Rămâi conectat

Educație și Cultură

Corul de copii Theotokos va participa în această iarnă la un turneu în Japonia

Publicat

în

Corul de copii Theotokos, coordonat de dirijorul Călin Bulac, va participa în perioada 28 noiembrie – 8 decembrie la un turneu în Japonia, unde va susține 7 concerte.

O  delegație formată din aproximativ 50 de persoane, printre care coriști, instrumentiști, dar și un ansamblu folcloric din județ va vizita „Țara Soarelui Răsare”. Potrivit dirijorului Călin Bulac, acesta este cel de-al 21- lea turneu al corului organizat în afara granițelor țării, iar scopul este crearea unor legături culturale. Repertoriul va fi format din cântece patriotice, colinde tradiționale românești, dar și trei piese în limba japoneză. Pe lângă concertele susținute  la două universități  din Tokyo și la Ambasada României în Tokyo, copiii vor putea vizita și cele mai importante obiective turistice din acest oraș. Acest turneu este organizat de Ambasada României din Tokyo, Parohia Ortodoxă din Tokyo și Societatea Japonia – România. Corul de copii Theotokos va fi anul viitor gazda unui grup din Finlanda, după ce în această vară, Alba Iulia a fost vizitată de un cor de copii francezi.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Concursuri ale cercurilor tehnico-aplicative de elevi din Alba: Când vor avea loc

Publicat

în

În Alba, concursuri ale cercurilor tehnico-aplicative de elevi

Etapa judeţeană a concursurilor cercurilor tehnico-aplicative de elevi – „Prietenii Pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa” – se va desfăşura, anul acesta, în data de 10 mai, în municipiul Alba Iulia.
Concursul „Prietenii Pompierilor” va reuni la start echipaje formate din 9 membri şi o rezervă (băieţi/fete sau mixte). Componenții echipajelor vor avea vârsta cuprinsă între 11 şi 15 ani
Concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa” va reuni la start echipaje formate din 3 membri şi o rezervă (băieţi/fete sau mixte). Componenții echipajelor vor avea vârsta cuprinsă între 10 şi 15 ani şi între 15 și 18 ani.
Fiecare echipaj va fi însoţit de un professor coordonator.
Cele două concursuri sunt oeganizate de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Mara Roman, elevă a Colegiului Tehnic „I. D. Lăzărescu” Cugir, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Chimie

Publicat

în

Calificare la etapa națională a Olimpiadei de Chimie pentru o elevă a Colegiului Tehnic „I. D. Lăzărescu” Cugir

Performanță deosebită reușită de o elevă de la Colegiul Tehnic „I. D. Lăzărescu” din Cugir: Mara Roman a reușit să se califice la faza națională a Olimpiadei de Chimie.

Mara Roman este elevă în clasa a X-a.

„Cu bucurie anunțăm încă o calificare la Națională la una dintre cele mai dificile discipline: chimia. Concursul adresat liceelor tehnologice, vocaționale, câștigat și în 2024 și de un reprezentant al școlii noastre ne aduce speranță și certitudinea că ceea ce facem aici la Lăzărescu, nu facem în zadar!”, au transmis reprezentanții colegiului cugirean.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

English 4 Kids, clubul de engleză al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, o nouă întâlnire în 16 aprilie

Publicat

în

English 4 Kids – Clubul de engleză al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

English 4 Kids – Clubul de engleză este un proiect cultural-educativ inițiat în anul 2019, desfășurat lunar sub forma unui club de limbă și civilizație engleză pentru copii, având ca scop apropierea celor mici de limba și cultura britanică/americană și familiarizarea acestora cu fondul de carte în limba engleză al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Elementele implicate în desfășurarea acestui club sunt: joc/joacă, ateliere creative, cântece, vizionări de materiale educative audio-video în limba engleză, toate sub îndrumarea unui cadru didactic specializat – prof. Diana Bianca Mortură. Din partea bibliotecii județene, proiectul este coordonat de bibliotecara Ana-Maria Pienar.
Activitățile din luna aceasta vor avea loc în data de 16 aprilie 2024, la ora 16:00, la sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, iar tema abordată va fi „In the Kitchen”. Alături de Diana Bianca Mortură și Ana-Maria Pienar, copiii prezenți la eveniment vor cânta și se vor juca, vor învăța expresii și cuvinte noi, vor lectura cărți adecvate și vor conversa cu copii de vârsta și preocupări similare, toate în limba engleza.

English 4 Kids – Clubul de engleză va avea loc și în cadrul Târgului de cArte Alba Transilvana, din perioada 10-12 mai 2024, în aer liber, în Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba