Rămâi conectat

Știri

Contribuţiile de asigurări sociale și pentru sănătate, majorate: Noi modificări aduse Codului Fiscal

Publicat

în

Contribuţiile de asigurări sociale (CAS) ale angajatului vor fi majorate de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%, potrivit proiectului de modificare a Codului fiscal obţinut de Profit.ro. În schimb, angajatorii vor fi scutiţi de CAS pentru condiţii normale de muncă, precum şi de CASS. Măsura va afecta persoanele cu activităţi independente care, în prezent, datorează 10,5% şi 5,5%. Povara taxării se va dubla în cazul lor.

Angajatorii vor achita doar CAS pentru condiţii deosebite sau speciale de muncă, de 4,2%, respectiv 8,2%. Astfel, contribuţiile sunt aproape integral mutate în sarcina angajatului sau a persoanei fizice cu activităţi independente, cum sunt Persoanele Fizice Autorizate (PFA) şi profesiile libere. Pentru a atenua impactul majorării contribuţiilor asupra salariaţilor, proiectul prevede măsuri care vizează salariul mediu brut. Totuşi, atât timp cât contribuţiile sunt transferate preponderent persoanei fizice, există riscul ca impactul să fie resimţit asupra salariilor negociate la valoarea brută.

În prezent, contribuţiile sunt defalcate între angajat şi angajator astfel:

-angajatul datorează 10,5% – CAS, 5,5% – CASS, 0,5% – şomaj

-angajatorul datorează 15,8% – CAS în condiţii normale de muncă (se adaugă 5 pp pentru condiţii deosebite şi 10 pp pentru condiţii speciale), 5,2% – CASS, 0,5% – şomaj.

Prin proiect, contribuţiile vor fi:

-angajatul va datora 21,7% – CAS, 8,9% – CASS

-angajatorul va datora 4,2% pentru condiţii deosebite şi 8,2% pentru condiţii speciale de muncă – CAS, 0,8% – şomaj

Citește și Persoanele fizice din Alba pot plăti impozitele cu cardul, de la 1 septembrie

Angajatorii mai plătesc contribuţii pentru fondul de concedii medicale, fondul de accidente de muncă şi fondul de creanţe salariale. Şi aceste contribuţii sunt în uşoară scădere. Prin urmare, contribuţiile datorate de angajatori se reduc, în timp ce se majorează cele individuale.

Per total, rata de taxare se micşorează, însă pentru persoanele cu activităţi independente va fi o majorare semnificativă care va resimţită pentru că vor datora 21,7% şi 8,9% faţă de 10,5% – CAS şi 5,5% – CASS. Practic, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor Codului fiscal rata de taxare a PFA se va dubla şi va ajunge la un nivel similar cu cel al salariilor.

Sursa:news.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba