caloric;
– Urticaria alergică;
– Diareea și gastroenterocolita probabil infecțioase;
– Gastrita cronică nespecificată;
– Infecția tractului urinar;
– Ganglioni limfatici măriți;
– Astmul cu predominanță alergică;
– Pneumonia acută;
– Amigdaliata acută;
– Hepatita reactivă nespecifică;
– Altă durere abdominală nespecificată;
– Diabet zaharat tip 1.
Consultațiile în cabinetele medicale se vor acorda doar pe baza programării prealabile. Dacă doriți o consultație la unul dintre cabinetele noastre, vă rugăm să sunați la unul dintre numerele de telefon din lista de mai jos.
RECEPȚIE: 0786473091; 0258/401544; 0258/401545; 0258/401546
CABINET OBSTETRICĂ – GINECOLOGIE: 0786473091, program orele 08:00-15:00
CABINET MEDICINĂ INTERNĂ: 0786531592, program orele 08:00-15:00
CABINET PEDIATRIE: 0764453278, program orele 08:00-15:00.

Biroul de presă al SJU Alba Iulia


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sănătate

Investiții la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud

Publicat

în

Aiud: Investiții la Spitalul de Pneumoftiziologie

Zilele trecute a avut loc predarea/primirea amplasamentului aferent investiției „Extindere pentru Acces de Urgenta Aripa Nord a Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud”.

Realizarea obiectivului de investiții este necesară pentru facilitarea accesului ambulantei in incinta spitalului, preluarea pacientilor cu liftul din exterior prin executarea unei rampe de acces pentru ambulanta si conectarea acesteia cu pavilionul central in zona de triaj.

Prin lucrările aferente investitiei se urmărește crearea unui flux auto de circulație cu sens unic în incintă, a unui număr de 24 locuri de parcare, dintre care unul pentru persoanele cu dizabilități, a unei rețele de trotuare și alei pietonale cu dispunere coerentă care să deservească unitatea sanitară și anexele specifice și prevederea unui iluminat corespunzător în această zonă.

Proiectul este finanțat integral de Consiliul Județean Alba, instituție în subordinea căreia se află spitalul, iar valoarea totală a investitiei este de 1,3 milioane de lei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sănătate

Urzicile combat astenia și elimină toxinele: Care sunt proprietățile și beneficiile acestei plante, vedetă a primăverii

Publicat

în

Una dintre verdeţurile-vedetă ale primăverii sunt urzicile, care au numeroase beneficii pentru sănătate.

Este considerată o plantă completă, deoarece are mulţi compuşi benefici care pot ajuta la ameliorarea unor afecţiuni. Printre altele, urzicile combat astenia, au acţiune diuretică şi antiinflamatoare şi ajută la eliminarea toxinelor.

Urzica este bogată în vitamine (A, B2, B5, B9, C, K), minerale (fier, calciu, magneziu, potasiu, zinc, fosfor), proteine, aminoacizi, clorofilă, acid galic şi mucilagii. Este un aliment ideal, contribuind la refacerea organismului, la vitaminizare şi la susţinerea vitalităţii.

Urzicile se consumă opărite şi adăugate apoi în ciorbe, sufleuri sau sosuri. Apa în care au fiert este foarte bună pentru consum, precum şi pentru diferite tratamente externe.

Datorită conţinutului de siliciu, urzicile aduc beneficii sistemului osos (osteoporoză), pielii (acnee, eczeme, psoriazis) şi rinichilor. Graţie conţinutului de fier, urzica este un adjuvant în anemie, fiind indicată femeilor cu ciclu menstrual abundent.

Din punct de vedere medicinal, remediile pe bază de urzici au acţiune diuretică, astringentă, hemostatică, antidiareică, antiinflamatoare, antiinfecţioasă, hipoglicemiantă, astringentă, imunostimulatoare, depurativă. Dacă vrei să încerci un tratament naturist pe bază de urzici, este bine să ceri părerea unui fitoterapeut, care îţi va face recomandările în funcţie de problemele tale de sănătate.
Remedii pe bază de urzici

Contra asteniei. Dacă te confrunţi cu astenia de sezon, ceaiul de urzică te poate ajuta. Poţi consuma 2 săptămâni o infuzie din frunze de urzică. Se prepară dintr-o lingură de plantă la 250 ml de apă clocotită. Se lasă 15 minute la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se consumă 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 de minute înainte de mese.

Pentru efect de detoxifiere, poţi încerca următorul remediu! Se adaugă 15 g de frunze de urzică şi 15 g de rădăcină de păpădie într-un litru de apă şi se fierbe. Când dă în clocot, se opreşte şi se lasă 20 de minute la infuzat. Se bea infuzia pe parcursul unei zile, într-o cură de 21 de zile. Pentru efect depurativ, se poate face şi o cură cu exctract de urzică (400 mg pe zi), 2-3 săptămâni, de 3 ori pe an.

În caz de dureri articulare. Pentru că are acţiune antiinflamatoare, urzicile pot ameliora durerile articulare. Într-un litru de apă se adaugă 1 pumn de urzici şi se stinge focul când atinge punctul de fierbere. Se lasă la infuzat 15 minute, se filtrează şi se bea de-a lungul zilei, într-o cură de 10-15 zile.

Hemoroizi: Pentru a reduce disconfortul dat de hemoroizi, se fac spălături locale sau băi de şezut de 3-4 ori pe zi cu infuzia sau cu maceratul de urzică.

Căderea părului. Bogăţia de minerale din urzici recomandă planta şi pentru prevenirea căderii părului. Pentru menţinerea sănătăţii scalpului şi pentru a reduce căderea firelor, se masează pielea capului cu infuzie sau macerat de urzici. De asemenea, masajul scalpului cu tinctură de urzică tratează mătreaţa. Pentru un păr strălucitor, foloseşte la clătit o fiertură de urzică (2 pumni de plantă se fierb 10 minute în 1 litru de apă).

Contra sângerărilor menstruale abundente. Pentru a reduce sângerările, poţi consuma infuzie sau macerat de urzică. Maceratul se prepară astfel: se adaugă 1 lingură de urzică uscată în 250 ml de apă şi se menţine 6-8 ore la temperatura camerei. Se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 3 căni cu macerat pe zi, cu o jumătate de oră înainte de mese.

Pentru efect diuretic. Urzica are efect diuretic (creşte cantiatea de urină eliminată), prevenind retenţia de apă, guta şi calculii renali. Totodată, favorizează eliminarea toxinelor pe cale renală, fiind indicată în infecţii urinare. Urzica este de ajutor în eliminarea deşeurilor metabolice, contribuind la purificarea sângelui. Pentru aceste beneficii, se recomandă infuzia de urzică, în cure de 2 săptămâni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba